Conform Legii 236/2006, din 9 iunie, medicii de familie vor putea sa cumpere spatiile in care activeaza. Legea, care a modificat ordonanta existenta, dar contestata atat de medici, cat si de autoritatile locale, prevede ca in termen de 45 de zile spatiile aflate in domeniul privat al statului sa fie inventariate si afisate pe liste la sediile CL si CJ din localitati.

"Completarile vizeaza reglemenatri ale cuantumului sumelor la care se vand aceste spatii", a precizat directorul ASP Mures, Silviu Morariu. Acesta a oferit spre exemplu Bucurestiul, unde un metru patrat poate ajunge la 70 de euro, in timp ce suma medie din mediul rural este de 15 euro.

In acelati timp, comisia organizata special in acest scop poate autoriza o reducere a pretului in cazul in care cladirea este mai veche de 50 de ani, dar si daca localitatea are un deficit de medici de familie.

In acelasi timp, medicul care achizitioneaza spatiul are obligativitatea de a pastra destinatia medicala, iar in cazul in care doreste sa vanda acest spatiu, autoritatea locala are drept de preemptiune, o prioritate legala de a cumpara imobilul. Cabinetele care au sediul in cladirile institutiilor publice pot fi vandutre cu acordul expres al proprietarului.

Comisia va fi formata din reprezentanti ai ASP, Colegiul Medicilor sau Colegiul Medicilor Dentisti si alte autoritati sanitare. In judetul Mures exista in acest moment 98 de cabinete in mediul urban, dintre care 89 in proprietatea privata a statului, iar 9 in cea publica, si 69 de cabinete in mediul rural, dintre care 34 in domeniul public si 35 in cel privat.