In urma unui control demarat de Inspectoratul Teritorial de Constructii privind constructiile ilegale din zona rezervatiei naturale a Deltei Dunarii, pe langa infractiunea urmarita, inspectorii ITC au scos la iveala si posibile cazuri de evaziune fiscala.

Este vorba de mai multe persoane care au declarat constructiile ridicate ca fiind case de locuit, acestea urmand sa fie folosite in realitate pe post de pensiuni pentru turisti.

In ceea ce priveste controlul efectuat de Inspectoratul Teritorial de Constructii, au fost descoperite 64 de constructii ilegale, 55 dintre acestea datand din perioada 2000-2005, iar noua constructii ilegale fiind incepute in acest an.

Potrivit inspectorului sef al Inspectoratului Teritorial de Constructii Constanta, Nicolae Ciocanel, actiunile de control in Delta Dunarii s-au desfasurat in doua etape. Prima etapa a vizat perioada 2000-2005, in timp ce a doua etapa s-a axat numai pe anul 2006.

In ceea ce priveste perioada 2000-2005, autoritatile locale au emis 127 de autorizatii de construire, inspectorii teritoriali de constructii descoperind insa si 55 de constructii ridicate ilegal. „Au fost demolate 17 dintre acestea, iar restul de 38 sunt in litigiu in instanta, urmand ca aceasta sa hotarasca soarta lor”, a declarat inspectorul sef Nicolae Ciocanel.

De la inceputul anului 2006 si pana in acest moment, autoritatile locale au eliberat 124 de autorizatii de construire pentru zona Deltei Dunarii. Au fost gasite insa si noua constructii ilegale, care nu aveau avizele necesare de la autoritatea rezervatiei Deltei Dunarii sau de la autoritatea de mediu.

"Am aplicat amenzi cu valoare cuprinsa intre zece si treizeci de milioane de lei, si am si daramat trei dintre aceste constructii.

Pentru restul, insa, tot instanta va hotari daca vor fi sau nu daramate, insa daca nu au autorizatie de construire, asta inseamna ca nu au ce cauta in acea zona, mai ales ca este vorba despre o rezervatie naturala”, a afirmat inspectorul sef din cadrul Inspectoratului Teritorial de Constructii, Nicolae Ciocanel.

Pensiuni, declarate case de locuit

Toate constructiile ilegale descoperite de inspectorii din ITC erau case de locuit, care aveau sa se transforme cel mai probabil in pensiuni. „Multe persoane declara aceste constructii ca fiind case de locuit proprii, cand in realitate ele sunt construite cu scopul de a deveni pensiuni pentru turisti.

In acest fel, insa, acestea nu mai trebuie inregistrate la Autoritatea Nationala pentru Turism si deci nu mai platesc taxe de inregistrare sau impozite pentru desfasurarea unei asemenea activitati”, a declarat inspectorul sef Nicolae Ciocanel. Deci, pe langa amenzile primite pentru construirea ilegala, proprietarii acestor constructii pot fi acuzati si de evaziune fiscala.

O alta neregula descoperita de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Constructii, de data aceasta la autoritatile locale din localitatile situate in Delta Dunarii, este lipsa planului urbanistic general. Acest plan ar trebui sa fie actualizat o data la fiecare cinci ani. Din pacate, acest lucru nu se prea intampla.

Acest plan trebuie sa contina delimitarea exacta a zonelor care apartin autoritatilor locale, a spatiilor care sunt libere, precum si cate etaje poate avea o constructie intr-o anumita zona. De asemenea, nici delimitarea zonei rezervatiei Deltei Dunarii nu era foarte clara.

"Era din loc in loc cate un panou care anunta faptul ca intri in rezervatia Delta Dunarii, dar cam atat”, a mai declarat inspectorul sef Nicolae Ciocanel. In legatura cu acest lucru, guvernatorul rezervatiei Delta Dunarii, Paul Cononov, a declarat ca exista intr-adevar o problema in ceea ce priveste panotajul, dar se incearca remedierea acesteia.

"O alta problema este cea legata de cadastrarea zonei rezervatiei. In acest moment, oficial este cadastrata numai partea de sud a rezervatiei, iar pentru restul asteptam sa vina avizul de la Oficiul de Cadastru, unde din pacate actele stau foarte mult pana sa fie avizate”, a mai declarat guvernatorul Paul Cononov.