Alexandru Podgoreanu, patronul unui lant de case de schimb valutar, a incercat de mai multe ori sa faca presiuni asupra OJPC Cluj. De la “ungerea buzunarelor” si pana la intimidarea cu avocati si cu numele de familie pe care il poarta, patronul Saralex Grup a incercat toate variantele de persuasiune pentru a-si pastra in activitate firma atat de profitabila.

Una dintre persoanele care a avut de pierdut de pe urma societatii Saralex Grup sustine ca a fost injurata si amenintata de catre asociatul lui Podgoreanu, Valeriu Tanasescu. “Atunci cand l-am sunat, mi-a spus ca daca vreau sa mai traiesc, sa-mi tin in p**a mea gura!!!”, sustine femeia agresata.

Saralex Grup este o societate bucuresteana care detine case de schimb valutar in aproape toate judetele tarii, la Cluj-Napoca avand doua puncte de lucru. Firma ar putea ajunge sa ocupe un loc de frunte in Cartea Recordurilor ca urmare a numarului de reclamatii inregistrate zilnic impotriva sa la Oficiile pentru Protectia Consumatorului din intreaga tara.

Pagubele aduse clientilor se ridica la sume fabuloase, de ordinul miilor de Euro. Autoritatile sustin ca nu pot face nimic pentru a solutiona valul de plangeri cu care sunt asaltate zilnic. Motivul - lipsa unor reglementari clare ale Bancii Nationale a Romaniei in ceea ce priveste cadrul de functionare a caselor de schimb valutar.

Societatea Saralex Grup care detine doua puncte de lucru la Cluj-Napoca se foloseste de neatentia clientilor pentru a introduce in buzunar sume impresionate de bani. Un trecator neatent va fi atras, la prima vedere, de faptul ca oferta de schimb valutar afisata la Saralex Grup este mai buna decat la alte societati.

Ceea ce nu va remarca, insa, este ca suma afisata la vedere se refera la cecurile de calatorie si nu la schimbul de valuta. Abia dupa ce primeste bonul, clientul isi da seama ca a fost inselat cu 0,5 RON la un euro. In timp ce cursul oficial al BNR este de 34.900 lei vechi la un Euro, Saralex Grup cumpara, prin tertipul mentionat, la 30.100 lei vechi.

Aceasta metoda “legala” de furt la vedere este practicata de Saralex Grup pe plan national.

Saralex Grup este o societate bucuresteana care detine case de schimb valutar in aproape toate judetele tarii, inclusiv la Cluj. Firma ar putea sa ajunga in Cartea Recordurilor pentru numarul de reclamatii care sunt adresate zi de zi Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Cluj.

Mircea Avram, directorul executiv OJPC Cluj, sustine ca au fost si zile in care se primeau cate zece reclamatii impotriva Saralex Grup. Autoritatile fac toate demersurile pentru a stopa activitatea acestei societati. In acest moment exista o echipa a OJPC Cluj care se ocupa numai de verificarea caselor de schimb valutar din oras, dar inspectorii fac fata cu greu valului de plangeri.

Casa de schimb cu apucaturi de valutist

Ordinul 484/2005 emis de ANPC prevede ca agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar au obligatia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb prin afisarea acestora la loc vizibil, atat in interiorul, cat si in exteriorul casei de schimb. Problemele si nemultumirile oamenilor cu privire la Saralex Grup sunt o urmare fireasca a nerespectarii acestui ordin.

In gangul de pe strada Janos Bolyai, unde firma are unul din cele doua puncte de lucru din Cluj, panoul cu rata schimbului valutar se afla undeva ascuns dupa o usa. Panoul aflat mai la vedere este cel care arata la ce pret in valuta se pot schimba cecurile de calatorie.

Chiar daca totul este legal, avand in vedere ca exista doua panouri diferite, oamenii se inseala, uitandu-se la pretul cecurilor de calatorie.

In urma cu doua luni, OJPC a controlat firma Saralex Grup, ca urmare a numeroaselor sesizari facute de diversi cetateni inselati. Controlul a avut urmari benefice pentru pagubiti: Saralex Grup a fost amendata cu aproximativ 40 milioane de lei, iar inspectorii OPC au dispus oprirea activitatii timp de o saptamana.

In plus, toti cei “fraieriti” au primit diferenta de bani si au retras sesizarile adresate OPC-ului. Cea mai mare suma restituita a fost de 123 milioane de lei. In total, Alexandru Podgorean, patronul firmei Saralex Grup a “scos din buzunar” 700 de milioane de lei.

La fel de usor cum a castigat aceasta suma fabuloasa, Podgorean a si pierdut-o, cu “ajutorul” OJPC Cluj.

Contactat telefonic de catre reporterii BZA, Valeriu Tanasescu, directorul societatii Saralex Grup, declara insa ca nu exista nicio neregula in privinta caselor de schimb valutar. Mai mult, acesta sustine ca Saralex Grup nu a restituit niciun ban pagubitilor care au reclamat faptul ca au fost inselati de societate.

In replica, Mircea Avram, director executiv la OJPC Cluj, ne dezvaluie faptul ca semnatarii reclamatiilor si-au retras plangerile, pe motiv ca au primit inapoi banii cu care au fost inselati de la insusi patronul societatii Saralex Grup, Alexandru Podgoreanu. Dupa sanctiunile OJPC Cluj, plangerile impotriva Saralex Grup au incetat pentru o perioada. Sesizarile au reinceput in urma cu cateva zile.

In doar doua ore, Saralex Grup a reusit saptamana aceasta sa mai “ciupeasca” din buzunarul naivilor care au apelat la casa lor de schimb valutar 40 de milioane de lei.

Solutii de moment

Marius Florea, comisar sef adjunct in cadrul Garzii Financiare, a declarat pentru BZA ca singurul lucru pe care-l poate face institutia pe care o reprezinta este sa controleze casa de schimb valutar care inseala pe fata clujenii.

“In privinta neregulilor semnalate in legatura cu SC Saralex Grup putem face verificari care tin de situatia financiara a acestei societati”, declara Florea. Acesta mai este de parere ca pentru a stopa activitatea SC Saralex Grup ar trebui sa se implice si Banca Nationala a Romaniei, care ar putea interveni cu o serie de reglementari.

“BNR ar putea organiza o intalnire cu OPC si Garda Financiara pentru ca impreuna sa gasim o solutie prin care sa impiedicam continuarea acestor practici prin care unele case de schimb valutar isi inseala clientii!”, a mai declarat pentru BZA comisarul sef adjunct al Garzii Financiare, Marius Florea.

La inceputul lunii martie 2006, in urma nenumaratelor plangeri care au ajuns la Prefectura Cluj, Alin Tise a dispus formarea unei comisii mixte pentru verificarea cadrului legal in care functioneaza mai multe case de schimb valutar din judet.

Astfel, o echipa mixta de control, alcatuita din reprezentanti ai Institutiei Prefectului, Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului, Garzii Financiare si ai Inspectoratului Judetean de Politie, a verificat sapte case de schimb valutar din municipiul Cluj-Napoca (Saralex Grup SRL Bucuresti P.L. str. Bolyai Janos nr. 4, SC Saralex Grup SRL Bucuresti P.L. B-dul 21 Decembrie 1989 nr.3, SC Comtours Exchange SRL Timisoara P.L. P-ta Mihai Viteazu nr. 20, SC Exchange Grup SRL P.L. str. Memorandumului nr. 4, SC Comtours Exchange SRL Bucuresti, P.L. str. Napoca, nr. 2-4, SC Saker Com SRL P.L. str. Bolyai Janos nr. 6, SC Travelex SRL Bucuresti P.L. str. Eroilor nr. 45).

In urma acestui control s-a constatat ca, desi se respecta prevederile Ordinului 484/2005 al ANPC, aceste case de schimb valutar afiseaza pe primele coloane alte informatii, pentru a crea confuzie in randul consumatorilor neavizati. In acest moment se asteapta finalizarea concluziilor controlului din partea fiecarei autoritati participante, urmand a se stabili masurile legale.

Circ pentru bani

In prezent, in fata caselor de schimb valutar Saralex Grup din Cluj sunt instalate doua panouri cu ratele schimbului valutar la cecuri de calatorie si valute. Clujenii pacaliti sustin ca panourile sunt asezate strategic, unul langa celalalt, pentru a insela privirea.

Martorii sustin ca dupa ce constatau ca au fost inselati, oamenii se revoltau si o luau la intrebari pe casiera casei de schimb valutar. Aceasta, insa, refuza sa raspunda la orice fel de intrebari si inchidea ghiseul.

Patronul Alexandru Podgoreanu sustine ca intreaga vina apartine celor care nu sunt atenti la cursurile valutare afisate. Pagubitii au luat legatura telefonic cu Valeriu Tanasescu, asociatul lui Podgoreanu, in speranta ca-si vor recupera milioanele pierdute, dar sustin ca au fost refuzati categoric.

Una dintre persoanele, care au avut de pierdut de pe urma societatii Saralex Grup, Elena G., din Cluj-Napoca, sustine ca a fost injurata si amenintata de catre Tanasescu. “Atunci cand l-am sunat, Tanasescu mi-a spus ca daca vreau sa mai traiesc, sa-mi tin in p**a mea gura!!!”, ne declara Elena G.

Ioan Alb este un alt clujean pagubit in urma schimbului de valuta la Saralex Grup. Acesta a fost de acord sa povesteasca modul in care a decurs “afacerea”: “Am vazut ca era scris 34.950 pe ambele parti. Am intrebat-o pe angajata de acolo de trei ori daca acela este intr-adevar cursul de schimb. Ea tot dadea din cap, afirmativ. I-am dat banii inainte sa vad chitanta.

Cand am observat ca pe bon era trecuta o suma mai mica, mi-am dat seama ca ceva nu e in regula si am cerut banii inapoi. Nu a mai vrut sa-i lase din mana si nici sa-mi anuleze tranzactia. Am pierdut in cateva secunde 1000 Euro”, se plange Ioan Alb.

Potrivit informatiilor noastre, una din angajatele lui Podgoreanu are dosar penal pentru inselaciune. Numele care apare pe bonul primit de persoanele care schimba bani la Saralex Cluj este unul cunoscut de politia craioveana. Alina Anton a mai fost in atentia procurorilor din Craiova, din perioada in care a lucrat la Saralex Grup Craiova.

Conform informatiilor noastre, procurorii craioveni au deschis pe numele Alinei Anton un dosar penal pentru comiterea infractiunii de inselaciune. Solicitata sa raspunda intrebarilor noastre, angajata Saralex Grup a declarat raspicat: “Noi nu suntem agentie de publicitate ca sa dam interviuri”.

OPC cu ochii pe Saralex Grup

Mircea Avram promite ca activitatea Saralex Grup va fi monitorizata la sange. Daca nu se va clarifica problema cu cecurile de calatorie si cursul de schimb al banilor lichizi si daca vor mai exista plangeri impotriva Saralex Grup, acestia din urma risca oprirea activitatii pe o perioada de pana la un an, sustine Mircea Avram, directorul executiv al OJPC Cluj.

O situatie similara s-a inregistrat si la Baia Mare. Intr-o singura zi, la inceputul acestei saptamani, la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului din localitate erau inregistrate 18 plangeri impotriva Saralex Grup.

Cazuri de clienti inselati de catre Saralex Grup sunt semnalate si in Bacau, Craiova, Ploiesti, Bucuresti, Sibiu, Iasi, Satu Mare, precum si pe intreg litoralul Marii Negre.

Directorul executiv al OJPC Cluj spune ca Alexandru Podgoreanu, patronul lantului de case schimb valutar, a incercat de mai multe ori sa faca presiuni asupra sa.

Potrivit lui Mircea Avram, patronul Saralex Grup a incercat toate variantele de persuasiune, de la “ungerea buzunarelor”, pana la intimidarea cu avocati si cu numele de familie pe care il poarta, pentru a-si pastra in activitate afacerea atat de profitabila.