Fostul comandant al Detasamentului pentru Interventie Rapida din cadrul Politiei Suceava, ex-comisarul-sef Mircea Stoleriu, a fost eliberat conditionat din Penitenciarul Botosani. El era supranumit comisarul-lambriuri dupa ce a primit ca mita lambriuri de lemn in valoare de 141 de milioane de lei.

Mircea Stoleriu si-a ispasit doua treimi din pedeapsa de cinci ani de inchisoare pronuntata pentru fapte de coruptie. El mai avea un rest de pedeapsa de 610 zile.

Eliberarea sa a fost propusa de Comisia pentru Eliberari Conditionate din cadrul Penitenciarului Botosani pe motiv ca fostul politist ar fi fost un detinut model. Masura a fost aprobat si de Judecatoria Botosani.

Mircea Stoleriu a fost arestat din aprilie 2003. El a fost acuzat ca ar fi primit mita sub forma unor lambriuri de lemn din partea unui intreprinzator din Boroaia.

In schimbul lambriurilor, Mircea Stoleriu ar fi trebuit sa intervina pe langa comisarul sef al Garzii Financiare Suceava, Vasile Rimbu, sa inchida ochii la neregulile descoperite la firma din Boroaia. Tot Mircea Stoleriu ar fi primit drept spaga un telefon mobil performant pentru a elibera o autorizatie antedatata de detinere de obiecte pirotehnice pe numele unui valutist din Suceava.

Procurorii anticoruptie mai spun ca fostul politist ar fi intervenit pe langa unul dintre subordonatii sai ca sa aranjeze un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui automobil neinmatriculat.

Mircea Stoleru a fost trimis in judecata la instantele din Suceava. Procesul sau a fost insa stramutat la Targu-Mures.

Magistratii de la Curtea de Apel Mures l-au condamnat la trei ani de inchisoare. Ulterior, atat el cat si procurorii au depus recurs.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul procurorilor si a marit pedeapsa la cinci ani de inchisoare.

Legaturi cu Tcaciuc?

In presa suceveana au existat speculatii legate de faptul ca fostul comisar-sef ar fi avut legatura cu disparitia controversatului om de afaceri Severin Tcaciuc. Acesta a disparut din tara desi era dat in consemn la frontiera.

Se pare ca Severin Tcaciuc a trecut in Ucraina cu ajutorul unor politisti insa nu exista dovezi clare care sa lege disparitia sa de activitatea fostului politist sucevean. Severin Tcaciuc se afla in Austria insa autoritatile din aceasta tara au refuzat sa il expulzeze in Romania.