Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, se afla, de cateva zile, pe litoral. Si in urma cu o saptamana s-a aflat tot pe litoral, la Neptun, la vila de protocol „Lotus”, a fugit pana la Bucuresti pentru a rezolva cateva probleme, iar de joia trecuta s-a reintors in vacanta. Isi incarca bateriile pentru ca din luna octombrie il asteapta, cel mai probabil, nopti albe.

„Profit acum pentru ca dupa ce sotia - Cristina - va naste, nu vom mai avea ocazia sa ne plimbam o perioada”, a marturisit, pentru „Replica” de Constanta, Bogdan Olteanu. Intre timp, adica pana in octombrie, inca negociaza numele copilului. „Cristina vrea sa il cheme Sasa”, spune Bogdan Olteanu.

De unde numele acesta? Bogdan Olteanu nu stie decat ca ii place Cristinei, insa nu este tocmai convins ca ar fi o alegere buna: „Ma gandesc ca mai tarziu, la scoala, vor face colegii glume pe seama lui”. Care va fi pana la urma numele viitorului Olteanu Junior ramane de vazut, cert este ca va fi baiat.

Si tot o certitudine ramane si putina afectiune pe care o are presedintele Camerei Deputatilor fata de presedintele Romaniei, Traian Basescu. Mai exact, intrebat daca il place pe Traian Basescu, Bogdan Olteanu a fost, si de aceasta data, sincer: „Nu!”. In plus, presedintele Camerei Deputatilor sustine ca este un om suficient de inteligent incat sa nu fie fanul nimanui.

Reporter: Domnule Bogdan Olteanu, pe langa aceasta vacanta imbinata cu utilul (n.r. presedintele Camerei Deputatilor nu a ratat ocazia, saptamana trecuta, de a fi prezent la Zilele orasului Cernavoda), aflam despre dumneavoastra si lucruri nu tocmai frumoase. Ca de exemplu despre cursurile de doctorat la care ati fost inscris si pe care nu le-ati mai terminat. Ce s-a intamplat?

Bogdan Olteanu: Am fost exmatriculat. Mi-am dat referatele, tot, dar trebuia sa mai si citesc si nu am avut timp. Dar nu este nici o problema, ma voi ocupa de doctorat in momentul in care vom ajunge din nou in Opozitie. Iar asta se va intampla cel mai devreme in 2008.

Rep.: Intre timp, adica pana ajungeti inapoi in Opozitie, spuneti-ne cum se mai intelege, in aceste zile, Partidul National Liberal cu Partidul Democrat? Si tot legat de Partidul Democrat, cum apreciati solicitarea, de acum cateva zile, a Partidului Conservator - de asemenea coleg de guvernare cu Alianta - de izolare a PD?

B.O.:Cu PD ne intelegem mult mai bine decat vorbim. Vorbele ne incurca pe noi.

Iar in privinta PC, nu pot spune decat ca Partidul Democrat a reusit de cateva ori sa se izoleze singur pe scena politica, mai ales atunci cand a sustinut pozitii ale presedintelui Traian Basescu, prin care s-a incercat fortarea Constitutiei - exemplu in acest sens a fost dorinta presedintelui de demitere a sefilor serviciilor secrete.

Dincolo insa de aceste aspecte, este peste puterile PC sa izoleze PD-ul. Suntem impreuna in acest mandat de patru ani si obiectivul nostru este sa il ducem cu bine pana la capat.

Rep.: Atunci cum interpretati dorinta PD de alegeri anticipate?

B.O.: In primul rand, chiar daca am face alegeri anticipate, mari diferente nu ar rezulta ca urmare a votului. Apoi, repet, scopul nostru, al Aliantei PNL-PD, este acela de a duce mandatul pana in 2008. Dupa care, vedem cum stau lucrurile si decidem daca prelungim Alianta. Apoi, tot legat de anticipate, din cate am inteles eu, nu le mai vrea nimeni.

Apoi, din sondaje iesim tot impreuna - PNL si PD. Ideea de anticipate e doar pentru a ne juca de-a anticipatele, e o idee lipsita de sens...

La o pauza de tigara - n.r. Bogdan Olteanu nu fumeaza - presedintele Camerei Deputatilor este si mai relaxat si volubil, vorbim in termeni „de vara”. Povesteste cum a fost in „cea mai groaznica zi” a sa in Parlament: ziua in care a fost ales presedintele Camerei Deputatilor.

De ce zi groaznica?Pentru ca a trebuit sa-si controleze - o ora - miscarile. Povesteste cum a stat in randul al doilea, asteptand votul, ascultandu-si colegii care isi prezentau sustinerea fata de un candidat sau celalalt...

Insa, cea mai „terorizanta” preocupare a lui Bogdan Olteanu a fost aceea de a nu scoate limba sau de a face cine stie ce alt gest nepotrivit in timp ce „o suta de fotografi pozau in continuu, la foc automat parca”, spune Bogdan Olteanu.

Rep.: Ce ati fi facut daca nu erati ales presedintele Camerei Deputatilor?

B.O.: Foarte simplu: as fi fost in continuare ministru, m-as fi ocupat in continuare de relatia cu Parlamentul. Perioada cat am fost ministru nu a fost usoara, la fel cum nici acum nu este usor.

Nu era usor in perioada cat am fost ministru pentru ca majoritatea din Parlament este destul de limitata si este un adevarat efort politic si administrativ destul de serios sa tii in jurul proiectelor pe toata lumea.

Rep.: Si daca tot a venit vorba de Parlament, ce se mai aude cu faimosul coafor si bigudiurile care nu prea v-au fost pe plac?

B.O.: Sper in externalizarea coaforului, pentru aceasta activitate inseamna consum de energie care nu are legatura cu activitatea Parlamentului. De 15 ani exista coaforul, nu spun ca nu este util pentru cei 2.000 de oameni care-si desfasoara activitatea in Parlament, dar nu Parlamentul trebuie sa gestioneze un asemenea serviciu.

Fara legatura neaparata cu frizeria Parlamentului, dar ca o curiozitate „de vara”, Bogdan Olteanu ne-a lamurit si in privinta „frezei” sale: „E dupa... posibilitati. Nu prea am fost inzestrat din acest punct de vedere, asa ca prefer sa ma tund foarte scurt. Ma tund o data pe saptamana. E si convenabila freza asta”, sustine Bogdan Olteanu.

Iar inainte de a reveni la lucruri serioase, Bogdan Olteanu ne spune si cum mai decurge relatia cu nasul sau, presedintele PNL si totodata premierul Calin Popescu Tariceanu: „Ne intalnim foarte des la munca si foarte rar in particular. Nu suntem genul de nas-fin care se viziteaza cu daruri sau lucruri de genul acesta”.

Cat priveste pasiunea nasului Tariceanu pentru motociclete sau masini, viteza, finul Olteanu nu s-a declarat pe aceeasi lungime de unda: „Eu nu ma dau cu motocicleta... Iar la capitolul viteza, nu ma incumet”.

Rep.: Domnule Bogdan Olteanu, ce parere aveti despre desecretizarea dosarelor, aceasta dosariada care tinde sa devina isterie nationala?

B.O.: Intr-adevar, desecretizarea dosarelor a devenit isterie si asa va fi si de acum inainte, cel putin pana cind toata aceasta poveste va fi dusa pana la capat. Va fi o perioada de nervozitate maxima. Dar trebuie inteles ca asa a fost si in celelalte tari fost comuniste.

E adevarat, la altii s-a intamplat acum 15 ani toata tarasenia desecretizarii dosarelor, iar acest lucru s-a datorat faptului ca ei s-au trezit la timp. In sfarsit, acum se intampla si la noi. Cand am scos ordonanta de modificare a Legii Ticu in martie, iar eu am fost unul dintre initiatori, am zis ca ar fi o rusine in 2007 sa intram cu turnatori in Uniunea Europeana.

Acum insa mecanismul s-a pus in functiune si mai mult ca sigur ca in toamna vom inchide dosarul CNSAS. Ni s-a spus ca vor fi transmise toate dosarele pana la sfarsitul lunii si chiar o sa trimit Comisiile SIE si SRI sa verifice daca au fost trimise toate.

Rep.: Ce parere aveti despre in curand fosta colega Mona Musca? Despre dosarul ei de colaboratoare?

B.O.: Vina Monei Musca este in primul rand nu aceea de a fi fost colaboratoare, ci faptul ca a mintit. Chiar si in ziua in care si-a vazut dosarul, pe scarile CNSAS, a mintit. PNL, trebuie sa recunosc, a avut mult de castigat de pe urma Monei Musca, dar in conditiile date, asta este, ne pare rau, dar... Si in Cehia, si in Germania s-au produs asemenea tragedii.

In Germania, dupa caderea Zidului, s-a intamplat la fel. Au existat persoane foarte indragite, in care lumea avea incredere, dar care nu au mai putut merge mai departe, si-au luat „la revedere” de la scena politica. La noi este o rusine ca inca nu ne-am despartit de persoanele care au sustinut fostul regim.

Rep.: Tot legat de Mona Musca, credeti ca declaratiile ei din ultima perioada, care nu au fost tocmai in spiritul si pe placul actualei conduceri a PNL, au legatura cu un posibil santaj la adresa ei, santaj exercitat de cineva care ar fi putut sa stie de dosarul ei?

B.O.: Eu cred ca in spatele declaratiilor ei se afla frica de a se ajunge la adevar. Daca ar fi spus in ’90 adevarul, acum poate situatia ar fi fost mult mai simpla pentru ea. Privita ca o definitie a sinceritatii pe scena politica, prima minciuna a naruit-o.

Rep.: Din cate se vede, pana acum numai legat de oameni ai PNL-ului au iesit discutii legate de colaborari cu fosta Securitate. La acest capitol sa stea mai bine colegii democrati de Alianta?

B.O.: Ba au iesit discutii si referitoare la democrati si dosarele lor. De exemplu, cu Radu Berceanu... Noi, liberalii, am spus si demonstram ca ne curatam partidul de fosti colaboratori sau securisti. Asteptam sa vedem rezolvarea si atitudinea pe care le vor adopta si colegii nostri de Alianta fata de ofiterii de Securitate pe care i-a promovat in functii.

Rep.: Ati vazut sau stiti cum arata si ce contine vreun dosar de Securitate al cuiva?

B.O.: Nu vreau sa vad nici un dosar, pentru ca pur si simplu imi fac scarba doar discutiile despre ce contin ele...

Mai departe, Bogdan Olteanu nu se plange de colegii de Alianta - democratii - dar nici bine nu pare sa „ii pice” legatura inca stransa intre PD si presedintele tarii, Traian Basescu (de altfel fost presedinte al democratilor).

„Nu avem dreptul sa ne plangem de actiunea lor politica atata vreme cat am mai lucrat impreuna, iar ca urmare a acestei optiuni suntem la guvernare, avem premier si presedinte al Camerei Deputatilor”, raspunde Bogdan Olteanu la inca o tentativa a cotidianului „Replica” de a „smulge” o critica la adresa democratilor...

Rep.: Ati spus ca PNL a obtinut ca urmare a conlucrarii cu PD functiile de premier si presedinte al Camerei Deputatilor. Dar cea de presedinte al tarii?

B.O.: Nu suntem interesati de functia asta, pentru ca din pozitia de presedinte poti face foarte putin - poate doar demagogie multa. PNL nu este construit in jurul unei personalitati charismatice pentru a avea pretentia unei asemenea functii. Pe noi guvernarea ne intereseaza si o cat mai buna reprezentativitate in Parlament.

Mai mult, din punctul meu de vedere, functia prezidentiala ar trebui sa fie reprezentativa.

Rep.: Pana una-alta, presedintele are cuvinte de spus. De exemplu, domnia sa sustine mentinerea trupelor romanesti in Irak, PNL-ul strange semnaturi pentru retragerea lor. Seamana a campanie electorala...

B.O.: Strangerea de semnaturi pentru retragerea trupelor din Irak este un mesaj politic extrem de important si asteptam in primul rand un raspuns din partea cetatenilor, vrem sa stim ce doresc ei, asta este important. Campania de strangere a semnaturilor nu se refera la voturi.

Dar, daca pana la alegerile din 2008 nu se ajunge la o decizie de bun simt si trupele nu vor fi retrase, fara indoiala ca va fi o tema de campanie.

Rep.: In „batalia” mentinerii sau retragerii trupelor a fost aruncat ministrul liberal al Apararii, Teodor Atanasiu. Nu credeti ca presedintele Traian Basescu il va face „franjuri”? Ati vazut doar demonstratia cu masinile armatei... Iar Atanasiu pare acum putin cam singur, sacrificat.

B.O.:Eu sper ca tema politica Irak sa nu fie transformata in razbunari personale. Iar in privinta ministrului Atanasiu, atitudinea este evidenta si nu intra in discutie.

Pana una-alta, ministrul Apararii, Atanasiu, este cel care considera ca armata trebuie sa vina acasa, iar legat de armament si demonstratia pe care ati mentionat-o, asa cum spunea si Atanasiu, armamentul trebuie sa fie achizitionat dupa o licitatie, si nu dupa simpatii geopolitice. Si noi credem ca Atanasiu are dreptate.

In privinta lui Traian Basescu nu mai pot decat sa adaug ca deja ne-am obisnuit cu declaratiile lui si asteptam ca ele sa aiba si acoperire.

Rep.: Daca in 2008 veti decide sa prelungiti „mariajul” PNL-PD, ce veti face in privinta candidatului pentru presedintia Romaniei? Tot Traian Basescu se va numi acel candidat?

O.B.: Daca Alianta va merge mai departe si din 2008 vom sustine cel mai bine plasat candidat, indiferent de numele lui.

Rep.: Ce parere aveti despre sondajele de opinie? Se tot spunea, la un moment dat, ca PNL a scazut in preferintele electoratului.

O.B.: In acest moment, sondajele incep sa se apropie de realitate. Iar PNL nu a scazut in sondaje. Avea 16% si ceva la alegeri, iar acum in sondaje apare cu 15% - 20%, deci nu vad unde este scaderea. In schimb, da, este adevarat, PD a crescut, dar aceasta crestere este datorata lui Traian Basescu. Si tot legat de sondaje, Alianta avea la alegeri 23%, iar acum peste 40%.

Dar, repet, in privinta PD este exclusiv meritul lui Traian Basescu. Este o evolutie normala, dar nu este o certitudine de durata.

Asadar, dupa ce a demonstrat ca in privinta Irakului, dar si a lui Traian Basescu, Bogdan Olteanu impartaseste aceleasi convingeri ca si Calin Popescu Tariceanu, presedintele Camerei Deputatilor a mai declarat, in interviul acordat cotidianului „Replica” de Constanta, si cum stau lucrurile in privinta primarilor PSD care au trecut la PD, dar si...

PNL (in mai putine cazuri ce-i drept). Totodata, Bogdan Olteanu s-a referit si la votul uninominal, un subiect dezbatut in fiecare judet al tarii.

Rep.: Domnule Bogdan Olteanu, care este stadiul dezbaterilor referitoare la votul uninominal?

B.O.:Am terminat dezbaterile in tara, urmeaza ca in septembrie sa aiba loc cateva dezbateri in Bucuresti, dupa care urmeaza discutiile la Comisie, apoi votul, in luna decembrie. Vom organiza acest vot cu televiziunile de fata, ca sa se vada fiecare cum voteaza.

Rep.: Nu credeti ca votul uninominal ar putea aduce in Parlament toti manelistii?

B.O.: Nu vor ajunge toti manelistii in Parlament. Studiile specialistilor spun ca increderea in muzicieni sau sportivi este reala, dar ea nu se regaseste in politica. Asa ca sunt increzator ca mai mult de doua sau trei personaje pitoresti - adica asa cum este si acum - nu vor ajunge in viitorul Parlament.

Rep.: Legat de un subiect relativ recent, explicati-ne ce s-a intamplat: PNL nu a vrut sau nu a putut sa ia in randurile sale primari PSD la fel de multi ca si PD?

B.O.: PNL nu a vrut sa ia primari de la PSD. Exista insa colegi din tara care au trecut peste vointa partidului si au luat, dar este o greseala sa racolezi primari care sunt la al doilea sau chiar al treilea partid. In 2008 vor pleca iarasi, dupa ciolan, dupa cum vor considera ca va iesi votul.

Ba chiar am auzit ca PSD i-a indemnat pe unii sa plece, ca sa obtina fonduri mai usor, iar apoi, in preajma alegerilor, sa se intoarca de unde au plecat. Partea proasta pentru respectivii primari este ca noua lege va fi foarte clara in privinta fondurilor alocate localitatilor si atunci nu vor mai putea fi atribuiti bani dupa simpatii.

Apoi, eu mai cred ca un partid se consolideaza pe propriile resurse, nu pe importuri. Si cei de la PD, dar si cei de la PNL care au luat primari de la PSD cred ca au gresit.

Rep.: Si o ultima chestiune: La Constanta, colegii de la PD au spus ca PNL Constanta a incercat sa ia primari de la PSD, dar nu a reusit. Ba mai mult, s-a spus ca ati dat chiar dumneavoastra telefoane pentru a convinge anumiti primari. Si presedintele PD Constanta, deputatul Stelian Dutu, a facut referire, intr-o conferinta de presa, la telefoane date de PNL Constanta...

B.O.: Eu nu cunosc nici un primar PSD din judetul Constanta si nu ma ocup de asa ceva. Si nici nu stiu ce stie dl. Stelian Dutu despre telefoane date de PNL. Eu stiu doar primari pentru care eu am facut campanie in judetul Constanta si care au si iesit primari.

Probabil lui Dutu i-o fi ramas in minte ce a zis Radu Berceanu de vreo doua ori, si anume ca am incercat sa il racolez la telefon pe primarul de Craiova. Ceea ce nu este adevarat si s-a si lamurit. Primarul de Craiova a venit la mine si a incercat sa vada daca poate veni la PNL.

L-am refuzat politicos, adica l-am sfatuit ca daca nu vrea sa ramana in PSD poate deveni independent si apoi mai vede el.

Rep.: Va multumesc, domnule Bogdan Olteanu, pentru interviul acordat.