Cu toate ca in Cluj poti admira frumusetea feminina la fel de bine ca si pe trotuarele promenadei pariziene, articolul de fata se va opri doar la zugravirea catorva dintre reprezentantele sexului diafan. Fiecare dintre ele are ceva special. Cu o singura privire iti pot ingheta sufletul, dar la fel de usor iti pot face sangele sa clocoteasca in vene.

Nu sunt coborate din visul unui poet bucolic si nici nu au uitatura sireata si vrajitoreasca a unei naiade. Daca esti destul de norocos le poti intalni pe inserate in gradinile de vara parfumate de regina noptii sau pe aleile vreunui parc ascuns intre ziduri seculare. Ele sunt femeile clujence care au facut cariera si sunt cunoscute public.

Unele sunt femei politician, altele sunt cunoscute femei de afaceri, unele sunt inchise pentru frauda, iar altele au intrat in memorialistica poporana drept femei spion care se ascundeau sub masca cersetoriei.

Pirueta “mamei FNI”

Caracterizata de spontaneitate, inteligenta si ambitie, Ioana Maria Vlas este o femeie care, in ciuda varstei de 58 de ani, a fost cautata pe intreg mapamondul. Ioana Maria Vlas este fiica Olgai Olteanu, la randul ei fiica a fostului prefect al judetului Somes, avocatul Ioan Olteanu. La moartea acestuia el a lasat averea agonisita celor trei copii: Aglaia Elena, Olga (mama Ioanei Vlas) si Mircea.

Cat timp a locuit la Dej si Cluj-Napoca, Ioana Maria Vlas a fost casatorita, pana in 1973, cu Radu Sergiu Giurgiuca. De acesta a divortat in urma cu 30 de ani. Sotul fostei administratoare FNI locuieste si in prezent in Dej. Dupa divort, Ioana Maria s-a casatorita cu procurorul militar Virgil Vlas, persoana suspusa in Clujul vremurilor ceausiste.

De la acesta a luat numele sub care este cunoscuta in prezent si relatiile, prin intermediul carora a intrat in sferele inalte ale puterii.

Ioana Maria Vlas a absolvit liceul “Andrei Muresanu” din Dej, apoi Facultatea de Filologie a UBB Cluj. Ca profesoara de limba franceza, Ioana Maria Vlas a predat in mai multe unitati scolare, dar cea mai cunoscuta este Scoala 28 (actualmente scoala Generala “David Prodan”).

Prietenii apropiati ai Mariei Vlas ne-au declarat ca, imediat dupa absolvire, “mama FNI” a dat examen la TVR Bucuresti, unde a picat din cauza faptului ca nu avea buletin de Bucuresti. Intre anii 1990-1993, ea a predat la unul din renumitele licee din Cluj “Gheorghe Sincai”.

Ioana Maria Vlas a renuntat la catedra din motive de sanatate, solicitand chiar si o pensie de boala.

Spiritul intreprinzator al Ioanei Maria Vlas s-a concretizat si in Cluj Napoca unde a deschis un magazin de antichitati, inchis ulterior in favoarea unei firme de consultanta prin intermediul careia a ajuns in relatii cu Gelsor SA.

O alta incercare a Mariei Vlas a fost infiintarea Fondului Mutual Cuantum SRL, iar la SOV Invest a cumparat actiuni numeroase, care i-au facilitat atingerea scopului, functia de director si presedinte al firmei, in octombrie 1999.

In pofida acestui curriculum aproape romanesc, Ioana Maria Vlas este cunoscuta romanilor pentru devotamentul de care da dovada intr-o iubire secreta si neimpartasita pe care i-o poarta cunoscutului “barbat de afaceri” Sorin Ovidiu Vantu.

Sedusa probabil de soaptele pe care acest personaj controversat i le-a susurat la ureche, Ioana Maria Vlas a luat asupra ei intreaga vina pentru pagubirea credulilor care au depus la FNI. Numai ca trecerea timpului a avut efect si asupra sentimentelor pe care i le purta lui Sorin Ovidiu Vantu.

Zidurile reci ale prizonieratului au facut-o pe Ioana Maria Vlas sa-l cheme alaturi de ea si pe afaceristul Vantu. Ea a inaintat Curtii de Apel Bucuresti o cerere de acuzare pe numele iubitului ei secret, Sorin Ovidiu Vintu. Ioana Maria Vlas a fost presedinte al Sov Invest , firma de investitii care a administrat Fondul National de Investitii (FNI).

Sub presedentia ei, in 1999, FNI a falimentat, pagubind sute de mii de investitori. Ioana Maria Vlas a fugit din tara si a fost data in urmarire generala in cazul FNI si in cele din urma s-a predat autoritatilor romane pe 27 martie 2003. Dupa un proces care a durat 2 ani, pe 13 octombrie 2005 a fost condamnata la 20 de ani de inchisoare in cazul FNI.

Neconsolata, Ioana Maria Vlas a cerut Curtii de Apel Bucuresti trimiterea dosarului FNI la parchet pentru ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu sa fie si el pus sub acuzare pentru prabusirea Fondului. Ioana Maria Vlas a sustinut ca Vantu a fost de fapt “creierul” intregii afaceri care a pagubit peste 128 de mii de investitori.

De asemenea, “mama FNI” a cerut judecatorilor sa schimbe incadrarea juridica a faptelor pentru care a fost condamnata, din inselaciune in gestiune frauduloasa. Ioana Maria Vlas a sustinut probabil ca valul de iubire aruncat asupra privirii ei a incomodat-o sa lucreze cu datele contabile de care se ocupa.

Adriana, consilierul multifunctional

O alta candidata la titlul de cea mai interesanta prezenta feminina pe meleagurile clujene este Adriana Saftoiu. O nativa leoaica nascuta in anul 196…, dar unei garofite nu trebuie sa i se dezvaluie adevarata varsta niciodata! In spatele acestei doamne a politichei romanesti se ascund un sot, un copil si un C.V. impresionant (poate si ceva afaceri, dar care sunt ascunse foarte bine).

In prezent, Adriana Saftoiu este unul dintre cei mai abili consilieri prezidentiali, dintre cei care au servit vreodata in biroul prezidential. Insa Adriana Saftoiu a servit si alte grupuri de interese, nu numai cele prezidentiale. Pana nu demult Adriana Saftoiu a fost dirijorul din umbra al afacerilor pe care le detinea clanul Cazacu.

In tot acest timp, Adriana Saftoiu a detinut si functia de sef al biroului de presa al PD si se ocupa si de aparitiile publice ale lui Traian Basescu, care era pe atunci primar al Bucurestilor. Astfel se explica succesul “afacerii Cazacu” care primea pe banda rulanta contracte de reparare a marilor bulevarde bucurestene.

Primarii Basescu:Videanu, cu ajutorul Adrianei Saftoiu, serveau pe tava afaceri sotilor Cazacu. Aceasta familie de afaceristi, Cornelia:sotul, ea senatoare PD, iar el fost consilier general PD la Primaria Municipiului Bucuresti, si-a dat afacerile pe mana Adrianei Saftoiu care era angajata la una dintre firmele sotilor Cazacu, Remix-Rom 2000 SA. Pentru marele public, firmele Remix-Rom 2000 S.A.

si Eurovia, ambele specializate in constructii de drumuri si autostrazi, sunt detinute de doua doamne venerabile, Elena Gheorghe si Lucsita Cazacu care probabil ca serveau ceai englezesc impreuna cu binecunoscuta matusa Tamara.

Odihneasca-se in pace! Asadar, pachetul majoritar al firmelor Remix-Rom 2000 SRL si Eurovia este detinut de Elena Gheorghe, mama senatoarei PD Cornelia Cazacu, cu 66% din actiuni, si Lucsita Cazacu, o alta doamna venerabila, care va implini in acest an 76 de ani, soacra Corneliei Cazacu.

Pe langa cele doua septuagenare, ceilalti actionari sunt cumnatul Dan Ilie Cristescu, sora Daniela Niculina Cristescu si fiica Ioana Alexandra Cazacu. Este lesne de presupus ca munca pe care Adriana Saftoiu o presta pentru aceste firme era una de intrajutorare a persoanelor in varsta. Gest care innobileaza fiinta umana.

Filantropia la Virginia

Virginia Gheorghiu nu este o clujeanca nativa. Ea a fost adoptata de burgul de la poalele Feleacului prin atractia universitara pe care Clujul o exercita asupra celor inclinati spre studiu. Virginia Gheorghiu nu a dorit sa salveze tari defavorizate de foame, ci a vrut sa devina semiotician.

A devenit licentiata in semiotica la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, dar nu s-a inscris in curentul filosofic deconstructivist si nu a devenit nici un discipol efervescent al lui Eco. Ea a simtit o atractie inexplicabila fata de filantropie.

Simtindu-se atrasa de actiunile caritabile ale celebrului om de afaceri american, George Soros, Virginia Gheorghiu isi incepe colaborarea cu Fundatia pentru o Societate Deschisa inca din 1999, cand s-a alaturat consiliului de administratie al organizatiei pentru un mandat de 3 ani. Ea a revenit in componenta consiliului pentru un al doilea mandat la finele lui 2003.

Spre norocul ei, gestul de a fi filantrop nu a ramas nerasplatit. Cu toate ca a detinut doar un singur an (intre 1992-1993) functia de purtator de cuvant al guvernului “Stolo”, Virginia Gheorghiu a primit drept cadou o vila somptoasa in zona rezidentiala a Bucurestiului, pe Bulevardul Ilie Pintilie la nr. 4.

Virginia Gheorghiu are peste 8 ani de implicare in activitatea societatii civile. Intre 1992 si 1993, Virginia Gheorghiu a fost si purtatoare de cuvant al celebrului si mult compatimitului om politic, Theodor Stolojan.

Apoi cercetator la Institutul Regal pentru Relatii Internationale (Royal Institute for International Affairs) din Londra, bursier al statului american la American University, Washington D.C., cu specializarea relatii internationale si consultant al Bancii Mondiale pentru Romania.

“Cenusareasa” Ceusan si-a intalnit printul

O alta nimfa rapitoare pe care o poti intalni pe strazile Clujului este Elena Ceausan. Cotidianul “Buna ziua, Ardeal” se simte indreptatit sa-i anunte pe toti barbatii de pretutindeni ca speranta de a accede la manusita acestei domnisoare a politicii romanesti este in van.

Inima Elenei este daruita unui real cavaler care isi are campul de lupta tocmai in indepartata Camera a Deputatilor, Horia Uioreanu. Cu toate acestea, curajosii ii pot face un semn Elenei Ceusan atunci cand aceasta va trece in tromba pe langa ei cu noua sa masina de fabricatie germana, primita in dar, drept insemn al dragostei ce i se poarta.

Pasiunile Elenei Ceusan, in prezent consilier al premierului Calin Popescu Tariceanu, se inscriu intre cele mai diverse si bizare arii de activitate. Ea iubeste tenisul de camp, criminalistica si arhitectura, desi recunoaste ca nu mai are timp pentru aceste activitati.

Cu toate acestea, intr-un interviu acordat cotidianului nostru, Elena Ceusan declara ca una dintre cele mai arzatoare dorinte ale sale este de a-si atarna pe perete un tablou semnat de celebrul pictor Van Gogh.

Membrii redactiei “BZA” tin sa anunte pe aceasta cale ca s-a instituit deja o cheta interna pentru a achizitiona celebra opera “Skull” ce poarta semnatura lui Van Gogh. Clujeanca Elena Ceusan a pornit de foarte jos in cariera politica, dar acum se poate mandri ca este mana dreapta a premierului Tariceanu.

La frageda varsta de 30 de ani, Elena Ceausan este consilierul primului ministru al Romaniei. Elena Ceusan considera ca a fi femeie in politica este foarte greu, dar te si caleste. Drept pentru care, exercitiul politic a ajutat-o pe Ceusan sa-si deschida o afacere tocmai acum, cand a ajuns la Guvern.

Elena Ceusan este membru PNL din 1990, membru al Biroului Permanent Teritorial al PNL Cluj din 1998 si vicepresedinte al Organizatiei Femeilor Liberale, filiala Cluj. Pentru alegerile locale din 2004, Elena Ceusan a sustinut material partidul cu doar 27 de milioane, dar considera ca fericirea nu trebuie cautata, ci trebuie lasata sa soseasca de una singura.

Dej - intre jupon si jartiera

O alta prezenta feminina care a ramas intiparita in constiinta locuitorilor judetului Cluj si in mod special a dejenilor este lele Leana.

Leana, pentru ca asa a ramas in folcloristica tovaraseasca comunista, a apartinut etniei rrome si a fost “vizuina” in care liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej s-a ascuns cand era urmarit de Siguranta. Lelea Ileana, o tiganca cersetoare, este cea care, in perioada cand Gheorghe Gheorghiu-Dej a locuit la Dej, a fost transformata de acesta in informatoare.

Cersitul o ajuta sa intre peste tot, iar daca auzea ceva despre el fugea si ii spunea. Faptele ei nu au fost uitate de Gheorghiu-Dej cand acesta a ajuns la putere. In anii ’30, Dej a ajuns sa fie cap de afis pe listele teroristilor dati in filaj si urmarire de catre Serviciile Secrete ale Romaniei Mari (Siguranta Statului).

In acea perioada, Gheorghe Gheorghiu se ascunde la Dej, folosindu-se de un nume conspirativ. O perioada a trait ascuns intr-o coliba sub podul Somesului. Printre localnici circula zvonul ca o data acesta a scapat de urmaritori ascunzandu-se sub poalele unei tiganci cersetoare, care ulterior a devenit informatoarea acestuia. Mai mult, tiganca a fost recompensata cu o pensie viagera.

Gheorghiu-Dej, dupa ce a fost ales secretar al Partidului Muncitoresc venea frecvent in urbea de pe Somes la sedinte sau la intalniri cu oamenii locului. Cuvantul Dej l-a adaugat la numele initial in urma perioadei petrecute in orasul de pe Somes.

Viata personala a lui Dej se consuma, pe langa politica, in nesfarsite agape tovarasesti, udate din belsug cu vin. Singur, fiind divortat, a refuzat sa se mai recasatoreasca, iar viata de familie si-a impartit-o intre cele doua doua fiice ale sale, Lica si Tanti.

Moare in anul 1965, iar unii mai spun si azi ca moartea i-a fost provocata de rusi, prin iradiere, in momentul in care i-a fost inmanata o decoratie, la Moscova.

Cleopatra si Nastase

O alta prezenta feminina care a incantat pentru o perioada buna de timp publicul roman este Despina Neagoe. Aflata probabil sub pulsiunile navalnice a lui Marte, Despina Neagoe detine un temperament vulcanic. Se dovedeste a fi o fire energica si plina de surprize, mai ales in ceea ce priveste relatia cu presa.

Supranumita pe drept cuvant “Cleopatra”, Despina Neagoe intra in conflict cu majoritatea jurnalistilor inca de la instalarea in functia de purtator de cuvant al cabinetului Nastase. Scandalul a culminat pe 31 octombrie 2001 cand, nemultumiti de atitudinea ei, 29 de gazetari au semnat un memoriu trimis ministrului Informatiilor, Vasile Dancu.

Semnatarii documentului mai semnalau ca ½lucrurile pe care doamna Neagoe a dovedit ca le cunoaste sunt: evacuarea din sala a invitatilor la diverse manifestari, pentru ca urmau sa se desfasoare conferintele de presa, interventii nepermise in timpul conferintelor de presa la adresa ziaristilor fara a fi abilitata (ex.

Despina Neagoe apostrofa ziaristii in timp ce adresau intrebari unor oficialitati din Bucuresti sau Cluj). In prezent, razboinica Despina Neagoe face parte din consiliul de administratie al SRTV, parasindu-l pe Nastase cel care a consacrat-o.