Fie ca n-au avut posibilitatea sa-si plateasca la timp cheltuielile de intretinere din cauza lipsei banilor, fie ca au dovedit, in fata asociatiilor de proprietari din care fac parte rea vointa, de la inceputul acestui an au fost deschise zece dosare civile pentru recuperarea datoriilor care se inscriu intre 7 si 50 de milioane de lei.

Daca cea mai mare parte dintre acestea provin din asociatiile de proprietari situate in cartierul de Vest al orasului (zona Lamiita), din cite am putut afla mai sint in pregatire alte opt asemenea actiuni in zona de Nord a Ploiestiului.

Potrivit legislatiei, proprietarii de apartamente de bloc pot fi actionati in justitie dupa trei luni de neplata a cheltuielilor de intretinere si in cazul in care restantele nu se vor putea recupera pe parcursul actiunii civile, se poate trece la executarea silita a datornicilor, inclusiv cu scoaterea la licitatie a apartamentului.

Potrivit evidentelor Uniunii Asociatiilor de Proprietari, la momentul actual in Ploiesti exista un singur caz in care este iminenta derularea procedurii de executare silita, restantierul acumulind debite mai mari de 50 de milioane de lei.