Resemnat, deci, dar plin de speranta, patrund in Dej. Opresc masina, cobor si, privind in jur, depresia ma readuce la realitate. Ochiul vigilent cauta cu speranta un amanunt cat de mic care sa justifice ca orasul este parte integranta a unei Romanii, care este deja cu un picior in Europa. Nimic.
Constructiile babilonice domina orasul, inca se simte mirosul prafului de pusca, detunat prin vremea razboiului de independenta din 1877. Parcurgand drumul principal, ma simteam precum Rommel in fata blindatelor germane, in Tunisia, dupa bombardarea Europei.
Blocuri obosite - care, scoase la mezat, ar valora cat o venerabila Dacia 1300 - tin de adapost la circa 60% din cei 39.000 de cetateni ai municipiului. Ma opresc in parcarea garii, una din principalele porti de intrare in oras. Imi suna in urechi antiaeriana si primul imbold m-ar arunca la pamant, sa ma salvez de imaginea garii, precum la bombardamentele Aliatilor de la Ploiesti.
Fiecare groapa din asfalt imi poate folosi ca transee, fara efortul suplimentar de a apela la lopata Linneman. Daca as avea certitudinea gasirii banilor dati pe rovignete in acele gropi, sincer, as locui in ele. Este oricum mai bine ca la bloc.
Am rabdare sa astept un tren, pentru a vedea istoria CFR-ului fara sa mai platesc la muzeu. Oricum, banii aceia nu ajung unde trebuie. Parasesc, “defect”, gara, sperand ca arhitectura istorica a centrului din municipiul Dej, atestat de letopisete inca de la 1061, sa-mi ridice moralul.
Cladiri renovate, prin generozitatea consiliului local, sub obladuirea edilului PNL-ist, mai spala din nerusinarea porumbeilor aciuati pe langa monumentul statuar de langa vechea primarie, pentru sustinerea exploziei demografice care va afecta Dejul ca viitor oras european.
Oricum, va spun - parol! - (precum Caragiale, care ma intristeaza, pentru ca inca ne este contemporan), Biserica si fosta Manastire Franciscana, Biserica Ortodoxa si cea Reformata, alaturi de Palatul Justitiei si Obeliscul Eroilor sunt obiective, pornind de la care, intr-adevar, municipiul Dej ar putea incepe reconstructia, exploatandu-si singurele resurse turistice.
Pacatele industrializarii
Ispasit pe jumatate de pacate, ma indrept spre platforma industriala (situata in zona nord-estica a orasului), unde identific, fara prea mare greutate, motivele pentru care suntem la ani-lumina de Europa. Mastodonti industriali, in faza incipienta de putrefactie, reprima orice tentativa de a ajunge la firescul capitalismului, invocand ideile luminoase ale socialismului.
Stiu - si asta ma nefericeste de flagelul capitalist, inoculat de mari intreprinzatori precum Stefan Vuza, care incearca reabilitarea industriala a combinatului, pe considerente sociale si de mediu. Imi este inima plina de recunostinta pentru stratul de ozon protejat din plin, pentru aroma de tei de pe aleile din curtea combinatului, pentru agitatia si veselia personalului angajat.
Nemultumit de incantarea mea, ma agit sa gasesc ceva care sa-mi readuca echilibrul.
Si dejeanul e roman
Intors in inima orasului, mi se certifica, fara surprindere, ca romanul nu-si paraseste nici o clipa renumita ospitalitate si farmecul latin.
Cetateanul din Dej este deschis la conversatie, are incredere naiva in ziua de maine (ca multi dintre noi, de altfel), in mare parte este implicat in viata orasului, nu carcoteste decat pe la colturi vizavi de actiunile edililor locali si traieste cu speranta ca o declaratie de razboi impotriva americanilor ar fi mai benefica decat negocierile guvernului Tariceanu cu Uniunea Europeana.
Influentat inca de cravata rosie adusa de cultura slava si de tendintele imperialiste bolsevice, dejeanul, la fel ca si ardeleanul, ungureanul, moldoveanul, dobrogeanul sau olteanul, ramane fidel dictonului “numai inainte”, tanjind dupa utopica realizare a sintagmei “Sa traiti bine!”. Ma hotarasc sa parasesc orasul.
As dori sa pot conduce cu ochii inchisi pana la Cluj, dar intuitia, ca nici pilotul automat nu tine cu mine, ma obliga sa retraiesc depresia zilei (ce-i drept, nu la aceeasi intensitate) si, mai ales, sa imortalizez aceste imagini in jurnalul de calatorie. Voi, din fericire, ramaneti sub impresia cuvantului, eu, sub impresia imaginii.
