Presedintele PD, Emil Boc, a anuntat, la Cluj-Napoca, faptul ca a trimis o cerere CNSAS ca institutia sa reverifice dosarele acelor membri democrati care sunt suspectati ca au facut parte din vechiul aparat al Securitatii. "Daca se adevereste ca acestia au facut Politie Politica, vor fi demisi din functiile publice pe care le detin si din calitatea de membri ai partidului", a spus Boc.

Totodata, liderul democrat a propus o modificare a legii CNSAS privind declararea faptului daca o persoana a facut sau nu Politie Politica inainte de 1989. La aceasta initiativa a subscris si Constantin Ticu-Dumitrescu, membru al Consiliului.

In aceasta propunere se mentioneaza ca un minim necesar pentru ca cineva sa fi facut parte din structurile Securitatii este sa fi semnat un angajament sau cel putin o nota informativa. "Si daca era si platit pentru acesta, nici nu se mai pune problema. Mai ales ca din cate stiu, unii ar fi primit cate 700 de lei pe luna", a adaugat Emil Boc.

"Deconspirarea fostilor colaboratori ai Securitatii este pasul inainte spre integrare. Tinta de astazi sunt demnitarii in functie si magistratii", a mai spus liderul PD. "Sunt de acord cu orice masura luata pentru transparenta zero. Chiar daca dosarele de la CNSAS s-ar publica si pe Internet", a mentionat Boc.

Potrivit sursei citate, acest lucru ar fi trebuit sa fi fost facut inca de pe vremea mandatelor de presedinti ale lui Ion Iliescu si Emil Constantinescu.

Emil Boc l-a criticat, totodata, pe Constantinescu ca este imoral sa iasa acum in fata cu privire la deconspirarea fosilor colaboratori ai Securitatii, cand in timpul mandatului de sef al statului a avut la dispozitie instrumentele necesare pentru a face o astfel de operatiune.

In legatura cu deconspirarea membrilor PD din Guvern, Silvian Ionescu si Aurel Teodorescu, care au fost ofiteri in Securitate, liderul democrat a spus ca acestia au fost verificati de institutiile statului si ca nu au facut Politie Politica. Despre Ionescu, Boc a stiut ca a fost ofiter MAI implicat in contraspionajul economic, iar despre Teodorescu inca nu auzise nimic.

"Cei care si-au facut decat doar datoria si nu facut Politie Politica, nu trebuie bagati in aceasi oala cu ceilalti", a adaugat Boc.