Daca analizam cu atentie pozitiile liderilor PNL si raportarea lui Traian Basescu la liberalii colegi de Alianta, nici macar in timpul campaniei electorale nu s-a putut vorbi de prea multa miere in relatiile dintre colegii din Alianta DA si prezidentiabilul lor.

Practic, strategii celor doua partide, adica, mai precis, excelentul analist Dorel Sandor, cel care, pe atunci, lucra pentru Traian Basescu si care, de la sfarsitul anului 2005, lucreaza pentru Calin Popescu Tariceanu, care inca formeaza Alianta DA, si-au dat seama, in 2003, ca singura sansa de a purta o lupta de la egal la egal cu pe atunci atotputernicul PSD era crearea unei structuri comune care sa intruchipeze "Schimbarea".

Solutia aleasa s-a dovedit un semi-succes, astfel ca, desi Alianta a scos la alegerile din noiembrie 2004 al doilea scor electoral, cu aproximativ 5% mai putin decat PSD, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Adrian Nastase, Alianta portocalie a primit sansa de a forma Guvernul si, in cele din urma, de a guverna Romania.

Dupa incercarea esuata de a se forta in prima parte a anului 2005 fuziunea intre cele doua partide ce formeaza Alianta si intentia, de asemenea esuata, de a se declansa alegeri anticipate, au inceput, cu fiecare luna care a trecut, sa apara nu numai disfunctionalitati severe intre cele doua partide, atat la nivel local, cat si la nivel central, ci si pareri divergente pe diferite teme de interes public.

De asemenea, presedintele Basescu a declansat o campanie asidua de defaimare a premierului liberal Tariceanu, totodata si presedinte in exercitiu al PNL si a unora dintre principalii lideri liberali. Dinu Patriciu, Crin Antonescu, Ludovic Orban si, mai nou, Bogdan Olteanu si Theodor Athanasiu, au devenit tinte predilecte ale acuzatiilor prezidentiale.

Incepand cu discursurile, avand ca tema principala "grupurile de interese nelegitime" si continuand cu "coruptia a ajuns pe masa Guvernului", presedintele Basescu a dat lovitura dupa lovitura unui premier care, cel putin pe parcursul anului 2005, s-a dovedit doar un excelent incasator al loviturilor prezidentiale.

Demersul prezidential a avut ca scop, pe de o parte, sa-l decredibilizeze pe premierul Tariceanu, iar pe de alta parte sa ofere populatiei Romaniei imaginea unui Executiv incapabil sa promoveze reforma promisa de "fortele portocalii" in anul electoral 2001.

Toata aceasta campanie impotriva Executivului, in general, si al liberalilor, in special, a fost dublata de aservirea intregii comunitati informatice din Romania astfel incat, practic, tara sa fie condusa doar de la Cotroceni cu ajutorul "serviciilor", de un singur "salvator" credibil, "eternul fascinant Basescu".

Pe fondul acestor lupte, presedintele atipic si-a atras, de asemenea, o serie de fosti sau actuali lideri liberali aflati in opozitie cu echipa premierului Tariceanu.

Mona Musca, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Cristian Boureanu, Mihai Traian Ungureanu, Titus Ghiorghiof, Raluca Turcan sunt cei care, in schimbul simpatiei prezidentiale, ar trebui sa creeze, la nevoie, ruptura in cadrul PNL, pentru a da nastere, alaturi de PD, unui viitor mare partid prezidential de tip gaulist.

Marea problema a lui Basescu si a echipei care il inconjoara este, pe de o parte, slaba influenta pe care s-a dovedit ca o au cei mentionati mai sus in randul filialelor PNL, un eventual demers de scindare neavand sanse de reusita, cel putin pe termen scurt, si schimbarea de atitudine si de abordare a premierului Tariceanu care, din "premierul moliceanu al anului 2004", s-a transformat incet, in prima jumatate a acestui an, cu ajutorul unor strategi si consilieri de imagine remarcabili, intr-un veritabil adversar politic al actualului presedinte.

Cotele maxime ale conflictului au fost atinse zilele trecute, cand, cei doi, premier si presedinte, au creat un nou conflict pe tema retragerii trupelor romanesti din Irak.

Singura problema pe care cei doi lideri ai Romaniei anului 2006 si echipele din jurul lor nu au luat-o in calcul este modul in care aceasta lupta surda, dusa din sfera parlamentara, in cea a serviciilor sau in mass-media, va afecta imaginea tarii in exterior si va duce la o decredibilizare accentuata a institutiilor statului in randul opiniei publice, satula sa asiste la razboaie mediatice sau politice in loc de coerenta in actul de guvernare.

Atunci cand, in fata tarii se prezinta premierul in exercitiu emitand o parere, iar dupa cateva ore, in fata aceleiasi tari se prezinta de aceasta data presedintele, avand o cu totul alta optiune, cetateanul de rand priveste cu dezgust si maxim dezinteres o clasa politica ai carei cei mai de seama reprezentanti se dovedesc a fi niste martafoi.

Iar atunci cand, din dorinta de a se puncta la capitolul imagine publica, se scapa din vedere imaginea Romaniei in randul diplomatilor si cancelarilor lumii, lucrurile devin si mai tragice pentru "sarmana noastra tarisoara", pe umerii careia isi varsa lacrimile, la intervale regulate, ba presedintele, ba premierul Romaniei.