Ioan Muntean este una din nenumaratele victime ale Securitatii

Barbatul a fost persecutat, maltratat si tinut dupa gratii peste 10 ani

Acum, vrea sa ii demaste pe pe cei care i-au distrus tineretea

Rebelul

Ioan Muntean a fost una din nenumaratele victime ale Securitatii. El traieste astazi in SUA, unde are o afacere prospera. A revenit in tara numai pentru a-i deconspira pe tortionarii care i-au distrus viata si pentru a obtine de la Justitia romana o sentinta care sa confirme persecutia politica la care a fost supus.

El s-a adresat redactiei noastre cu rugamintea de a publica povestea incredibila a suferintelor si umilintelor la care a fost supus de fosta politie politica a regimului Ceausescu.

"Primul conflict care a fost intre mine si comunisti a avut loc prin 1970, cand asteptam o masina de ocazie. A oprit o «Dacie» si m-a luat spre Sibiu. In masina erau doi secretari de partid. Ei vorbeau despre progresele comunismului si, la un moment dat, m-au intrebat si pe mine: «Mai, tinere, tu ce parere ai?».

Eu zic, «Dom’le, am o parere proasta despre comunism, o sa duceti tara asta de rapa!». I-au spus soferului sa opreasca pe dreapta «sa-i tragem o mama de bataie la asta, sa se invete minte sa mai vorbeasca asa despre comunism!». Eu am zis ca ma dau jos, dar le-am spus «Nu va sfatuiesc sa cautati bataie, ca ma apar!».

Atunci au zis: «Lasa ca iti aratam noi tie!» si au plecat. Dupa o luna sau doua, m-a chemat comandantul Securitatii din Sibiu, colonelul Ghergheli si m-a intrebat «Cum iti permiti sa vorbesti asa despre regim? Iti aratam noi tie!».

Trece timpul, nu am mai avut probleme cu ei, m-am dus la serviciu, pe atunci lucram la «Drapelul Rosu». Cand s-a trecut la noul sistem de salarizare, mi-au taiat toate primele si sporurile pe care trebuia sa le primesc conform legii (eu lucram ca sofer). M-am suparat si am aruncat cheile de la masina si talonul pe masa la seful de transport si am plecat.

Am zis ca merg la IRTA, ca sofer pe autobuz. Am luat examenul si am plecat. Cand am ajuns acasa, dupa ce mi-am terminat treaba - prima mea sotie nu venise inca de la lucru - ma astepta o masina in fata blocului. Vine la mine un ins in costum si imi spune ca el este ofiterul de Securitate Hodorog si zice «Hai pana la noi, ca avem ceva de discutat!».

M-au dus la sediul Securitatii Sibiu, intr-o camera de ancheta. In care au intrat vreo sase securisti. Mi-au tras o bataie groaznica, dupa care Hodorog mi-a spus: «Ba, mai faci greve?». Am inteles ca, dupa ce eu am aruncat cheile pe masa, au facut la fel si alti soferi, dar nu a fost nici o intelegere intre noi.

Dupa care, acelasi securist imi zice: «Nu spui la nimeni si te duci inapoi la lucru!».

Propunerea

Dupa un timp, am avut un accident de masina foarte ciudat. Mi s-a intamplat sa adorm la volan mergand spre Bucuresti, desi ma odihnisem suficient inainte de a pleca in cursa. Chiar in ziua aceea, am fost chemat la dispensarul intreprinderii, sa mi se faca un vaccin. Eram incarcat cu branza de la Rasinari si cu mine in masina era ciobanul, care statea in dreapta mea.

In urma accidentului, ciobanul a murit in drum spre spital. Am incercat sa-l ajut, dar nu s-a putut face nimic si cand am venit inapoi, a venit un locotenent-major dupa mine la Fagaras. M-a dus la Procuratura, unde am fost dus la procurorul Bucur. Cand sa merg spre casa, acelasi ofiter de Securitate ma astepta.

A venit si m-a luat, dar cand sa ma duca la Securitate i-am dat un pumn, el a cazut, iar eu am fugit. M-am dus la Timisoara. Bani nu aveam si doream sa trec granita la sarbi. La Stamora-Moravita am fost insa prins - eram impreuna cu inca unul si ne-au batut granicerii ingrozitor.

Pe mine, cand mi-au verificat dosarul si au vazut ca am avut si un accident de circulatie, m-au schingiuit si mai tare. M-au bagat la puscarie, la «Popa Sapca», fiind condamnat pentru tentativa de trecere frauduloasa a frontierei si am fost dus la Gherla. Nici in penitenciar nu am avut odihna! Securistii au pus gardienii si alti detinuti sa ma bata.

M-am aparat si au avut iar probleme. Dupa patru ani si jumatate de inchisoare am scapat, fiind eliberat conditionat (am avut de executat cinci ani si sapte luni). M-am intors acasa. La cateva saptamani, vine la mine capitanul Nita de la Securitate si-mi zice «Hai sa discutam ceva! Uite, astia sunt pe urmele tale. Am vazut dosarul tau si nu stiu daca tu mai ai viata in Romania!».

«De ce sa nu am viata?! Mi-am ispasit pedeapsa! Ce vrei tu in fond?», il intreb eu. «Iti aduci aminte ca ai facut un vaccin inainte de a pleca in cursa cand ai avut accidentul? Acela a fost un somnifer, sa stii!», mi-a spus el. Am inlemnit si nu am mai putut spune nimic.

La scurt timp, am fost chemat de colonelul Ghergheli, care mi-a propus sa devin un om de-al lor, cu grad in Securitate. Mi-a spus ca pot purta in continuare haine civile, ca imi da si un pasaport sa plec in America, cu misiunea de a omori un om cu care m-am imprietenit in inchisoare la Gherla, pe nume Foisor Ioan.

Erau doi frati si aveau o mostenire ramasa de la un unchi al lor, asa am inteles eu. Foisor fusese condamnat pentru ca l-ar fi omorat pe frate-sau, care a fost gasit pe Dunare, dar cred ca l-au omorat ei. Am refuzat sa-mi omor prietenul. Fusesem coleg de pachet cu el, era un om deosebit.

Interdictie la munca

Ghergheli mi-a zis «Las’ ca o patesti tu!» si m-a lasat sa plec. Intre timp, mi-am dat din nou examenul pentru carnetul de sofer si am lucrat ca operator la «Gaz-Metan». Mi-am luat carnetul dupa un an de zile si m-am angajat la «Balanta Sibiu», unde mi-au dat cea mai rea masina.

Am reparat-o pe banii mei si am lucrat o perioada pe ea, dupa care am fost avansat pe o Dacie-camioneta si mi-au dat postul de merceolog principal. Intre timp, a avut loc un conflict intre mine si Costei, seful Desfacerii la Transport.

Dupa acest conflict, pe mine m-au restructurat, dar nu inainte de a avea o discutie cu capitanul de Securitate Lazureanu, care a venit pe la mine si mi-a spus: «Daca vine Ceausescu pe la Balanta, ce faci daca il vezi?». Eu ii zic: «Pe mine nu ma intereseaza Ceausescu, eu imi vad de treaba mea! Daca el vine, eu plec in alta parte!». Nu i-a placut raspunsul meu.

Nu am dovezi ca Lazureanu ar fi participat la darea mea afara de la «Balanta», dar am fost primul pe lista la restructurari.

Am tacut din gura si am mers la «Metalurgica», ca sofer pe microbus. Am reusit sa ma imprietenesc cu Bozdoc, care era seful cadrelor, pe care il duceam cu microbuzul. Dupa o luna de zile, am fost dat afara si de aici. Am ramas pe drumuri.

Mai mergeam cu o trupa de muzicanti, pe care-i transportam pe la nunti cu masina, dar l-au amenintat pe varul meu, care era seful formatiei, sa nu ma mai duc, ca o pateste.

Intre timp divortasem si am gasit o fata care mi-a placut. Aveam vreo 33 de ani si am zis «Hai sa plecam din Sibiu!». Am plecat impreuna la Oravita, cu scopul de a studia frontiera si de a trece intr-o buna zi la sarbi. Am ajuns acolo si m-am angajat pe un microbuz la EMB Oravita, unde am fost foarte apreciat.

Ei aveau nevoie de piese pentru masini si le-am spus sa-mi dea mie lista si le-am adus tot ce le trebuia. Pentru asta am primit o prima de 5000 de lei, bani foarte multi la acea vreme. Insa n-a durat mult! Intr-o buna zi am fost dat afara din serviciu, fara explicatii.

Pana la urma, inginerul-sef Topala a zis: «Dom’le, du-te la locotenentul de Securitate, ca el te-a dat afara, noi nu suntem vinovati cu nimic!». Am mers la Securitate si le-am spus ca am facut puscarie si ca am venit cu intentii sa trec granita, dar ca mi-am gasit de lucru si imi vad de treaba mea.

«Daca ma prindeti cu ceva, puteti sa-mi faceti ce vreti, dar nu mai am de gand sa merg in strainatate! ». Securistul mi-a spus: «Auzi, bai, locul tau de munca e in puscarie, banditule!». Atunci eu l-am injurat, iar el a dat ordin celorlalti sa ma prinda.

Am reusit sa fug, am luat un taxi si m-am dus la Marila, dar nu inainte sa-i spun prietenei mele Gabi sa vina si ea acolo. De la Marila am plecat la Bucuresti si am mers la un consilier al Republicii, caruia i-am explicat situatia mea. «Dar eu nu mai am dreptul la munca, domnule? Nu sunt si eu cetatean roman?!», l-am intrebat eu.

Inscenarea

Consilierul mi-a spus sa-i dau in judecata. Pe baza spuselor lui, am revenit la Oravita si mi-am angajat un avocat, pe Vasile Poenaru (astazi judecator la Curtea de Apel Oradea - n.n.) si am actionat intreprinderea in judecata. A venit si ziua judecatii. Am mers la Judecatorie si am intrat in sala, unde era un plutonier-major de militie. A dat mana cu mine, m-a prins si m-a scos afara.

Gabi, care era cu mine, a sarit atunci pe el si militianul m-a scapat din mana. In momentul acela, a intrat completul de judecata. I-am spus lui Gabi sa mearga sa vada ce se intampla afara. Afara patrulau granicerii si Militia, ma asteptau. Afland ce se intimpla, nu am mai asteptat sa se termine procesul si am sarit pe geam din sala de judecata.

Am fugit si am ajuns la drum, cu gandul sa iau o masina de ocazie, sa merg la Marila. A venit insa o masina granicerilor. Am fugit, iar ei au venit dupa mine. Am reusit sa scap si am ajuns intr-un grajd, unde am gasit un cutit facut dintr-un varf de coasa, cu care m-am inarmat. Nu am mai iesit la drum, ci am luat-o pe un deal. M-au reperat insa si acolo si au venit dupa mine. Am fugit iar si cand am ajuns in padure, am luat niste pietre.

In cele din urma, am reusit sa scap de ei si am iesit in drum la Marila, unde era o statie de autobuz. M-am urcat intr-un copac, sa vad daca vine Gabi. Cand a venit, i-am spus sa opreasca un autoturism in care sa fie numai soferul, sa deschida usa din dreapta, sa o lase deschisa si sa urce in spate. Vine o masina si opreste. Pe sofer il chema Adrian.

Chiar atunci apare si masina granicerilor, dar am reusit sa-i pierdem pe drum. Am stat ascunsi prin padure cateva ceasuri. Acolo ne-am cunoscut cu soferul. Acesta ne-a dus pana in Timisoara, unde urma sa se judece procesul meu cu intreprinderea. Gabi m-a sfatuit sa nu mai merg la proces, ca ma aresteaza.

Au trecut doua-trei saptamani, dupa care mi-am luat inima in dinti si am plecat sa vad care e treaba. Mi-am zis: «Hai sa incerc sa trec granita!». Cand m-au vazut granicerii in statia de autobuz, m-au luat si m-au dus la pichet, unde a venit locotenentul de Securitate Rotaru si procurorul militar.

M-au batut crunt si, pe urma, m-au pus in masina si securistul mi-a zis: «Daca nu executi ce iti spun, aici ti se termina zilele! Iti aratam noi munca si ce inseamna comunism!». M-a dus cu masina pana la iesirea din Greoni, unde mi-a dat un pistol-mitraliera in mana si mi-a zis, «Fugi, ca ne batem!». Nu aveam de ales. Am luat pistolul in mana si am vrut sa-l ciuruiesc.

Atunci ei au inceput sa traga, sa ma sperie. Eu am luat-o la fuga cu pistolul in mana. Au venit dupa mine zeci de securisti si m-au prins. M-au legat cu sarma de maini si mi-au dat o bataie sora cu moartea. M-au dus la pichet si m-au obligat sa scriu tot ce ziceau ei. De acolo, m-au dus la Procuratura Militara la Timisoara. I-am spus procurorului ca nu sunt vinovat.

Dupa ce m-au anchetat, m-au bagat in Penitenciar, iar judecata s-a tinut in secret. Am avut avocat din oficiu si mi-au dat opt ani.

Detinut politic, infractor de drept comun!

Am trecut prin multe la inchisoare! Dupa trei ani de detentie in conditii de exterminare, am cazut in coma de foame si m-am ales si cu tuberculoza. M-am trezit din coma la Jilava. Din opt ani, am facut sapte ani si trei luni. Cand am iesit din penitenciar, primul om care m-a asteptat a fost colonelul Muset Nicolae, cu care am ramas prieten.

El a vazut dosarul meu si mi-a spus ca sunt nevinovat si ca am fost doar o victima a Securitatii. In 1980, Ambasada SUA mi-a dat viza de persecutat politic. Muset mi-a spus ca vrea sa fim prieteni si mi-a propus un targ: «Iti dau un pasaport, sa poti pleca in America. Eu sunt prietenul tau, ai sa vezi!». In noiembrie ’89 am plecat in America.

Am stat zece zile la Roma si, pe intai decembrie ’89, am ajuns in America. Am inceput sa lucrez la o fabrica de piele. Dupa cativa ani, mi-am luat primul camion si mi-am facut o firma de transport si de atunci o duc destul de bine. Am primit cetatenia americana si ma bucur ca am scapat din lagarul numit Romania.

Am revenit in tara pentru ca Justitia sa imi recunoasca faptul ca am fost victima Securitatii, insa, judecand dupa cum merg lucrurile, nu prea am mari sperante. Unii dintre cei care m-au schingiuit si m-au persecutat traiesc si astazi netulburati de nimeni, cu pensii grase platite de stat.

Probabil ma voi adresa instantelor internationale, daca in Romania nu mi se va face dreptate”, ne-a declarat Ioan Muntean.

Fostii detinuti politici mor fara sa scape de eticheta de infractori. Pedepsele unora figureaza si acum in caziere. Marius Oprea, consilier pe probleme de securitate al primului ministru, a intocmit un proiect de lege pentru anularea tuturor sentintelor penale sau civile date pe motive politice. „Trebuie sa stergem stigmatul pe care fostii detinuti politici il poarta.

Si trebuie s-o facem printr-o lege, intrucat in multe cazuri nu s-a pronuntat recursul in anulare la sentintele injuste primite in perioada comunista, iar oamenii au ramas cu acele condamnari” - spune Marius Oprea.

Initiativa lui Oprea reia o idee lansata in 1994 de Constantin Ticu Dumitrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, care considera o nedreptate strigatoare la cer ca fostii detinuti politici sa moara cu caziere de infractori.

"Primul conflict care a fost intre mine si comunisti a avut loc prin 1970, cand asteptam o masina de ocazie. A oprit o «Dacie» si m-a luat spre Sibiu. In masina erau doi secretari de partid. Ei vorbeau despre progresele comunismului si, la un moment dat, m-au intrebat si pe mine: «Mai, tinere, tu ce parere ai?».

Eu zic, «Dom’le, am o parere proasta despre comunism, o sa duceti tara asta de rapa!». I-au spus soferului sa opreasca pe dreapta «sa-i tragem o mama de bataie la asta, sa se invete minte sa mai vorbeasca asa despre comunism!». Eu am zis ca ma dau jos, dar le-am spus «Nu va sfatuiesc sa cautati bataie, ca ma apar!». Atunci au zis: «Lasa ca iti aratam noi tie!» si au plecat”

„La cateva saptamani, vine la mine capitanul Nita de la Securitate si-mi zice «Hai sa discutam ceva! Uite, astia sunt pe urmele tale. Am vazut dosarul tau si nu stiu daca tu mai ai viata in Romania!». «De ce sa nu am viata?! Mi-am ispasit pedeapsa! Ce vrei tu in fond?», il intreb eu.

«Iti aduci aminte ca ai facut un vaccin inainte de a pleca in cursa cand ai avut accidentul? Acela a fost un somnifer, sa stii!», mi-a spus el. Am inlemnit si nu am mai putut spune nimic. La scurt timp, am fost chemat de colonelul Ghergheli, care mi-a propus sa devin un om de-al lor, cu grad in Securitate.

Mi-a spus ca pot purta in continuare haine civile, ca imi da si un pasaport sa plec in America, cu misiunea de a omori un om”

M-a dus cu masina pana la iesirea din Greoni, unde mi-a dat un pistol-mitraliera in mana si mi-a zis, «Fugi, ca ne batem!». Nu aveam de ales. Am luat pistolul in mana si am vrut sa-l ciuruiesc. Atunci ei au inceput sa traga, sa ma sperie. Eu am luat-o la fuga cu pistolul in mana. Au venit dupa mine zeci de securisti si m-au prins.

M-au legat cu sarma de maini si mi-au dat o bataie sora cu moartea. M-au dus la pichet si m-au obligat sa scriu tot ce ziceau ei. De acolo, m-au dus la Procuratura Militara la Timisoara. I-am spus procurorului ca nu sunt vinovat. Dupa ce m-au anchetat, m-au bagat in Penitenciar, iar judecata s-a tinut in secret. Am avut avocat din oficiu si mi-au dat opt ani.