Presedintele comisiei de bacalaureat de la Colegiul Tehnic "Constantin Brancusi" din Oradea, Vasile Fetche, a fost surprins, ieri, de reporterul "Romaniei libere" mirosind a bautura.

Totodata, ziarul se afla in posesia unei inregistrari in care profesorul canta si se simtea bine in biroul directorului institutiei de invatamant, in timp ce in salile de clasa elevii sustineau examenul oral la Limba si literatura engleza.

Cu toate acestea, ieri dimineata, in timp ce se desfasura proba de limba straina, reporterul "Romaniei libere" nu a fost lasat sa intre in cabinetul directorului, fiind impiedicat de unul dintre membrii comisiei. Pe masa din birou se vedeau, insa, urmele unui mic chef, pahare, farfurii si sticle.

Din incapere a iesit, dupa cateva minute, presedintele comisiei, Vasile Fetche, care mirosea puternic a alcool.

Situatia de a-i impiedica pe reprezentantii mass-media sa intre in centrul de examinare s-a repetat si dupa-amiaza. De aceasta data cel care nu a permis accesul presei a fost portarul institutiei, care sustinea ca este sedinta.

Dupa ce a reusit sa se strecoare in incinta scolii, reporterul "Romaniei libere" a constatat ca realitatea era, insa, cu totul alta. Nici vorba de sedinta. Examinatorii erau in clase cu elevii care au intrat deja pentru examen, iar restul candidatilor asteptau pe coridoare sa le vina randul.

Intre timp insa, in biroul directorului erau presedintele comisiei, impreuna cu doi profesori si directorul scolii, intr-o atmosfera foarte degajata.

Din primele discutii a reiesit clar ca presedintele comisiei consumase bauturi alcoolice. Ca dovada s-a si pus sa-i cante ziaristului, care l-a si filmat in timp ce se dadea in spectacol. Intrebat cum de se simt atat de bine profesorul Fetche a raspuns: "Fac treaba asta de zeci de ani si vreau sa fie o atmosfera relaxata nu sa ne regulam intre noi".

In tot acest timp, in salile de clasa din scoala elevii sustineau examenul la limba engleza. Acest lucru nu l-a impiedicat, insa, pe presedintele comisiei sa isi propuna o iesire in Baile Felix, pentru o baie in strand. "Acum plecam, veniti cu noi!", le-a spus acesta ziaristilor.

Seful Inspectoratului Scolar Judetean, Liliana Antonescu, a fost informata in legatura cu situatia de la aceasta scoala. Ea s-a deplasat la scoala, insa a spus ca nu se poate pronunta asupra celor semnalate de "Romania libera" intrucat presedintele comisiei nu era in incinta unitatii de invatamant. "Am inteles ca a iesit impreuna cu domnul director. Nu stiu unde.

Am verificat in birou, insa nu am gasit nimic care sa dovedeasca ca au baut. Asa dupa declaratii nu ma pot lua. Deocamdata nu am motive sa declansez o ancheta", a declarat Liliana Antonescu. Ea a spus, insa, ca ar fi interesata sa vada filmarea cu presedintele comisiei si va va supraveghea modul de desfasurare al examenului de Bacalaureat de la Colegiul "Constantin Brancusi".