Primarii si consilierii locali nu vor mai putea pleca dintr-un partid in altul, migratia fiind amendata printr-o lege care interzice acest lucru. De acum inainte, alesii locali si parlamentari trebuie sa dea o declaratie pe proprie raspundere, cum ca vor ramane pe toata perioada mandatului in formatiunea politica ce i-a propulsat in functie.

Reprezentantii partidelor politice din Cluj considera binevenita noua lege a statutului alesilor locali si o vad ca pe un mijloc de a pastra stabilitatea clasei politice. Unii policitieni considera ca cei care migreaza de la un partid la altul sunt totusi doar oportunistii si prin urmare nu reprezinta o pierdere pentru partidul din care pleaca.

Vasile Dancu, coordonatorul Departamentului de Strategie si Reforma a PSD, si-a exprimat regretul ca Emil Boc, cel care si-a facut un ca-pital politic din faptul ca va promova stoparea migratiei alesilor locali de la un partid la altul, racoleaza “cu sarg” primari si consilieri locali de la alte partide in ultimul timp: “In 10 august vom observa ca tabloul electoral din 2004

s-a schimbat dramatic pentru ca partidele din opozitie au pierdut multi consilieri si primari si la ora actuala asistam la o adevarata batalie intre PNL si PD, in a aduce alti membri de partid de la alte formatiuni politice”. Dancu spune ca aceasta este o practica veche “de care a abuzat si Octav Cozmanca si e greu de depasit.

Aceasta migratie e insa o capcana, pentru ca partidele care ii racoleaza pe cei doritori sa migreze de la o formatiune politica la alta nu castiga nimic pentru ca iau doar oportunisti. Migratia politica e o forma de primitivism politic”, adauga senatorul PSD Vasile Dancu.

Din PSD nu au existat plecari masive, iar cei care au plecat, spune Dancu, erau cei santajabili, care, prin urmare, nu sunt o pierdere pentru imaginea partidului.

Consilierul local PSD Ste-fan Dimitru considera ca cei care vin de la alte partide la PSD vin cu un alt gand decat cel de a face politica in lumina unei doctrine social-democrata.

In opinia liderului UDMR Cluj, Atilla Laszlo, Legea 249 din 2006 aduce completari importante la Legea 393 privind statutul alesilor locali. UDMR nu se poate plange ca ii pleaca oamenii catre alte partide, dar au existat ceva probleme cu niste consilieri care veneau la sedinte in stare de ebrietate.

Acestia si-au controlat insa comportamentul dupa ce liderul clujean al UDMR i-a amenintat ca isi vor pierde functiile.

Daniel Buda, presedintele filialei judetene a Partidului Democrat, este de parere ca legea va stopa santajarea primarilor si consilierilor de catre putere, cum ca nu vor primi bani pentru proiectele lor locale daca nu trec in formatiunea politica de la guvernare.

In ce priveste migratia politica spre PD, Daniel Buda precizeaza ca este vorba doar de trei consilieri locali (PRM si independenti) din CL Cluj. Acestora li s-a alaturat recent primarul din Petresti, Ioan Parv, venit de la PC. In rest, spune Daniel Buda, a fost vorba doar de reprimirea unor oameni pe care PD i-a avut in partid inainte de a intra la guvernare.

Ciprian Paun, consilier local PNL, este de parere ca aceasta lege reprezinta un pericol, in sensul ca “unii isi vor pierde mandatul daca partidul nu ii va mai dori. Acestia ar risca sa ramana in politica, dar fara functie, fara a mai putea pleca la un alt partid care le poate oferi un astfel de post”.

Ciprian Paun sustine ca PNL nu are o politica de racolare a oamenilor in partid, pentru ca “PNL vin doar cei care cred in doctrina liberala”.

Ionut Tene, liderul PNG Cluj, considera legea foarte buna, pentru ca primarii si consilierii locali nu vor mai putea pleca de la un partid la altul. Desi PNG a pierdut primarul pe care il avea la Jucu, si care a plecat la PD, a reusit sa castige un consilier local de la PC.

Ioan Marcus, liderul PPCD Cluj, sustine ca de aici au fost plecari in special catre PNL si gruparea politica a lui Ioan Talpes. “Totusi, au si venit oameni noi prin fuziunea cu URR si a fost un castig intrarea deputatului independent Aurelian Pavelescu la PPCD”, explica Ioan Marcus.

Legea 249/2006 privind statutul alesilor locali, adoptata curand de Parlament, ii obliga pe primari, viceprimari, consilieri locali si judeteni sa ramana in partidul pe listele caruia au fost alesi. Menita a fi un prim pas spre moralizarea clasei politice, legea poate genera un adevarat haos in administratia publica locala, deoarece permite o serie de interpretari.

Astfel, proiectul nu aminteste exact ce se va intampla cu alesii care, dupa alegerile din 2004, au trecut deja de la un partid la altul.

Prima victima este un liberal

Modificarile aduse la Legea statutului alesilor locali au facut prima victima in Mehedinti, unde un consilier local al PNL din Drobeta Tr. Severin a fost exclus din legislativul local, potrivit NewsIn.

Hotararea de excludere a consilierului Constantin Cotarcea a fost adoptata in sedinta Consiliului Local, desfasurata luni seara.

Presedintele de sedinta a consiliului intrunit luni, Mirela Mateescu, a declarat pentru NewsIn ca excluderea liberalului este perfect legala, actul normativ prevazand ca modificarile la punctul 9 din Legea alesilor locali, care prevede cand un ales isi pierde aceasta calitate, intra in vigoare “la data depunerii declaratiei”, chiar daca un alt articol da un termen de 45 de zile de la

publicarea in Monitorul Oficial inauntrul caruia alesii pot depune aceste declaratii.

Constantin Cotarcea a fost ales in functia de consilier local in 2004, pe listele PSD. La un an de la alegeri, Cotarcea si-a dat demisia din PSD si s-a inscris in PNL, dar numai pe data de 11 iulie si-a declarat public noua apartenenta politica. Solicitat sa comenteze premiera de la Drobeta Tr.

Severin, prefectul de Mehedinti, Marius Balu, a evitat sa dea un raspuns pe motiv ca “decizia nu a sosit inca la Prefectura”.

PC vrea sa redevina PUR

Petru Calian, liderul Partidului Conservator Cluj, doreste sa supuna in urmatoarea sedinta de Birou Permanent al PC revenirea la denumirea initiala a partidului si anume Partidul Umanist Roman. Motivul pentru care doreste acest lucru este acela ca oamenii din mediul rural, inclusiv consilierii PC, nu s-au obisnuit cu noua denumire a partidului.

Petru Calian considera ca acesta e motivul pentru care PC are in sondaje doar 3,8 la suta. Daca ar candida cu numele PUR, atunci ar avea mai mult in sondaje, considera liderul PC Cluj. In cadrul conferintei de presa de ieri, Petru Calian a opinat ca presedintele tarii, Traian Basescu, trebuie sa urgenteze numirea sefilor de servicii secrete pentru ca fara sefi, serviciile nu lucreaza.

Petru Calian a mai precizat ca, zilele trecute, adjunctul sefului Serviciilor Secrete din Ungaria s-a intalnit cu Laszlo Tokes la Tarnita si au discutat probleme legate de autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc. Din acest motiv este imperios necesar ca “Traian Basescu sa nu mai danseze la mare, ci sa se ocupe de problemele majore ale tarii”, a mai precizat liderul PC Cluj.