Autoritatile timisene au anuntat ca sunt pregatite sa absoarba fondurile de milioane de euro, alocate de Uniunea Europeana dupa momentul integrarii Romaniei, acestea urmand sa fie orientate mai ales spre lucrari de infrastructura, reabilitarea cladirilor publice sau dezvoltarea unor zone industriale si turistice, in perspectiva extinderii municipiului de pe Bega.

Presedintele Consiliului Judetean, Constantin Ostaficiuc, a declarat ca institutia are pregatite o multime de proiecte pentru accesarea fondurilor post-aderare.

"Avem opt proiecte deja jurizate la nivelul Delegatiei Permanente a Comisiei Europene de la Bucuresti. Sase dintre acestea se refera la lucrari pentru reparatii, modernizari si extinderi de drumuri judetene, dezvoltarea zonei industriale Sacalaz si redarea Bastionului din Timisoara circuitului turistic. Daca am avea aceste fonduri, le-am putea cheltui imediat", a spus Ostaficiuc.

La nivelul municipiului Timisoara, administratia locala are in prezent trei mari proiecte pentru care asteapta fonduri structurale europene. Astfel, in studiu de fezabilitate se afla proiecte in domeniul infrastructurii, sanatatii si al asistentei sociale.

In prezent, municipalitatea deruleaza investitii de peste 100 de milioane de euro din bani europeni, in lucrari de infrastructura, orasul fiind un imens santier.

Astfel, absorbtia fondurilor este orientata spre reparatia liniei de tramvai, printr-o investitie de 54 de milioane de euro, reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare, in valoare de 45,5 milioane de euro, realizarea pietei de gros, cu 2,5 milioane de euro, si reabilitarea cartierelor istorice, doar partea de asistenta tehnica ridicandu-se la 1,3 milioane de euro.

Pentru renovarea exterioarelor cladirilor cu valoare de patrimoniu sunt necesari alte peste 8 milioane de euro. La acestea se adauga Acordul bilateral Eco-Profit pentru incurajarea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), de 200.000 de euro.

Autoritatile locale si judetene trebuie sa se mobilizeze pentru utilizarea banilor unionali deoarece, dupa momentul integrarii, Romania trebuie sa fie capabila sa absoarba cota zilnica de 9 milioane de euro. Mai exact, tara noastra ar putea beneficia de un buget de aproximativ 30 de miliarde euro pe perioada 2007-2013, cifrele exacte urmand a fi cunoscute la sfarsitul acestei luni.

Totodata, pentru agricultura si dezvoltare rurala vor fi alocate peste 11 miliarde euro, iar alte 17 miliarde euro vor viza instrumente structurale.

In tara noastra exista 14 domenii ce pot fi finantate din fondurile structurale si de coeziune ale UE, printre acestea regasindu-se cercetarea si dezvoltarea tehnologica, transport, energie, protectia mediului si prevenirea riscului, turism si investitii in infrastructura.