Gabriel Liiceanu a publicat o scrisoare deschisa adresata Monei Musca. Tonul filosofului este unul de o duritate neobisnuita. Dincolo de stilul academic, se degaja din aceasta epistola o dezamagire uriasa. Gabriel Liiceanu (personaj de un orgoliu fara egal) a crezut multi ani ca Mona Musca este un adevarat simbol al luptei impotriva minciunii si imposturii de esenta comunista.
Liiceanu nu-i la prima dezamagire. Prin anii 90' el il considera pe George Pruteanu drept un reper al verticalitatii civice din Romania. Ulterior, cand criticul literar traitor o vreme in Iasi a trecut prin 3 partide: PNTCD, PSD si PRM, acelasi filosof l-a tratat cu un dispret profund.
E clar ca, nu de putine ori, cei care sunt familiarizati cu rafinamentele spiritului se dovedesc de o naivitate scolareasca in planul realitatii. Degeaba compune acum d-nul Liiceanu o epistola patetica la adresa turnatoarei ordinare Musca Mona alias "Dana". Oare, n-a fost domnia sa unul dintre sustinatorii cei mai fanatici ai susnumitei doamne? A fost.
Si, ca si in cazul lui George Pruteanu, a crezut ca are in fata sa niste arhetipuri, niste exemple vii ale onestitatii si demnitatii politice.
Numai ca, s-a inselat amarnic. George Pruteanu este pe cat de inteligent, pe atat de lipsit de caracter. A pupat initial papucii lui Emil Constantinescu, apoi a sarit in barca lui Ion Iliescu, pentru ca actualmente sa se declare fascinat de Corneliu Vadim Tudor, pe care-l considera la un moment dat, drept o reincarnare a lui Martin Luther, in varianta romaneasca.
Jigodismul marca "Pruteanu" este, (din orice perspectiva l-am analiza)- total... Acum, degeaba se masturbeaza cu gratie d-nul Liiceanu in raport cu Mona Musca. Si domnia sa are o vina imensa in faptul ca a sustinut-o si a cultivat-o. In ciuda culturii sale enciclopedice, Gabriel Liiceanu s-a dovedit (nu o data) usor de combatut in anumite dezbateri, pe chestiuni punctuale.
Sa ne amintim ca in perioada in care NATO bombarda salbatic Iugoslavia, d-nul Liiceanu se acoperea senin de ridicol, sustinand ca asemenea bombardamente ucigase erau necesare. Intr-o antologica emisiune, Cristian Tudor Popescu l-a desfiintat literalmente pe filosoful care se transformase intr- un fel de robot ce reactiona parca intr-o stare de transa, repetand papagaliceste niste lozinci.
Omul de spirit disparuse si in locul sau, telespectatorii nu mai vedeau decat un manechin penibil care se misca teleghidat, tras de niste sfori nevazute. In cazul "Musca", d-nul Liiceanu a recidivat, grabindu-se sa-si prezinte opiniei publice dezamagirile sale purulente, asemenea tuberculosului care e fericit atunci cand ii da unui om sanatos sa guste supa cu lingura sa.
In ciuda rafinamentului indiscutabil si a patetismului convingator, Gabriel Liiceanu a demonstrat ca ar fi fost mult mai bine daca ar fi tacut malc.
El si cei care il sustin au o vina imensa in sensul de a fi sustinut cu ardoare multi ani personaje gen "Mona Musca", pline de entuziasmul nesimtirii, care au vrut sa para cu tot dinadinsul ingeri, pe cand, nu reprezentau in realitate decat drojdia morala a societatii.
Desi ultima epistola a lui Liiceanu a stors multe lacrimi si aprobari, domnia sa este unul dintre vinovatii intru complicitate cu turnatoarea "Dana", chiar daca n-a dorit acest lucru.
Filosofule, intoarce-te mai bine la scrierile tale! Este cert ca, in ciuda reclamei zgomotoase si strivitoare care te insoteste permanent, precum furtuna -norul, gresesti fundamental de foarte multe ori...N-avea dreptate Platon atunci cand ii vedea in cadrul statului ideal, pe filosofi in rolul de lideri ai societatii...