Retrocedarea unui teren aflat in cartierul Gheorgheni, pe strada Minerilor, ameninta o intreaga asociatie de locatari cu demolarea garajelor aferente blocului in care locuiesc.

In spatele restituirii terenului se ascunde, insa, o combinatie bizara intre relatiile de rudenie dintre proprietarul terenului, una din functionarele Primariei Cluj-Napoca, si expertul Prefecturii Cluj in materie de retrocedari.

Povestea terenului din cartierul Gheorgheni incepe in anul 1983, cand terenul detinut de familia Cadar pe strada Minerilor a fost expropriat. In documentele din acea vreme se arata ca familia Cadar a primit 248 lei in schimbul terenului preluat de stat. Exproprierea s-a efectuat pentru constructia unor blocuri de locuinte. Terenul familiei Cadar nu a fost singurul aflat in aceasta situatie.

In acest moment, pe fosta proprietate a familiei Cadar este amplasat un bloc de locuinte si peste zece garaje. Casa si terenul ramas in urma exproprierii au fost cumparate in 2005 de catre familia de avocati Traistaru.

In registrul Cartii Funciare (CF), se mentioneaza un contract de cumparare avand ca obiect al tranzactiei doar casa aflata la adresa Minerilor 4 Cu toate acestea, cu o luna inainte ca tranzactia sa fie inregistrata in CF, familia Cadar inregistreaza la Primaria Cluj-Napoca, in baza Legii 18, cererea de retrocedare nr.63774 din 14 mai 2005, prin care solicita suprafata de teren pentru care statul a platit in 198 Primaria aproba cererea de retrocedare. In consecinta, reprezentantii Primariei transmit catre Prefectura documentele necesare pentru emiterea ordinului de proprietate.

Locatarii isi apara garajele

La inceputul anului, proprietarii garajelor aflate in spatele casei cumparate de familia Traistaru au fost somati sa-si demoleze constructiile deoarece se afla pe proprietate privata. “Aceste garaje si aleea de acces pe care o revendica familia Cadar au fost construite concomitent cu blocul in care locuim”, a declarat Ioan Duma, unul dintre proprietarii de garaje.

Peste 30 de locatari ai blocului care au beneficiat de parcarea aferenta revendicata de familia Cadar au semnat o petitie in care isi exprima indignarea fata de modul in care au circulat actele intre Primarie si Prefectura.

De asemenea, acestia spun ca nu inteleg de ce familia Cadar a cerut retrocedarea terenului expropriat numai in 2005, cu putin timp inainte de a vinde si casa, si terenul aferent. “In mod normal, daca ar fi sa i se retrocedeze tot terenul, ar trebui sa ia si o parte din drumul de acces auto”, a declarat Duma.

Proprietarii garajelor in cauza au fost chemati in instanta de familia Traistaru deoarece au refuzat sa-si demoleze garajele.

Axa Primarie -Prefectura -Cadar

Circuitul documentelor intre Primarie si Prefectura scoate la iveala adevarata miza a acestei tranzactii imobiliare.

Astfel, documentul prin care este notificata Prefectura de faptul ca retrocedarea terenului de pe strada Minerilor a fost aprobata este semnat de catre Rodica Cadar, care este nimeni alta decat sotia lui Ioan Cadar, seful Serviciului de Reglementare a Dreptului de Proprietate din cadrul Prefecturii.

Ordinul prefectului, prin care terenul expropriat in 1983 si pentru care statul a platit o compensatie revine familiei Cadar, a fost avizat de catre Ioan Cadar, care este expertul Prefecturii in materie de retrocedari.

Familia Cadar, fosta proprietara a terenului de pe strada Minerilor, este inrudita, de departe, ce-i drept, cu familia Rodica si Ioan Cadar. Acesta din urma sustine ca actele sunt in regula.

La fel de ciudat este si faptul ca cererea de retrocedare a fost inregistrata in data de 102005, iar notificarea trimisa catre Prefectura este datata 00200 Mai pe scurt, inainte ca terenul sa fie solicitat spre retrocedare, el aparea deja in notificarea trimisa la Prefectura, ca si cum Primaria ar fi aprobat retrocedarea inainte ca aceasta sa fie solicitata.

Documentul emis de Primarie este semnat de Rodica Cadar, ca, mai apoi, sa fie avizat, la Prefectura, de sotul acesteia, Ioan Cadar, toate intr-o ordine cronologica bizara.