Senatorul clujean Vasile Dancu a fost desemnat pentru functia de vicepresedinte al grupului social-democrat din Senat. In aceasta calitate va trebui sa lucreze in echipa cu Ion Iliescu, considerat adversarul “Grupului de la Cluj”.

Pentru a clarifica mai multe aspecte legate de modul in care considera ca va reusi sa colaboreze cu Iliescu si de chestiunile ce tin de strategia politica pe plan local, Dancu ne-a acordat un interviu.

BZA: De ce a hotarat PSD sa-si schimbe reprezentantii in Comisiile parlamentare?

Vasile Dancu (V.D.): Nu a hotarat sa-i schimbe pe toti, ci doar pe cei cu functii de conducere.

Acest lucru s-a facut din doua considerente: in primul rand s-a dorit o mai mare eficienta politica pentru ca o parte din cei care au avut functii nu au actionat pe parcursul cat au avut aceste functii la capacitate maxima, iar in al doilea rand am dorit sa incercam o schimbare treptata de generatii, care sa aduca un suflu nou in politica actuala.

BZA: Ati fost propus vicepresedinte al grupului social-democrat din Senat. Acest lucru presupune sa faceti echipa cu Ion Iliescu. Cum veti colabora avand in vedere ca v-a acuzat ca faceti plecaciuni spre dreapta?

V.D.: Ion Iliescu a acceptat faptul ca e nevoie de cineva care e viu, care se misca si asta e un punct important castigat. Am acceptat cu greutate aceasta functie si le-am spus colegilor ca aceasta functie nu ma poate cumpara si nu imi poate sacrifica liberatea de gandire si felul liber de a ma exprima. Stanga are nevoie de innoire.

O sa colaborez cu Ion Iliescu pentru ca amandoi dorim ceva pentru partid si nu pentru noi insine. Sunt de fapt chestiuni birocratice la care va fi imposibil sa nu colaboram.

BZA: Care au fost subiectele abordate in Biroul Permanent National al PSD?

V.D.: In Biroul Permanent s-au discutat mai multe lucruri. Cel mai important lucru a fost insa evaluarea situatiei politice din aceasta toamna. Am decis ca vom incerca sa evitam un anumit tip comunicational prea efervescent care ar putea dauna imaginii partidului.

De asemenea am analizat modul in care au actionat grupurile parlamentare in sesiunea trecuta si din aceasta perspectiva s-au facut schimbarile de care ati aflat. In al treilea rand au avut loc dezbateri legate de scolile de vara ale tineretului si ale femeilor PSD care vor avea loc in perioada urmatoare.

Un alt eveniment important despre care am vorbit a fost cel legat de venirea in zilele urmatoare la Bucuresti a marelui sociolog Anthony Giddens impreuna cu laburistii englezi care promoveaza la ora actuala asa-numita a treia cale in politica de stanga.

Aceasta a treia cale este una din directiile noi ale politicii de stanga contemporane si porneste de la un document inaugurat de Blair si Schroeder prin care se realizeaza o gandire de stanga adaptata la vremurile in care traim si care militeaza pentru o dezvoltare durabila a societatii.

BZA: Aveti o strategie politica si pentru Cluj in perspectiva viitoarelor alegeri? Pregatiti un contracandidat pentru Emil Boc?

V.D.: Da, pregatim o astfel de strategie. Ne gandim la ea, dar nu o putem face publica, pentru ca o vom lansa oficial in aceasta toamna, odata cu celelalte partide.

BZA: Cat timp ii mai acordati credit lui Mircea Geoana?

V.D.: Evident ca Mircea Geoana face parte din proiectul nostru major de refacere a partidului. Indiferent de ce spun altii, Mircea Geoana va avea sprijinul meu total, ca sef de proiect.

E drept ca nu vom mai accepta un lider pe care sa-l ascultam orbeste, fara sa ne spunem punctul de vedere, dar faptul ca eu am spus ca reforma nu e incheiata a fost titrat de toata presa drept “Dancu il ataca pe Geoana”, ceea ce nu e deloc adevarat.

Toleranta in partid e meritul lui Mircea Geoana si sunt membri de partid care nu ii acordau nici un credit si acum incep sa-l aprecieze pentru ca se vad rezultate.

BZA: Stelian Tanase a declarat ca va folositi de Legea lustratiei ca de un instrument de declansare a unei lupte interne in PSD. Cum comentati acest lucru?

V.D.: Cred ca Stelian Tanase a declarat ca as putua sa ma folosesc de Legea lustratiei, pentru ca inca nu m-am folosit de ea. Legea lustratiei poate produce anumite victime in PSD, mai ales in stratul celor mai vechi membri PSD. Asta nu inseamna ca ei trebuie dati la o parte.

Poate ca unii au detinut anumite demnitati in vechiul regim comunist, dar sunt oameni onesti si trebuie evaluata la adevarata valoare contributia lor politica in cadrul PSD. Nu ma bazez pe legea Lustratiei, chiar daca acest lucru ar insemna eliminarea unor oameni si inlocuirea lor cu alti oameni tineri. In mod cert nu ma voi folosi de acest lucru.

BZA: Sa intelegem ca in cazul Monei Musca masura vi s-a parut drastica?

V.D.: Nu, in cazul Monei Musca, chiar daca imi e prietena, masura care s-a luat a fost una necesara, pentru ca ea a mintit in ce priveste declaratiile facute la securitate. Exista un principiu care, daca l-ai stabilit, trebuie respectat. La fel vom proceda si noi. Cei care vor fi descoperiti ca fiind colaboratori ai securitatii vor fi eliminati.

Chiar daca nu ne convine acest lucru, il vom face pentru ca daca nu ne respectam principiile, politica noastra va fi stramba.