Scrisoare intredeschisa. Partial deschisa. Domnule Branza, nu-mi permit sa zic, asa cum am vazut ca se face, bai, Willliam. Aflu despre dumneavoastra ca, cel putin deocamdata, sunteti bine, sanatos. Si, mai mult decat atat, sunteti profesor universitar. Vedeti si dumneavoastra in ce hal suna asta! Va prinde foarte bine aceasta porecla de profesor, pe care v-ati pus-o mai mult singur.

Eu sunt unul dintre studentii de la drept penal. Unul care s-a simtit ca si cum ar fi castigat la 6 din 49, atunci cand a aflat ca are un profesor de talie mondiala. Unul care chiar a scris carti despre anticoruptie, pentru ca cunostea fenomenul din interior. Astept cu interes o carte in versuri despre drept penal. Stiu ca dispuneti de mult talent si resurse nebanuite.

Chiar si una fara prea mult scris ar fi buna, ca si asa nu va caracterizeaza acest sport extrem al mintii si al mainii. In schimb, cu foarte multe poze sugestive, din care sa intelegem ca e vorba despre drept penal. Nici asta nu cred ca este foarte greu si cred ca o sa intelegem mult mai repede aceasta materie.

Marturisesc ca am inteles cele mai multe lectii inca din clasa. Asa cum a fost si cea cu amnistia. N-am inteles de ce (dar cine sunt eu sa inteleg?!) ati spus mai tot timpul amistia. Mai era si varianta "am mistria". Dar probabil ca v-au dat de gandit cei doi de m care se repetau obsesiv. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de lectia: traficul cu influenta.

Stiu ca poate mai sunt si profesori adevarati de drept penal pe receptie care se vor repezi sa-mi spuna ca e vorba de traficul de influenta. Dar, atunci cand vii cu Hummerul la facultate, traficul te influenteaza foarte putin. Practic, poti sa te urci pe ce masini vrei, pentru ca nici nu le simti.

Si apoi mai e traficul cu influenta: pop, disco, haus (asta ar insemna casa in engleza; engleza ar insemna o alta limba straina, asa cum este si romana). De cateva ori, niste studenti cam impertinenti au indraznit cam mult. Sa va puna ei intrebari, de parca ar fi profesori universitari. Si doar nu stateati sa le explicati, mai ales ca nu prea stiati ce sa le raspundeti.

Nimeni nu le stie pe toate. Asa ca ii trimiteati frumos sa vorbeasca cu asistenta dumneavoastra (Mihaela Apostolache) la seminar. Si, in sfarsit, dupa atatea cursuri si seminarii, am ajuns sa dam si examen. Ce emotii am avut cand am vazut ca ne bagati cate zece in clasa si ne scoteati frumos la tabla. Ca la clasa intai.

Nu mai ramanea decat sa ne puneti sa facem bastonase si liniute, ca sa fiti si dvs. in tema si sa ne corectati fara sa simtiti nevoia sa va uitati la raspunsuri. Asa, cu cartea in mana, ne puneati intrebari la care noi trebuia sa raspundem in cat mai putine secunde. De obicei, zece. N-am inteles de ce ati tipat la mine si mi-ati zis sa vin in toamna.

Chiar n-am avut timp in zece secunde sa vorbesc despre recurs, ca o cale ordinara de atac in procesul penal. Numai daca imi repetam in gand intrebarea treceau zece secunde. (Secundele sunt diferite de minute. Ultimele sunt mai lungi.) Poate daca eram fata aveam mai multe sanse. Si aici cam intelegeti ce vreau sa zic si la ce ore suplimentare ma gandesc.

Stiu cateva colege care nu mai vin in toamna pentru ca, fiind vara si respectiv cald, s-au dezbracat de haine. Si, astfel, recursul lor a avut mai multe sanse de castig.

Promit ca mai invat, pentru ca acum sunt doar un bou, asa cum mi-ati spus. La toamna, o sa vin mult mai pregatit si promit ca, in cele zece secunde de soc, o sa fiu mult mai eficient. O sa emit doua teoreme, trei axiome si o sa abrog trei legi. Era sa uit. Corect e abrog, nu abroc, asa cum mi s-a parut mie ca ne spunea un senzational profesor de drept penal, intr-o pauza, la o tigara.

Era, de fapt, o gluma. Cica vroia sa abroge pauza, ca sa le faca pe studente sa rada. Acum va las si va promit solemn ca ma apuc serios de invatat. Nu de alta, dar chiar nu vreau sa ajung asa destept ca dumneavoastra.

Cu stima, un restantier analfabet, care n-a reusit, in zece secunde, sa va spuna pe larg cum sta treaba cu recursul.

Recursul pacalit de vulpe