Conducerea PSD Alba ii va reclama la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) pe prefectul judetului, Cosmin Covaciu, si pe subprefectul Clement Negrut, pe motiv ca acestia si-ar fi incalcat statutul de independenti prin implicarea in politica.

Presedintele filialei social-democratilor, Ioan Rus, a declarat ca are colegi de partid asupra carora cei doi au facut presiuni politice. El a spus ca va sesiza MAI pentru ca cei doi reprezentanti ai Guvernului in teritoriu si-ar fi incalcat, in mod repetat, statutul de independent pe care il au, cel putin teoretic, dupa intrarea in vigoare a legii care le interzice sa mai faca parte din partide.

Rus a adaugat ca presiunile asupra unor membri si alesi ai PSD au continuat si dupa ce atat prefectul Covaciu, cat si subprefectul Negrut au renuntat la formatiunile politice din care faceau parte: PNL si respectiv PD. "PNL a actionat prin intermediul domnului prefect, care si-a incalcat statutul.

Avem colegi asupra carora s-au facut presiuni dupa ce cei doi au devenit independenti, sa treaca la PD sau PNL. O sa sesizam Ministerul Administratiei si Internelor", a afirmat Rus.

Liderul filialei PSD a completat ca prefectul s-a folosit de oamenii de la cabinetul sau si de cei de la oficiile prefecturale pentru a-i presa pe primari. Principalele metode - a spus Rus - ar fi santajul cu dosare penale si amenintarile cu amenzi din partea Autoritatii Nationale pentru Retrocedare.

Potrivit sursei citate, asa s-ar fi intamplat in cazul primarului de la Miraslau, care a fost amenintat cu o amenda de 100 de milioane de lei vechi pentru ca nu a rezolvat toate dosarele si care pana la urma ar fi trecut la liberali. Si alti edili din judet, care au avut probleme cu legea, au trecut pana la urma la unul dintre partidele Aliantei "D.A.".

Ioan Rus a mai afirmat ca aplicarea legilor privind migratia politica are drept scop atragerea cat mai rapida si definitiva (din cauza datei de 10 august pana la care orice ales local trebuia sa-si precizeze apartenenta) a primarilor si consilierilor Opozitiei.

Prefectul Cosmin Covaciu si subprefectul Clement Negrut nu au putut fi contactati, ieri, pentru a-si expune parerea.

Racolari PNL-PD pe model PSD

Practica racolarii primarilor prin santaj si presiune nu este, insa, noua. Pe vremea guvernarii PSD, conducerile partidelor de Opozitie de atunci reclamau exact aceleasi procedee de "atragere" a alesilor. Primarii si consilierii erau stransi cu usa pentru a se alatura social-democratilor, iar directorii de institutii publice erau fortati sa creasca numarul de membri din randul subordonatilor.

De altfel, chiar si Ioan Rus, care a fost, la randul sau, prefect al judetului, a recunoscut ca PSD a practicat racolarea, dar a adaugat ca aceasta a fost "o greseala". In plus, presedintele filialei PSD le reproseaza reprezentantilor PD si PNL ca au mintit in campania electorala, cand au mentionat ca "nu vor pesedisti" in partidele lor si ca nu vor racola nici un social-democrat.

Declaratiile dure ale lui Rus pe tema pierderii unui mare numar de alesi locali ar putea fi puse si pe seama criticilor interne din PSD pe care le-a primit de la fostul viceprimar al municipiului Alba iulia, Radu Coclici. Acesta din urma i-a cerut sa isi asume responsabilitatea dezertarii a 60 la suta dintre primarii din judet ai partidului.