Batranelul vorbeste cu o pasiune ravasitoare. Povesteste, in cuvinte simple, despre o viata plina de aventuri si trairi intense. De parca nu ar fi vorba despre viata lui. Simpaticul pensionar e cel mai in varsta bihorean pe care anii nu-l tin deoparte de una dintre cele mai adorate pasiuni ale sale, motocicletele. Nea Relu isi ia, aproape in fiece zi, “calul” la plimbare.

Cand motorul puternic prinde glas in duduit ragusit de pistoane, vecinii sar la geamuri de parca s-ar fi aprins blocul. Abia apoi isi aduc aminte : “A, e nea Relu”. Pustii din cartier mijesc ochii a mirare cand il vad pe simpaticul batranel protapit semet in saua Jupiterului dichisit si sclipind din barele cromate, lasand in urma rotocoale albastrii de fum. El e moto-pensionarul Oradiei.

Toti il stiu de nea Relu. Inarmat cu rabdarea unui om trecut prin viata, Aurel Zapodeanu este interlocutorul perfect, ascultand relaxat, cu privirea atintita in ochii interlocutorului. Jovialitatea si vitalitatea debordanta nu tradeaza cei 65 de ani batuti pe muchie de capitanul de graniceri in retragere.

La prima vedere, pare un batranel simpatic, cu barba albita de vreme, pe care l-ai vedea plimband sacose prin piata. Insa nea Relu este un personaj inconfundabil printre oradenii din Cartierul Nufarul. Fostul ofiter de graniceri are acum o viata linistita, aparte de tumultul care i-a macinat anii tineretii. Pensia nu i-a stins pasiunile, dimpotriva.

Nea Relu isi gaseste bucuria, in fiecare zi, in lucruri de care majoritatea celor de varsta sa nu au nici macar habar. Pentru moto-pensionarul din Nufarul calculatorul nu prea are taine. I-a deslusit tainele cu migala si meticulozitate, asa cum stie el sa faca orice lucru ce-i cade-n fata. “Daca iti place sa faci, faci” e motto-ul lui nea Relu. Si face multe.

Pensionar pe doua roti

Batranelul strabate zilnic strazile orasului calare pe motorul sau albastru, batran si el de peste trei decenii. O superba motocicleta, finisata cum n-au facut-o nici fabricantii. E tare mandru de ea si spune ca prea putina lume intelege adevarata valoare a bolidului pe doua roti. Fabricata in 1971, in Rusia, motocicleta lui nea Relu starneste invidie prin oras.

“Motocicleta asta mi-a ramas mostenire de la socru-meu. Asta si nevasta-mea”, povesteste amuzat batranelul. Jupiterul de 19 cai putere arata ca si scoasa din cutie. A avut nea Relu grija de asta. “Am demontat-o toata, surub cu surub, si am construit-o la loc”, povesteste batranul. “Si totul la mine in camera mare.

Tin minte ca am lucrat cu atata pasiune la ea, incat am ajuns pana acolo sa ii montez ghidonul, la final, si sa-mi dau abia apoi seama ca inca sunt in camera. Nu am putut sa o scot asa pe usa. A trebuit sa o desfac din nou”, spune razand.

Prima patanie care-l leaga de batranul Jupiter a avut-o chiar in ziua cand a mostenit-o de la socru. “Pe mine nu m-a invatat nimeni sa ma dau cu ea. L-am rugat pe un prieten sa-mi arate cum se porneste si... dus am fost. In schimb, am uitat sa il intreb cum se opreste. Pana la urma, m-am oprit eu singur. Intr-un gard”, povesteste moto-pensionarul. Apoi a prins drag de ea.

Si ura pe taximetristi. “M-a luat unul in plin. Dupa ce m-a izbit, am mers, din inertie, vreo opt metri pe asfalt pana m-am oprit cu casca intr-o Dacie parcata. Dar am scapat doar cu cateva zgarieturi”, isi aminteste sexagenarul. Si, ca un biker care se respecta, dupa cateva zile a fost din nou in sa. Fara emotii.

Crescut in umbra armelor

Aurel Zapodeanu s-a nascut in 1940, in Brasov, intr-o familie de oameni simpli. Nea Relu prefera sa nu-si aminteasca de copilarie. “Pe mine m-au crescut bunicii, ca tata era mereu ocupat”, spune, fara prea mare tragere de inima simpaticul pensionar. “Tata era inginer proiectant la Fabrica de armament de la Plopeni. Parintii m-au cam neglijat.

Tatal meu raspundea de toata productia de armament, cu toate ca nu era membru de partid. A fost si la rusi, de nenumarate ori, la schimburi de experienta. Numai de familie nu prea avea el timp”.

De munca tatalui i se leaga si primii ani ai adolescentei. La fel de tumultosi ca si copilaria, si la fel de frunstranti. Pentru ca a “navigat” dintr-o scoala intr-alta, dintr-un oras intr-altul, furandu-i-se bucuria apartenentei sufletesti de un loc de bastina.

“Clasele I, a III-a si a V-a le-am facut la Brasov, a II-a la Cluj, a IV-a si a VI-a la Plopeni, iar dintr-a VII-a pana intr-a IX-a am fost la Slanic Prahova”, deapana amintiri triste granicerul. “Am terminat liceul la Ploiesti, deci am fost obisnuit cu drumurile inca de mic”.

Marea pasiune a lui nea Relu sunt armele. Apartamentul e un mini muzeu al fauritorilor de arme. Peretele din camera de zi este o panoplie imensa pe care sta aninata o veritabila colectie de cutite, baionete, sabii, catuse, pistoale si pusti. “Pasiunea asta mi se trage, probabil, de la faptul ca am crescut intr-o familie strans legata de militarie”, explica pensionarul.

“Tata proiecta arme, iar bunicul, cel care m-a crescut, avea o croitorie militara. Asta m-a facut sa imbratisez o cariera militara. Dar nu-mi pare rau. Militaria mi-a placut dintotdeauna”. Inca de la 16 ani, tanarul pe atunci, Zapodeanu a lucrat in Fabrica de armament de la Plopeni, cot la cot cu tatal sau.

“La 18 ani, deja aveam doi ani vechime la armament, la sectia Control Final. Imi placea. Nu era greu deloc, insa trebuia sa fiu foarte atent”, povesteste granicerul.

“Razbelul” cu Armata

Nea Relu a avut o cariera de succes la graniceri. De succes, dar scurta. “Am fost de toate”, spune granicerul. “Am fost loctiitor de comandant de companie, instructor cu munca UTM, comandant de pluton la scoala de gradati, comandant de companie la scoala de gradati si sef de cadre la batalion. Nu aveam eu treaba cu nimeni.

Am pornit de jos si am ajuns pe functie mare pentru ca-mi vedeam de treaba mea asa cum stiam mai bine”, povesteste nea Relu. Totul a fost perfect pana in urma cu 34 de ani cand, in urma unui grav accident, cariera sa s-a sfarsit brusc. A avut noroc ca a scapat doar cu asta. Insa intamplarea l-a marcat atat de mult, incat nici acum nu pare sa fi scapat definitiv de sechelele sufletesti.

Nu-i face placere sa vorbeasca despre accidentul din 1972. “Eram capitan la UM 01512”, spune barbatul. “Intr-o zi, mergeam cu camionul incarcat cu 18 soldati pe soseaua Derna-Oradea. Camionul s-a rasturnat, iar piciorul meu drept a ramas prins sub el, strivit de caroseria”, povesteste Zapodeanu. Fractura deschisa a oaselor gambei l-a mutilat pe viata.

Timp de zece ani, Aurel Zapodeanu s-a luptat cu morile de vant. A dat in judecata Ministerul Apararii Nationale, solicitand despagubiri. Dupa zece ani de amanari, fostul granicer a castigat procesul, de unul singur, fara avocat. Si a reusit sa obtina despagubiri de peste 400 de milioane de lei. “Am fost nevoit sa ma pensionez dupa evenimentul din 1972. Aveam numai 32 de ani”.

Suspina trist si fata i se innegureaza brusc. “Dupa 17 ani de granicerie, marea mea nemultumire e ca nu mi s-a recalculat pensia. Iau 3.700.000, ca invalid de gradul II”. O drama pe care o traiesc, intr-o Romanie nedreapta, la unison cu nea Relu zeci, poate sute de mii de pensionari pribegiti c-un venit frustrant.

La tranta cu lupul

Nea Relu povesteste cu placere aventurile pe care le-a avut in cariera. Cea mai cea a fost in anul II al Scolii de Graniceri, cand a avut o intalnire de gradul III cu un ditamai lup. “Tin minte ca in anul II am fost in tabara la Avrig”, spune batranul. “Am iesit pe teren, insotiti de lectorul nostru de tactica, colonelul Biris.

Eram pe un deal din apropiere cu cativa colegi, cand undeva in vale, ceilalti colegi faceau harmalaie mare. Zbierau ca au dat nas in nas cu lupul. La inceput, credeam ca se ratacise vreo potaie si pe la ei. Noi, cand am auzit, am luat-o la goana pe deal in jos, inspre colegi. La un moment dat, cand am ajuns mai jos de jumatatea dealului, am auzit ca galagia se mutase undeva mai sus. M-am intors.

Si, cum urcam eu dealul, hop ca m-am trezit cu ditamai lupul in fata mea. Nu am stat pe ganduri, mi-am aruncat centura si am sarit pe el. Am reusit sa-l prind. L-am tinut in aer pana au venit colegii, ca sa le arat si lor animalul”, isi incheie granicerul povestea.

Insa patania cu lupul a ramas memorabila si l-a urmarit pana la pensionare: “Imi amintesc ca am fost tinta multor ironii dupa aceasta patanie. Strigau colegii dupa mine: «Ba, al cui era cainele pe care l-ai prins? Nu te-a parat nimeni?». I-am lasat sa rada. Nu m-a interesat. Sa faca ei misto, ca eu stiu ce emotii am tras cand am prins ditamai dihania”.

Pensionar polivalent

Pasionat de animale de cand se stie, nea Relu isi aminteste ca odata l-a prins pasiunea pentru iepurii de casa. “Aveam, la un moment dat, in subsolul blocului, peste 300 de iepuri, pe care-i ingrijeam”, marturiseste pensionarul. “Ii mai aveam si acum daca nu mureau toti, imediat dupa accidentul de la Cernobal. Probabil era infestata iarba cu care ii hraneam”, crede omul.

Poate cel mai interesant lucru la nea Relu e pasiunea sa pentru calculator. Pe care a dezvoltat-o tarziu, dupa ce implinise 60 de ani. Iar acum, incapatanarea de a-si insusi noi deprinderi, l-a facut sa se descurce cu PC-ul mai bine decat o fac multi adolescenti. La 65 de ani, varsta la care majoritatea pensionarilor nu au habar de tastaturi si CD-uri, nea Relu sta cu orele pe calculator.

Navigheaza pe Internet si, inarmat cu mouse-ul, scrie, asculta muzica, se joaca. “Mie intotdeauna mi-a placut sa invat. Nu m-am lasat pana nu mi-am dat seama cum functioneaza si calculatorul”, explica acesta. Polivalent cum putin pensionari mai sunt, nea Relu continua sa faca si sa dreaga, dupa spusele lui. “Atata timp cat voi mai avea maini si picioare, nu voi avea stare”.

Motocicletele de tip Jupiter fac parte din clasa de mijloc, orientata pentru exploatari pe orice tip de drumuri. Variantele initiale de constructie au cuprins modele cu atas sau single. Este o motocicleta robusta, foarte stabila la drum dar si grea. Puterea motorului, fiabilitatea, manevrabilitatea si intretinerea relativ usoara au facut-o celebra in toate tarile europene.

Cele mai noi modele de Jupiter, fabricate recent, au adoptat tehnologii moderne, incluzand racirea motorului prin lichid si sistemul hidraulic de franare. Motoarele au capacitati de 500-800 cmc, iar motocicleta are masa proprie de aproape 200 de kilograme si poate transporta sarcini de pana la 170 de kilograme.