Justitia bihoreana s-a facut din nou de rusine. Vamesul Mihai Catalin Bumbui a fost scos basma curata de catre Curtea de Apel Oradea, institutia suprema de judecata la nivel local. Asta dupa ce inspectorul vamal a fost prins intr-o noapte de decembrie 2004 ca a luat spaga 100 de euro, o geaca sport si un parfum de marca.

Dupa ce, in 5 decembrie 2005, Tribunalul Bihor l-a condamnat la doi ani de inchisoare, Curtea de Apel a sters cu buretele toate dovezile impotriva functionarului spagar si l-a “pedepsit” achitandu-l. Nu au mai contat procesele verbale intocmite de Politia de Frontiera sau declaratiile martorilor care au surprins momentul cind vamesul a cerut spaga in schimbul “discretiei”.

Dovezile stranse de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Oradea au fost ignorate de ultima si cea mai puternica institutie de judecata locala. Toate probele care il incriminau pe Bumbui au fost batute de o declaratie data de un politist de frontiera dupa doi ani de zile de la eveniment.

Desi neclara si aparuta pe ultima suta de metri, declaratia lui Liviu Sime a triumfat in fata “cearceafului” de probe marca DNA.

Spaga, va rog!

In noaptea de 2 pe 3 decembrie 2004, lucratorii din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Bihor, aflandu-se in patrulare pe drumul european E 60, intre Punctul de Frontiera Bors si Oradea au oprit pentru control microbuzul Volkswagen, cu numarul de inmatriculare BN - 46 - ACE, condus de Marincas Dan Alin.

“Marincas Dan Alin a plecat din Romania in 29 noiembrie 2004. Acesta a intrat in Romania in data de 2 decembrie in acelasi an, prin Punctul de Frontiera Bors, iar bunurile aflate in autovehicul nu au fost supuse controlului vamal, pentru ca Marincas Dan Alin i-a dat lucratorului vamal 100 de euro, un parfum si o geaca”, scrie in procesul verbal intocmit de politistii de frontiera.

Denuntul oral privind fapta a fost facut de Marincas Dan Alin si a fost consemnat in procesul verbal. “A venit la mine si mi-a cerut o suta de euro si ceva produse pentru a nu efectua un control vamal amanuntit”, a spus Marincas politistilor de frontiera. “Am vrut sa-i dau 50 si o geaca, dar mi-a spus ca vrea o suta. Mi-a mai cerut sa-i schimb geaca si sa-i dau si un parfum.

Am mers la masina si i-am adus ce mi-a cerut”, a mai zis Marincas. Ipoteza sustinuta si de Cristian Liviu Encean, partenerul de drum al lui Marincas. “Dupa primul control efectuat de politistii de frontiera, numitul Marincas Dan Alin s-a dus sa vorbeasca cu lucratorul vamal”, si-a inceput povestea Encean.

“Marincas s-a intors la masina si mi-a cerut suma de 50 de euro pentru lucratorul vamal. Eu I-am dat 100 de euro pentru ca nu aveam 50. A mers apoi la portbagaj de unde a luat un parfum si o geaca, cu care s-a dus spre lucratorul vamal”, a mai spus Encean. Mita luata de Bumbui a fost data in vileag si de lucratorii din cadrul IJPF Bihor.

“Cu toate ca bunurile existente formau un bagaj voluminos, Bumbui nu a efectuat controlul vamal. Ba mai mult decat atat, cand am oprit microbuzul, Marincas mi-a spus ca s-a rezolvat cu vamesul”, a declarat Gheorghe Ciuciu, lucrator al IJPF Bihor. “Microbuzul nu a fost supus controlului si l-am vazut pe sofer cand a luat o sacosa din masina.

Am mai vazut ca soferul microbuzului a dat bani lucratorului vamal”, a spus si Calin Dorin Ceausu, un alt lucrator al IJPF prezent in echipajul care a oprit microbuzul cu numar de Bistrita. Nu doar politistii de frontiera, “dusmanii de moarte ai vamesilor”, l-au acuzat pe Bumbui ci si... vamesul Daniel Dragos Cebuc.

“Eu am vazut bagajele din microbuz si, fiind intrebat, arat ca datorita experientei mele, daca as fi vazut asemenea bagaj intr-un autovehicul, as fi trecut la controlul bunurilor pentru ca mi s-au parut destul de mari”, a spus seful de tura Cebuc. Totodata, Cebuc nu l-a gasit pe Marincas la locul unde a fost repartizat si a trebuit sa-l contacteze telefonic.

Verdict: vinovat

Cazul Bumbui a ajuns pe masa DNA in 6 decembrie 2004, inspectorul vamal fiind cercetat pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si abuz in serviciu contra intereselor publice. Declaratiile date de Bumbui au fost repede demontate de procurorii DNA Oradea.

“Am cumparat de la numitul Marincas geaca si parfumul pentru care am platit 7,5 milioane de lei”, a incercat Bumbui sa-i abureasca pe procurorii DNA Oradea. O minciuna sfruntata avand in vedere ca la perchezitia corporala a lui Marincas s-au descoperit 144 de euro. Iar la o paritate de 38 de mii lei/euro, rezulta ca Bumbui ar fi dat pe cele doua produse suma de 197 euro.

Fapt care iar sfideaza logica, avand in vedere ca pretul de pe etichetele celor doua bunuri era de 151 euro. Totodata, DNA a concluzionat ca valoarea bunurilor introduse in tara de Marincas a fost de 833 de milioane de lei. Potrivit legii, doar pentru bunurile care se incadreaza in suma de 175 euro nu se percepe plata taxelor vamale.

“Pentru bunurile din microbuz, Bumbui avea obligatia sa perceapa taxe vamale si TVA in valoare de 290 de milioane de lei”, spune F.I, procuror al DNA Oradea.

“Conform atributiilor de serviciu din fisa postului de controlor vamal, Bumbui avea obligatia de a efectua control pentru ca bagajele erau mult prea voluminoase pentru a se incadra in suma de 175 de euro”, mai spune procurorul DNA.

In urma probelor existente, DNA Oradea l-a trimis pe Mihai Catalin Bumbui in judecata, gasindu-i doua capete de acuzare: luare de mita si abuz in serviciu contra intereselor publice. Judecatorii Tribunalului Bihor l-au condamnat la doi ani de inchisoare cu privare de libertate prin sentinta data in 5 decembrie 2005.

Spalat de pacate

Ceea ce a urmat in apel este o rusine pentru justitia bihoreana. Pe 4 aprilie 2006, apare un nou martor. Liviu Sime, agent al IJPF, care dupa aproape doi ani de la eveniment, il apara tardiv pe Bumbui. “Nu am mai fost audiat ca martor in prezenta cauza”, isi incepe declaratia Sime. “Il cunosc pe Bumbui de multi ani, intrucat am lucrat impreuna in vama Bors.

Impreuna, am efectuat controale la mijloace de transport marfa si calatori. Imi amintesc ca declaratia conducatorului auto era destul de vaga, iar audierea lui si celuilalt partener de drum s-a impus intrucat se sustinea ca in mijlocul respectiv de transport se gasea ceva aparatura electronica ce urma a fi introdusa in tara.

Tot cu aceea ocazie, se sustine ca acestia au dat 50 euro sau 100 euro fara a se preciza numele lucratorului vamal caruia i-au fost lasati banii respectivi. La un moment dat, in biroul in care eu luam aceste declaratii, revin si arat ca in sala de sedinte a fost adus inculpatul Bumbui Mihai Catalin insotit de doi colegi de-ai mei. Daca bine retin, unul i-a facut percheziutie corporala.

Cand am facut vorbire de perchezitie corporala in legatura cu inculpatul inculpat, am avut in vedere ca mi s-a cerut si mie sa efectuez aceasta perchezitie, dar am refuzat intrucat eram la jumatatea declaratiei pe care o luam soferului de microbuz. L-am intrebat: “Ce s-a intamplat Misule? si mi-a zis: “Nu stiu.

Eu nu i-am facut perchezitie corporala conducatorului auto pe care l-am audiat. Probabil acesta a scos pe masa ceva bani si cred ca exista un proces verbal cu privire la sumele respective”, a fost declaratia martorului din umbra. Care, daca nu e penibila, este cel putin neclara. Totusi, in baza acestei declaratii, magistratii care s-au ocupat de caz au dat o sentinta istorica.

“Admite apelul penal al inculpatului Bumbui impotriva sentintei penale din 5 decembrie 2005 pronuntata de Tribunalul Bihor, pe care o desfiinteaza in sensul ca dispune achitarea inculpatului Bumbui Mihai Catalin”, este decizia nr 77/A/2006, pronuntata in 18 aprilie 2006 in noul dosar, 90/P/2006.

O decizie rusinoasa avand in vedere ca nici macar declaratia ultimului martor nu este intru totul favorabila invinuitului Bumbui. Care mai are un singur hop de trecut: Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei. Inchisoarea va ramane, pare-se, un acoperis sub cap doar pentru cei fara influenta si fara bani...

Bumbui, de negasit

Mihai Catalin Bumbui nu a fost de gasit nici macar acasa. Culmea e ca el nu mai apare cu numar de telefon nici in evidenta Biroului Vamal Bors si nici in cea a Directiei Regionale Vamale Oradea. “Nu am auzit de Bumbui de vreo doi ani de zile. Nu stiu nimic de el”, spune Marius Rotar, seful Vamii Bors.

“Mihai Catalin Bumbui este deocamdata suspendat din functie si asa va ramane pana la clarificarea situatiei sale. Justitia va decide daca se va reintoarce in campul muncii”, sustine Calin Vesa, directorul Directiei Regionale Vamale Oradea.