Depresii, atacuri de panica, schizofrenie, tulburari psihice cauzate de alcoolism, droguri si stres. Acesta este tabloul principalelor boli psihice care, in opinia medicilor, pun stapanire tot mai mult pe populatia Romaniei. Medicii constanteni nu mai fac fata valului de afectiuni psihice, in continua crestere.

Potrivit Directiei de Sanatate Publica (DSP) Constanta, la Laboratorul de Sanatate Mintala din cadrul Spitalului Clinic judetean de Urgenta Constanta - numarul bolnavulor psihici ramasi in evidenta este de 5503 de bolnavi mintali pentru primele 5 luni ale anului 2006.

In datele statistice ale DSP Constanta nu sunt trecuti bolnavii din cabinete de psihiatrie particulare, din ambulatoriile de specialitate particulare si centrele de sanatate particulare din judetul Constanta. Statisticile arata ca, si la nivel national, numarul de persoane suferinde de tulburari psihice a crescut in ultimii ani.

Judecand dupa diagnosticul medical, suntem o natie care innebuneste tot mai tare, „peste 20% din populatia Romaniei fiind suferinda cu capul”. Acelasi procent se inregistreaza si la nivel de judet Constanta. Mai mult, Romania este in fruntea clasamentului european in ceea ce priveste incidenta bolilor psihice.

Sanatatea mintala constituie o problema prioritara in intreaga lume, nu numai in tara noastra. Organizatia Mondiala a Sanatatii apreciaza ca in tarile in tranzitie, rata tulburarilor psihice este mult mai mare decat media celorlalte tari, situandu-se intre 30% si 35%.

Ministrul Sanatatii a mai anuntat ca, incepand din acest an, se infiinteaza centrele de sanatate mintala, prin transformarea laboratoarelor de sanatate mintala. Aceste centre vor asigura continuitatea ingrijirilor in comunitate a persoanelor cu tulburari psihice.

Centrelor le revine misiunea de a asigura asistenta primara si psihiatrica ambulatorie unui numar intre 150.000 si 300.000 de persoane cu probleme de sanatate mintala. In Romania sunt peste 260.000 de bolnavi psihici si cronici in 38 de spitale.

Romania dispune, in prezent, de 38 de spitale de psihiatrie, iar in 16 judete exista sectii de psihiatrie in spitale judetene si municipale, care inglobeaza aproximativ 16.000 paturi. Peste 700 de medici psihiatri lucreaza in spitale si aproximativ 250 in ambulatoriu. Acestora li se adauga 4.450 asistente medicale si 412 psihologi si asistenti sociali.

Autoritatile sanitare apreciaza ca deficitul de medici psihiatri este de circa 750 la nivel national. Sanatatea mintala este una din cele mai importante probleme medicale din intreaga lume.

Constanta, pe un loc fruntas la boli de cap

In perioada actuala se constata o crestere a tulburarilor mentale sau psihologice. Constanta ocupa un loc „fruntas” la nivel national in ceea ce priveste incidenta acestor afectiuni in randul populatiei.

Potrivit directorului DSP Constanta, Dumitru Marius Enescu, „in perioada 1 ianuarie - 30 iunie a.c., la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, in sectiile de psihiatrie au fost internati un numar de 1.037 bolnavi, din care - schizofrenii (137), tulburari depresive (102), tulburari schizo-afective (73), tulburari afective bipolare (48), tulburari cauzate de consumul de

alcool (45), tulburari de personalitate (38), demente (32), intarzieri in dezvoltarea mintala (12)”. DSP Constanta are o statistica finala a anului 2005 pe semestrul 1, dar dupa cum spun medicii specialisti in afectiuni neuro-psihiatrice, anul trecut a insemnat o noua crestere a numarului bolnavilor.

Principala cauza evidentiata de medici ar fi traiul greu, concurenta acerba pe piata locurilor de munca si lipsa banilor. Mai bine de 20% dintre romanii adulti sunt stigmatizati cu aceste tulburari psihice, unele chiar incurabile.

30% din populatie risca sa o ia „pe aratura“

Aproximativ 30% din populatie risca sa faca aceste boli de-a lungul vietii si prezinta anumite semne sau simptome psihologice. Numarul de bolnavi cronici este in continua crestere, la ora actuala fiind de 206.000 de persoane la nivel national. Desi numarul cazurilor se inmulteste considerabil, se constata ca spitalele de psihiatrie nu au destui medici.

In reteaua de psihiatrie din Romania activeaza aproximativ 700 de medici si alti 200 in retelele ambulante. Comparativ cu alte tari, in Romania se constata faptul ca mai este nevoie de inca 750 de medici la nivel national. Retelele de neuropsihiatrie infantila sufera si ele de o lipsa de personal. Si sub aspectul numarului de paturi se constata o deficienta considerabila.

Romania, pe locul 5 la incidenta bolilor psihice

Pentru functionalitatea normala a sistemului sanitar, in retelele spitalelor de psihiatrie trebuie aproximativ 72 paturi la 100 de bolnavi. Pe harta incidentei bolilor psihice intre tarile europene, Romania se afla pe rusinosul loc cinci. Tulburarile psihice legate de stres sunt intr-o continua crestere, ceea ce este de inteles intr-o societate cu atat de multi factori de stres.

Partea buna a acestei probleme este ca afectiunile nu sunt atat de grave, cu exceptia celor post-traumatice, cauzate de o catastrofe, accidente sau violuri. Frecventa tulburarilor legate de uzul si abuzul de droguri si alcool se afla in topul prezentarilor la medic. Nu e de mirare, avand in vedere ca Romania este printre tarile cu cei mai multi consumatori de alcool din tarile Europei.

Un indice al sanatatii mintale e si numarul de sinucideri, capitol la care Romania nu sta nici aici bine. In statisticele Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), Romania se afla pe locul 24 in clasamentul tarilor europene. Pe primele locuri in clasament sunt Lituania, Estonia, Letonia.

In Romania s-au semnalat 13 cazuri de sinucidere la un esantion de 100.000 de locuitori, un indice mai mic decat toate tarile limitrofe granitelor noastre.

Paradoxal, sinuciderile au scazut ca numar dupa ’89

Rata sinuciderilor era mult mai mare inainte de revolutia din 1989. In prezent, ponderea tratamentelor este axata mai mult pe asistenta din spitale si partial in ambulatorii, policlinicile si laboratoarele de sanatate mintala.

Chiar daca numarul sinuciderilor a scazut dupa 1989 in Constanta, situatia s-a schimbat aproape radical in ultimii doi ani, iar pericolul ca fenomenul sa ia amploare din nou este ridicat mai ales din cauza numarului mare de consumatori de alcool si droguri. Principala patologie psihiatrica ce genereaza sinuciderea este depresia.

Cele mai frecvente boli sunt tulburarile depresive, schiozofrenia, tulburarile anxioase, dementele vasculare si Alzheimer, simptomele de dependenta de alcool, psihozele alcoolice. Intre cauzele tulburarilor amintim factorii genetici, economico-financiari, sociali, subculturali, determinati de vicii in familii, consumul exagerat de alcool si droguri si psihologici.

Lipsa banilor innebuneste tot romanul Bani putini, pensii mici, disponibilizari, somaj, toate acestea au un impact mare asupra psihicului. Potrivit specialistilor, munca in strainatate este si ea un pericol asupra caruia trebuie reflectat. Multi romani pleaca in strainatate pentru a cauta un loc de munca mai bine platit, dar acolo viata e dura si greu de suportat.

Lipsa de odihna, numarul mare de ore de lucru, conditiile de munca, lipsa familiei, ii afecteaza foarte mult. De multe ori sunt tratati ca ultimii oameni. Cand se intorc in tara, multi aterizeaza direct in sectiile de psihiatrie. Tarile periculoase pentru sanatatea mintala par sa fie Italia, Spania, Grecia, Anglia.

Marea problema a constantenilor care si-au parasit rudele si tara pentru a castiga un ban cinstit este data de aparitia tulburarilor de adaptare. Daca si-ar duce si partenerul de viata probabil ca le-ar fi mult mai usor. Schimbarea stereotipurilor, a limbii, habitatului, traditiei, cutumelor, completate de lipsa familiei dau nastere acelor tulburari psihice. Unii se acomodeaza mai bine, iar altii mai greu.

Internetul, si el un factor care tulbura psihicul

Dependenta de Internet este o alta cauza a tulburarilor psihice si de comportament. Si de aici apar problemele care se agraveaza in timp. Tulburarile de comportament sunt vizibile din ce in ce mai mult in scoli: tineri care se violenteaza intre ei, elevi care-si lovesc profesorul, alti adolescenti care intra in curtea scolii si cer taxe de protectie.

In privinta evenimentelor din liceele constantene, „suntem lideri de piata”, se intampla atatea lucruri, care acum cativa ani erau imposibile. O mare parte din populatia masculina sufera de alcoolism, care duce intr-o ultima faza la tulburari psihice. Femeile sunt tot mai predispuse tulburarilor psihice, in urma necazurilor din familie.

Divortate sau abandonate, ele sunt nevoite sa-si creasca singure un copil sau chiar mai multi si de multe ori cedeaza. Autoritatile sanitare din Romania au cazut de acord sa constituie un Comitet Intersectorial de Coordonare in Sanatatea Mintala (CICSM).

Acesta va fi un organ consultativ pe langa Ministerul Sanatatii, cu misiunea de a sustine actiunile de promovare a sanatatii mintale si de a supraveghea respectarea drepturilor omului si a demnitatii celor cu tulburari mintale. Reprezentantii Delegatiei Uniunii Europene vor avea statut de observatori activi ai acestui comitet.

Noul Comitet se va ocupa de cresterea standardului si calitatii asistentei psihiatrice.