Al treilea viceprimar pe care il are orasul Avrig in acest mandat este pus sub semnul intrebarii. Elena Pavel, aleasa ca viceprima r in aprilie anul acesta, ar trebui sa poarte un alt nume, dupa ce a divortat in 1999 - cel de David. Elena Pavel nu a respectat hotararea definitiva si irevocabila data acum sapte ani.

Acum, reprezentantii Primariei Avrig vor sesiza Institutia Prefectului desare nerespectarea legii de catre Elena Pavel. Daca actualul vice va fi demis, Avrigul ar urma sa aiba al patrulea viceprimar in jumatate de mandat.

Administratia publica locala a intrat in fierbere la Avrig. Dupa nici jumatate de an de cand a fost aleasa in functia de viceprimar, scaunul Elenei Pavel pare sa se clatine. Iar motivul nici nu tine foarte mult de actul administrativ.

Astfel, inca de la inceputul acestei luni, in jurul administratiei localer din oras, circulau zvonuri despre faptul ca alegerea Elenei Pavel are in spate anumite lucruri nu tocmai clare. Aceste neclaritati se pare ca tin de numele pe care il foloseste viceprimarul avrigenilor.

Poveste cu divort

Astfel, in 1999, Elena Pavel divorteaza. Conform sentintei civile numarul 4.303 din 2 iunie 1999, pronuntata de Judecatoria Sibiu si ramasa definitiva si irevocabila, Elena Pavel trebuia sa revina la numele David. Cu toate acestea, atat la alegerile din 2000, cat si la cele din 2004, femeia candideaza cu acelasi nume.

Mai mult, fiind administratorul unei firme care detine mai multe magazine, Elena Pavel a folosit acelasi nume pentru a semna diferite acte. Acum, lucrurile au inceput sa se intoarca impotriva ei.

„Si eu am aflat despre acest lucru si l-am rugat pe secretarul primariei din Avrig sa verifice daca lucrurile stau asa. si, intr-adevar, conform sentintei, viceprimarul nostru trebuia sa isi schimbe numele. Eu, acum, nu stiu ce sa fac, deoarece nu cred ca tine de mine.

Probabil voi trimite o sesizare la Prefectura, pentru ca ei sa ofere un punct de vedere, dupa care vom vedea ce trebuie facut. Eu nu doresc sa se creada ca imi doresc schimbarea viceprimarului din Avrig”, a declarat primarul Gheorghe Fraticiu.

Concediile amana problema

Elena Pavel nu a putut fi contactata, fiind plecata de la inceputul acestei saptamani in concediu. La fel, si secretarul Primariei din Avrig este in concediu. Prin urmare, nici sesizarea nu a ajuns la Institutia Prefectului. Oricum, surse juridice sustin ca situatia in care se afla Elena Pavel este una destul de grava.

„Doamna Elena Pavel sau David a candidat in 2004, fara a respecta sentinta civila, folosind o identitate falsa. Conform articolului 120, alineatul 1 din Legea numarul 67/2004, pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, Elena Pavel este pasibila de inchisoare, pentru ca a dat date ce nu sunt adevarate

Blestemul viceprimarilor de Avrig

Dupa alegerile locale din 2004, Avrigul l-a avut ca viceprimar pe Gheorghe Oancea. Acesta a fost demis in urma jocurilor politice, la numai un an dupa ce a ajuns in aceasta functie. in urma democratului Gheorghe Oancea, alaturi de primarul PSD al Avrigului, Gheorghe Fraticiu, a ajuns un nou viceprimar. Este vorba de tanarul membru al PC, Gheorghe Gavrila.

Medic veterinar de meserie, nici acesta nu a avut viata lunga pe postul de vice. in primavara acestui an, la Avrig a mai izbucnit un mic scandal, in care Gheorghe Gavrila era acuzat de incompatibilitate, datorita faptului ca, in calitate de medic veterinar, inca mai avea concesionat acest tip de activitate in cateva sate din judet. Sub aceste presiuni, Gavrila a demisionat in aprilie 2005.

In aceeasi luna, pe fotoliul de viceprimar al Avrigului a fost aleasa, surpriza, Elena Pavel, tot membra a PC. Acum, la sase luni de la alegerea ei, scaunul i se clatina. Coincidenta sau nu, ultimii doi viceprimari ai Avrigului au fost rude cu senatorul Ilie Stoica, Gavrila fiindu-i nepot, iar Elena Pavel - David, matusa.

Zvonuri peste zvonuri

Scandalul de la Avrig ia proportii pe zi ce trece. Prin urmare, cresc si zvonurile pe seama acestuia. Cele mai aprige zvonuri de ieri care veneau din zona Serviciului de Evidenta a Populatiei erau cele conform carora Elena Pavel - David ar incerca sa isi schimbe buletinul de identitate cu o data mai veche.

„Mentionarea in declaratia de acceptare a candidaturii a unor date neadevarate constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani” - articolul 120, alineatul 1 din Legea 67/2004