O crestere a ofertei ar putea fi adusa de tendinta ca o parte dintre firmele mari sa isi mute spatiile de productie la periferia orasului. "Spatiile comerciale din Cluj-Napoca sunt in crestere fizica, prin suprafata si prin conditii. Galeriile comerciale de pe strada Ferdinand sunt un exemplu a ceea ce va deveni un standard al comercialului clujean.

Preturile se ridica insa pana la 100 euro/mp", arata o analiza efectuata de agentia Edil. Cresterea preturilor la chirii poate avea si aspecte pozitive: datorita faptului ca doar firmele de o anumita factura isi permit sa le plateasca, se schimba si aspectul general al zonelor comerciale.

"Incepe sa se formeze si centrul Clujului ca un centru comercial veritabil. Dispar magazinele mici, gen "totul la 3,9 lei", si vin firme importante. Intra tot mai multi jucatori care isi si permit sa achite chirii mai mari. Preturile depind de dimensiunea spatiului, de accesul stradal, si oscileaza intre 30-50 euro pe mp", a afirmat Doru Lupeanu, marketing manager Grup de Lux.

"Un deosebit impact il va avea si transformarea centrului (prin proiectul de reamenajare a bulevardului Eroilor - n.r.). Zona respectiva se va dezvolta, vor aparea terase, baruri, cafenele", a mai spus Lupeanu. "Si aici vor creste preturile. Problema ar fi ca este vorba de cladiri istorice, unde nu se pot face modificari", crede Ani Capusan, manager Nobila Casa.

Bancile vor in centru

Zona centrala este cea mai vanata pentru spatii, fiindca municipiul a devenit tinta unor companii care au inceput afacerile la Bucuresti, iar acum incep sa se extinda. "Exista banci care vor sa intre in Cluj. Sunt si patru banci care sunt prezente in Romania, dar nu si la Cluj.

Mai vor sa vina firme din domeniul incaltamintei, al imbracamintei, si toti vor in centru pentru ca, mai ales atunci cand intri pe un teritoriu nou, vrei sa fii cat mai vizibil", a explicat Lupean. Daca municipiul nu duce lipsa de cerere, in schimb cu oferta sta mult mai prost. "In zona centrala, exista foarte putine spatii disponibile care sa depaseasca 100 de metri patrati.

Cele mai multe au suprafete mici, de 30 pana la 70 de mp. Fiindca sunt atat de putine, preturile sunt foarte mari. Proprietarii stiu ca oferta este mica si nu accepta negocieri", a observat Sanda Moldovan, presedintele Uniunii Agentiilor Imobiliare din Romania (UNIM) Cluj.

Spatiile comerciale din cladiri vechi ajung la 20 de euro pe mp, iar pentru cele cu vitrina la strada preturile pentru inchiriere pot merge de la 50 de euro in sus, spune Moldovan. Cei care isi permit asemenea spatii sunt, in cea mai mare parte, reprezentanti ai unor magazine de firma, deoarece costurile de inchiriere ajung pe luna la 3-4000 de euro.

Centrele comerciale castiga tot mai mult teren. "Au fost situatii in care magazinele din zone cu vad comercial au renuntat, pentru a se duce intr-un spatiu comercial, ca, de exemplu, Ferdinand", mai spune Moldovan. "Este o cerere fantastica, iar oferta e foarte mica. Toti vor ultracentral, spatii cu vitrina la strada si circulatie pietonala.

Exista foarte putine spatii disponibile, iar cele care sunt au suprafete mici, chiar de 25 de metri patrati, unde s-ar putea dezvolta eventual magazine de telefonie mobila. Din cand in cand, apar si suprafete mai generoase. Spatiile ajung si la 70 euro/mp, ultracentral", a afirmat Capusan.

Productia fuge din centru

Mutarea unora dintre societatile clujene la periferia orasului lasa disponibile spatii in "zona 0" a Clujului. "Un fenomen binevenit este migrarea industriilor catre periferie, din motive de mediu, de urbanism sau, pur si simplu, de eficienta.

O parte din fabricile si societatile de renume din municipiu se localizeaza acum fie in parcul tehnologic, fie in simulacrul de parc industrial din spatele caii ferate, fie catre zonele limitrofe. Amplasamente deosebite si amenajari de referinta au fost realizate de catre Ambient, Terapia, Brinel", arata analiza Edil.

Aceeasi politica, de migrare, o au si societatile Tricotaje Somesul si Napolact. "Nu ne grabim sa vindem. Am primit oferte din tara, dar si de la potentiali investitori straini, dintre care unii au venit cu tinte precise: vor spatii comerciale. Vrem sa mai analizam ofertele", a spus Ioan Leanca, director general al societatii Tricotaje Somesul.

"Firmele de productie sunt obligate sa se mute in afara orasului, in principal din cauza reglementarilor de trafic. Astfel, raman libere spatii foarte valoroase. Interesul pentru asemenea terenuri e mare. Sunt firme de retaileri care ar putea veni, spatiile sunt pozitionate foarte bine, aproape de trafic intens.

In plus, zona aceea se dezvolta, sunt acolo proiecte de cladiri de birouri", a spus Lupean. "Sunt spatii centrale, pe suprafete mari, aici nu cladirile sunt cautate, ci spatiile sunt foarte valoroase. Preturile pot ajunge la 500 - 600 euro/mp in zona", a afirmat Capusan. "Exista cerere pentru astfel de spatii.

Acolo s-ar putea dezvolta centre comerciale sau chiar blocuri", a afirmat si Moldovan.

Terenurile, cele mai sigure plasamente

In privinta rentabilitatii investitiilor, agentii imobiliari sunt de parere ca terenurile sunt pe primul loc. "Luand piata pe ansamblu, terenurile reprezinta cele mai bune investitii. Terenurile cu destinatie rezidentiala sunt investitii bune, se dezvolta tot mai mult zonele Floresti, Baciu, Borhanci, Buna Ziua", spune Lupean.

Capusan sustine ca investitia cea mai sigura o reprezinta terenurile. "Preturile cresc, fie ca este vorba de spatii comerciale, industriale sau de terenuri pentru dezvoltari rezidentiale.

La randamentul investitiei nu ne putem compara cu Bucurestiul, dar terenuri care costa acum 200 euro/mp (600 de euro, in Capitala) vor ajunge sa coste de doua ori mai mult in doi, trei ani. Unul dintre cele mai dinamice sectoare este cel al constructiei de apartamente in zona rezidentiala. Sunt foarte cautate", spune aceasta.

"Vorbind in calitate de constructor si agent imobiliar, pot spune ca nu cred ca preturile vor scadea. Preturile materialelor cresc, forta de munca la fel. Nu vad cum ar putea sa scada preturile pe piata imobiliara. Este adevarat ca nu mai cresc asa puternic", a spus managerul firmei Nobila Casa.