Conducerea Spitalului Municipal Roman a anuntat ca va renunta la o parte dintre cabinetele pe care le detine in cadrul Policlinicii. De asemenea, spitalul doreste sa predea administratia cladirii medicilor care si-au deschis cabinete proprii in Policlinica.

Spitalul Municipal va pastra doar cabinetele de radiologie, oncologie si Dispensarul TBC. Si asta deoarece ele sunt singura sansa de a se trata pentru multi dintre saracii judetului.

In acest moment, in Policlinica functioneaza opt cabinete concesionate de medici iar sase cabinete apartin spitalului. De luna viitoare, medicii vor trebui sa se ocupe si de administratia cladirii.

Imobilul in care functioneaza Policlinica Roman este subred si are nevoie de reparatii urgente. Spitalul Municipal se va ocupa doar de spatiile auxiliare celor trei cabinete pe care le va administra in continuare.

Tot conducerea spitalului a anuntat ca va monta contoare separate pentru cele trei cabinete. Spitalul din Roman va contribui la cheltuielile de reparatie proportional cu spatiile pe care le detine.

Singura sansa a medicilor concesionari de a repara cladirea ar fi sa ia un credit bancar. O alta solutie ar fi sa ceara Consiliului Local sa subventioneze reparatiile urgente.