Prin sentinta penala nr. 64/28 iulie 2006, in baza art.10 litera “a” CPP, Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea fostului presedinte al Tribunalului Bihor, Traian Munteanu, si a fostului judecator oradean Adrian Popa de sub invinuirea comiterii infractiunilor de luare de mita si favorizarea infractorului, constand in aceea ca ar fi pretins si primit de la Viorel Stiube, prin intermediul avocatului Lucian Negrutiu, suma de 20.000 USD, pentru a pronunta o solutie favorabila mituitorului si pentru a zadarnici tragerea acestuia la raspundere penala intr-un dosar in care il judecau pentru comiterea infractiunii de retinere de inscrisuri. Cercetarea judecatoreasca a durat aproape patru ani, interval in care instanta a administrat nemijlocit probele cauzei.

In urma acestui demers legal, s-a constatat ca teribila acuza este totalmente lipsita de suport probator: infractiunile nu exista. Starea de fapt stabilita prin rechizitoriul semnat de procurorul Elena Radescu a rezultat printr-o interpretare eronata si ilogica a probelor. Cele mai multe au fost administrate nelegal si, drept urmare, au fost inlaturate.

Indiferent ca hotararea va fi sau nu atacata cu recurs, ea constata - pentru prima data in mod oficial in Romania (fiindca la CEDO s-a ajuns deja in fata Camerei a treia, plangerile lui Munteanu fiind declarate admisibile) - ca procurorii care au efectuat urmarirea penala, Elena Radescu si Alexandru Chiciu, sunt buni de bagat la zdup.

Alaturi de ei trebuie sa paseasca si colaboratoarea lor intru nelegiuiri, avocata oradeana Elena Albutiu, coada de topor prin intermediul careia s-a fabricat dosarul. Este adevarat ca, dupa ce au devenit notorii practicile ei frauduloase, Albutiu a ajuns in faliment, cum singura recunoaste. Nimeni nu o mai angajeaza si toate usile i se trantesc in nas.

Aceasta singura pedeapsa ar fi, insa, prea mica pentru o asemenea codobatura. Plangerea redactata de judecatorul Traian Munteanu, victima principala a acestei inscenari judiciare, dovedeste inca o data ceea ce GAZETA a demonstrat de cativa ani: pe Albutiu o acuza numai faptele ei, care nu pot fi acoperite cu behaituri, icneli si grimase de mahalagioaica vesnic turmentata.

Nu se pot rascumpara cu lamentatii. Cu piatra de moara pe care si-a agatat-o singura la gat, sfarsitul ei lamentabil este previzibil.

Domnule procuror general

Reactia judecatorului Munteanu a fost prompta: bazandu-se pe probele administrate in fata instantei si pe informatiile acumulate de-a lungul intregului proces, a formulat plangere penala impotriva tortionarei Elena Radescu.

Reclamantul a descifrat mecanismul folosit impotriva lui si cere acum tragerea la raspundere penala a procurorului care a alterat probatiunea, a santajat, a facut promisiuni, a amenintat in stanga si dreapta numai ca sa-i fabrice un dosar penal.

Dar, in primul rand, pentru a-si atinge scopurile, procurorul Radescu a favorizat doi infractori: avocatii Elena Albutiu si Lucian Negrutiu, altfel numai buni de legat.

Sa dam citire plangerii:”Domnule Procuror General, subsemnatul Munteanu Traian, judecator la Curtea de Apel Oradea, suspendat de drept ca urmare a faptului ca am fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si favorizarea infractorului, in temeiul art.221 si 222 CPP, formulez PLINGERE PENALA impotriva procurorului Radescu Elena, procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (promovata recent in functia de procuror inspector la Consiliul Superior al Magistraturii), pentru savasirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului si retinerea sau distrugerea de inscrisuri.”

Documente dosite

Traian Munteanu arata, apoi, calvarul pe care l-a strabatut si ce traseu a urmat pana sa ajunga cat de cat la liman. “In fapt, am fost trimis in judecata prin rechizitoriul nr. 177/P/ din 26 august 2002, intocmit de procuror Elena Radescu, cauza ajungand pe rolul Curtii de Apel Cluj, sub nr. 2702/2003.”

Mult timp dupa sesizarea instantei, mai precis in luna ianuarie 2004, am primit un set de documente, depistate de procurorul Alexandru Lele cu prilejul studiului unui dosar ce-l privea. Printre aceste documente se afla si o serie de acte ce se gasesc intr-o stransa legatura de cauzalitate cu dosarul instrumentat de procurorul Radescu Elena impotriva mea.

Astfel, ordonanta de neincepere a urmaririi penale, din 11 martie 2005, data in dosarul nr.97/P/2002 al Parchetului National Anticoruptie de catre procurorul Gheorghe Vizitiu, confirma existenta unui memoriu din 10.05.2002, avand rezolutia «primit azi, 10.05.2002, procuror Radescu», insa, se mentioneaza ca este «neinregistrat sub vreun numar la vreo unitate de parchet».

Memoriul, semnat de numitul Branzas Nicolae Octavian, este, in esenta, un denunt impotriva avocatului Albutiu Elena, acuzata de Branzas ca i-ar fi pretins si i-a dat suma de 20.000 DM pentru a interveni la procuror in vederea revocarii unei masuri de arestare preventiva.

De asemenea, in cadrul aceluiasi memoriu al denuntatorului Branzas, sunt descrise pe larg si alte fapte de trafic de influenta, cum ar fi pretinderea sumei de 50.000 DM de catre aceeasi avocata in schimbul interventiei sale pe langa procuror pentru a nu fi arestat un alt prieten de-al acestuia.

Branzas sustine...

... ca avocata Albutiu i-a cerut, cu alta ocazie, sa o ajute «pentru a rezolva punerea in libertate a unuia dintre clientii sai , Viorel Stiube, arestat in acea perioada la Zalau de catre procurorul Daniel Morar intr-o problema legata de o licitatie la o fabrica de alcool».”

Traian Munteanu arata, in continuarea plangerii lui, ca procurorul Elena Radescu a mai ascuns si alte probe compromitatoare impotriva avocatei Albutiu, pe care a santajat-o si cu care, ulterior, s-a imprietenit pana in stadiul ca beau impreuna pana se pupau pe bot.

Una dintre cele mai coplesitoare probe de vinovatie a avocatei traficante de influenta este ,“declaratia avocatului Mircea Ionut, din Baroul Bucuresti, data in 16 aprilie 2002 in fata procurorului Elena Radescu. Din continutul acestei declaratii, in fapt un denunt, rezulta ca avocata Albutiu Elena facuse o adevarata pasiune pentru Viorel Stiube.

Stiind ca tatal avocatului este director in Inspectoratul General al Politiei Romane, i-a cerut sa vada daca acesta poate interveni la procuror pentru a nu fi arestat Branzas. Deasemenea, sa «intervenim la Cluj in vederea punerii in libertate a lui Stiube...!».”

Albutiu si-a denuntat fosti colegi

“La dosarul de urmarire penala nr. 177/P/2002, solutionat de procurorul Elena Radescu si Chiciu Alexandru, se afla un denunt al lui Stiube Viorel, dat in fata procurorului Radescu Elena in ziua de 25 aprilie 2002, din continutul caruia rezulta ca as fi pretins si primit 20000 dolari de la acesta, in schimbul unei solutii favorabile, prin intermediul avocatului Negrutiu Lucian.

De remarcat faptul ca acest denunt este contrasemnat si de avocatul Albutiu Elena, desi aceasta nu avea delegatie in cauza, incalcandu-se pe aceasta cale dispozitiile art. 93 din Statutul profesiei de avocat.

«Dreptul de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activitati specifice profesiei se naste din contractul de asistenta juridica, incheiat in forma scrisa, intre avocat si client ori mandatarul acestuia».

Desi ar fi trebuit sa cunoasca aceasta dispozitie legala, procurorul Elena Radescu a ignorat-o, ba mai mult, ca si cand n-ar fi semnat denuntul lui Stiube si nefacand nicio referire la faptul ca a semnat acest denunt, acelasi procuror a folosit-o pe avocata Albutiu Elena drept martor in cauza impotriva mea.

Intr-o alta declaratie de martor, data de avocatul Albutiu Elena la 25 aprilie 2002, escroaca isi exprima «dorinta de a ajuta la inlaturarea unor acte de coruptie comise de procurori si judecatori», referindu-se si la judecatorii Groza Gheorghe, Popa Adrian si Munteanu Traian.

Apreciez, asadar,

... ca aceste doua acte, neinregistrate de catre procurorul Radescu Elena sub vreun numar la vreo unitate de parchet, asa cum rezulta din ordonanta procurorului Vizitiu, au avut menirea de a-i asigura protectie avocatului Albutiu Elena, mai ales ca denunturile impotriva acesteia au avut loc in perioada cand impotriva mea se efectuau cercetari prealabile.

De asemenea, pe aceasta cale, procurorul Radescu Elena s-a asigurat ca avocatul Albutiu Elena nu va reveni asupra acestor declaratii in instanta.

Consider ca prin aceste manopere delictuale, procurorul Radescu Elena a savarsit infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor , prev. de art.246 Cod penal, intrucat, prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu, constand in ascunderea actelor la care am facut referire, mi-a cauzat o vatamare a intereselor legale, in primul rand a dreptului la aparare si apoi a dreptului la un proces echitabil.

Declaratia avocatului Mircea Ionut este, in fapt, un veritabil denunt, din care, la 16 aprilie 2002, procurorul Radescu Elena ia la cunostiinta ca avocata Albutiu Elena a savarsit o fapta penala de o gravitate exceptionala (trafic de influenta), nu-l inregistreaza nicaieri, iar la 25 aprilie 2002 (la cateva zile de la denunt) se foloseste de cea pe care trebuia s-o cerceteze, pentru a-l determina, prin semnatura ei, pe Stiube Viorel sa depuna un denunt penal impotriva mea. La scurta vreme, 10 mai 2002, acelasi procuror refuza, asa cum rezulta din ordonanta procurorului Vizitiu, sa inregistreze un alt denunt, cel al numitului Branzas Nicolae Octavian, ce o viza pe avocatul Albutiu Elena pentru fapte de acelasi tip.

Ipocrit si absolut ridicol,

... procurorul Elena Radescu a audiat-o pe Albutiu Elena (14 iulie 2002) ca martor impotriva mea, prefacandu-se ca nu stia ca a semnat denuntul alaturi de Stiube Viorel si, ceea ce este cel mai grav, avand la cunostinta acuzatiile grave aduse acesteia, tocmai in legatura cu punerea in libertate a aceluiasi Stiube Viorel. Ce cumplite «coincidente»!

Ea a mai savarsit si infractiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 Cod penal, prin aceea ca, procedand dupa cum a aratat procurorul Vizitiu in ordonanta, procurorul Radescu Elena a dat un ajutor evident avocatului Albutiu Elena, zadarnicind urmarirea penala a acesteia.

Prin aceea ca procurorul Radescu Elena a impiedicat ca denunturile la care am facut referire, reliefate de procurorul Vizitiu, sa ajunga la un organ de urmarire penala, ea a mai comis, in concurs real, infractiunea de retinerea sau distrugerea de inscrisuri, prev. de art. 272 Cod penal.

De altfel, la 17 februarie 2004, printr-un denunt si o declaratie, numitul Branzas Nicolae Octavian mentine cele sustinute in anul 2002 in fata procurorului Radescu Elena. Oradea, 4 august 2006. Traian Munteanu”.

Denuntatori de profesie

Intr-un irepresibil puseu de sinceritate, chiar “martora” Albutiu Elena a invederat instantei “disponibilitatea” si interesele clientului ei: “Cunosc de la inculpatul Stiube ca inca atunci cand se afla in Penitenciarul Dej, procurorul Chiciu i-a propus sa coopereze la descoperirea unor fapte de coruptie comise de magistrati, intrucat, astfel, va beneficia de reduceri la pedeapsa.

Mai arat faptul ca si mie acelasi procuror Chiciu, cu care m-am intalnit intamplator la Penitenciarul Dej (devenit, iata, un veritabil loc de pelerinaj pentru Albutiu si procurorul PNA Ioan Moldovan - n.r.) mi-a spus sa-l lamuresc pe Stiube Viorel sa coopereze, in sensul celor aratate mai sus, lucru cu care eu nu am fost de acord”. Ceea ce nu a impiedicat-o sa contrasemneze denunturile lui Viorel Stiube.

Din declaratiile de martori ale prim-procurorului Serban Blaj si avocatului Arpad Koloji s-a dovedit, in afara oricarui dubiu, ca Stiube Viorel a devenit ,“denuntator de profesie”“ in schimbul promisiunii procurorilor de a-i usura situatia penala, oferindu-i libertatea, promisiuni care atrag insa incidenta disp. art. 64 al. 2 si art. 68 CPP.

Bolovanul

Prin aceeasi hotarare a instantei de fond, s-a dispus achitarea si a fostului judecator penalist, actualmente pensionat pe motiv de boala psihica, Adrian Popa, “celebru” prin autodenuntul unei luari de mita urmat de o internare intempestiva la nebuni. Astfel, speriat de perspectiva intrarii in sevraj, el l-a atras in mocirla si pe colegul sau de complet, judecatorul Munteanu.

Resorturile acelui controversat gest au putut fi mai bine intelese numai printr-o extraordinara expertiza psihiatrica, care a radiografiat necrutator persoana lui Popa. Adevarata opera de maturitate profesionala, ea merita disecata distinct, cu alta ocazie. Un umor devastator o strabate de la un capat la altul, fara a-i afecta valoarea stiintifica. Dimpotriva, o potenteaza.

Antologica va ramanea imaginea in care controversatul judecator Mihai Viorel se zbate - in mintea tulbure a colegului Popa - sa opreasca din prabusire “carul justitiei bihorene”, ajuns pe buza prapastiei.

Nu rezist insa tentatiei de a spicui cateva fragmente: ,“vizita lui Popa si lamentatia sa la avocata Albutiu, cea care recent contrasemnase denuntul lui Stiube contra lui, ar fi total lipsita de sens si chiar absurda sau bizara daca el n-ar fi considerat-o pe aceasta un cap mafiot local, in fata caruia trebuia sa faca gestul de supunere, recunoscand in fata ei ce se spune in autodenunt (deci ce spune ea), iar a doua zi asumandu-si o luare de mita cat de cat, pentru a-i imbuna pe procurorii de la Parchetul General care-l amenintau cu urmarirea dura, daca nu recunoaste ce i-a spus in ziua precedenta omului lor, care le-a telefonat imediat, inca o dovada a realitatii retelei mafiote care il persecuta pe el si pe colegii lui...”“.

Medicii de specialitate nu au exclus nici interpretarea conduitei de “autodenuntator” a lui Adrian Popa, din timpul “vizitei” la Parchetul General, ca un echivalent de act sinucigas, avand in vedere ca, atunci, el nu numai ca se autoculpabilizeaza, ci el ,“se si autosanctioneaza prin acel autodenunt penal; cat ar fi propus procurorii si ar fi statuat instanta, dar profesional, definitiv, cu asemenea antecedente el nemaiputand sa functioneze vreodata ca judecator, ceea ce indica gravitatea depresiei din acele momente”“.

Aceiasi medici arata ,“in aceasta starea psihica de culpabilitate afectiva, de perplexitate intelectiva si de influentabilitatea volitiva, el a actionat cu un discernamant mult diminuat cand s-a autodenuntat, iar motivatia sa nu a fost de ordin moral normal (drept dovada ca si-a retractat declaratia peste cateva zile), ci de ordin autoculpabilizant patologic”.