Zilele Orasului Alba Iulia desfasurate la sfarsitul saptamanii trecute intre 2-4 iunie au oferit un bun prilej PNL Alba de a-si face putina campanie politica. Sau cel putin asa au lasat sa se inteleaga prin afisarea, tocmai in acest week-end, a mai multor bannere si panouri cu insemnele liberalilor si cu mesajul "La multi ani Alba Iulia! Partidul National Liberal".

Mesaje de acest fel au fost afisate strategic, pe cateva balcoane din blocurile M-uri situate vizavi de Parcul Cetate, traversat de majoritatea celor care mergeau spre santurile Cetatii, dar si in centrul orasului pe cladirea CEC unde un banner de mari dimensiuni putea fi vazut de catre toti cei ce coborau Calea Motilor.

Asta in conditiile in care Zilele municipiului este o sarbatoare organizata anual si sustinuta financiar in cea mai mare parte de catre Primaria municipiului Alba Iulia si primarul Mircea Hava (PD).

Nu este pentru prima data cand reprezentantii PD ai administratiei locale sau judetene se simt deranjati de insusirea de catre actuali sau fosti membri PNL a unor idei sau proiecte initiate de ei.

De exemplu prefectul de Alba Cosmin Covaciu (fost membru al PNL pana la 1 ianuarie 2006 cand s-a produs depolitizarea inaltilor functionari publici) a fost acuzat de catre presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel (PD) de "furt intelectual", acesta din urma reprosandu-i lui Covaciu ca a intrat peste proiectul initiat si gandit de specialistii CJ Alba privind dezvoltarea statiunii turistice Arieseni.

De mentionat ca relatiile dintre cele doua partide ale Aliantei D.A. nu mai sunt de mult unele cordiale in judetul Alba, liderii PD si PNL atacandu-se si faultandu-se reciproc, la nivel de declaratii, de cate ori au ocazia. Nu se cunoaste scorul dar, cu ocazia Zilelor municipiului, PNL Alba sigur a mai marcat un punct.

O eventuala candidatura a actualului prefect de Alba la alegerile pentru Primaria Alba Iulia la viitoarele alegeri nu este exclusa avand in vedere semnalele date de acesta in ultima perioada.

In acelasi context a sarbatoririi Zilelor municipiului, vizavi de sediul Prefecturii, in centrul Albei Iulia, a fost amplasat sambata, un panou de mari dimensiuni reprezentandu-i pe prefectul apolitic Cosmin Covaciu care privea increzator peste umarul presedintelui PNL Alba, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu.

Mesajul transmis era similar cu cel de pe bannerele amplasate in Cetate insa era formulat astfel incat sa nu-l plaseze pe prefectul Covaciu in afara legii - "Guvernul Romaniei va ureaza la multi ani". Vrand-nevrand panoul seamana izbitor cu unul dintre cele amplasate in preajma alegerilor electorale.

Un alt semnal al unei eventuale candidaturi a actualului prefect de Alba este scrisoarea deschisa pe care acesta a adresat-o public tuturor locuitorilor orasului Alba Iulia tocmai in pragul lansarii manifestarilor pentru Zilele municipiului.

Semnata "Cosmin Covaciu, cetatean al municipiului Alba Iulia", aceasta contine in mare asteptarile pe care prefectul le are atat de la cetateni cat si de la autoritati si se incheie cu o dorinta care poate fi foarte usor interpretata si drept o promisiune electorala: "Imi doresc sa pot vedea si locui intr-un astfel de oras, precum cel pe care l-am descris mai sus. Si asta nu intr-un viitor foarte indepartat".