Cu patru luni inainte de inceperea oficiala a programului cultural Sibiu 2007, imaginea burgului medieval este facuta tandari. Cauza principala - neintelegerile dintre sibienii si bucurestenii implicati in proiecte. Comisariatul de la Bucuresti, facut praf in presa centrala. Ministrul Culturii, nemultumit de cum se cheltuie cele 32 de miliarde pentru promovarea imaginii Sibiului 2007.

Discutiile pornite de directorul Complexului National Muzeal (CNM) Astra, Corneliu Bucur, au facut inconjurul presei centrale. Unul dintre cele mai dure articole a aparut, insa, in editia din aceasta saptamana a Academiei Catavencu, articol de o pagina care poarta titlul „Sibiul se pregateste sa devina, la anul, capitala dezastrului culturii europene”.

Ideea articolului este simpla - datorita unor smenuri ale personajelor de la Bucuresti, respectiv ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, ale fostului ministru Ion Caramitru si comisarul Ministerului, Sergiu Nistor, fondurile si bunurile pentru programul Sibiu Capitala Culturala Europeana (SCCE) sunt impartite preferential.

Cornel Ivanciuc, unul din cei doi autori ai anchetei din Catavencu, crede ca nu mai este mult pana cand programul de anul viitor ar putea fi compromis iremediabil. „Eu am sperat sa nu se ajunga aici.

Impresia care mi-a fost creata este una dezastruoasa si este pacat ca s-a ratat o extraordinara oportunitate pe care a avut-o orasul dumneavoastra datorita faptului ca printre operatorii principali s-au strecurat niste politruci, incepand cu acel comisar si toata gasca de la minister.

Pe de o parte, pe de alta parte, prin faptul ca in rol a intrat si fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru, care a ramas in structuri in ciuda neregulilor in care a fost implicat. Acum, pe seama Sibiului se desfasoara o coterie balcanica. Ca sa se mai indrepte lucrurile, sper sa se autosesizeze DNA-ul si sa observe multele nereguli care se petrec acolo.

De la domnul primar Johannis nu ma mai astept demult la nimic, poate de la consilierii locali”, a declarat Cornel Ivanciuc.

Iorgulescu sare la cele 32 de miliarde

Dupa ce a spus ca face cadou doua scene Sibiului, pe care ulterior le-a transferat Teatrului National, unde director este Ion Caramitru, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a sarit si el cu propriile-i nemultumiri legate de promovarea Sibiului pentru 2007.

Iorgulescu s-a aratat nemultumit de activitatea celor de la GAV Scholz&Friends, societatea care a castigat licitatia pentru promovarea imaginii Sibiului pe 32,2 miliarde de lei vechi. „Marturisesc foarte onest ca nici eu nu am vazut, pana acum, ce face aceasta firma.

Contractul ei a inceput pe 1 septembrie, au avut un caiet de sarcini, stiau ce trebuie sa faca si sa prezinte deja unele materiale. (...) Parafrazand un vers eminescian, «era pe cand nu s-a vazut, acum o vad si nu e». Si daca lucrurile sunt in continuare la fel de discrete, ca sa nu spun mai mult, nu-mi va ramane decat sa anulez contractul”, a declarat Adrian Iorgulescu,.

Pana in prezent, GAV Scholz&Friends nu si-a prezentat strategia de comunicare si nici mijloacele utilizate pentru promovarea orasului Sibiu. In luna iulie, compania a anuntat ca va organiza la inceputul lunii septembrie o conferinta de presa in care va face publica partea tactica a campaniei de promovare a orasului Sibiu.

Campanie de promovare, cu stangul

In urma reactiei de acum doua zile a ministrului, cei de la GAV Scholz&Friends au sarit repede cu un comunicat de presa raspandit in toata tara, prin care anuntau vernisajul unei expozitii de fotografie la Parlamentul European, la Strasbourg, care ar fi avut loc ieri. Expozitia ar trebui sa dureze pana astazi.

Pe site-ul oficial al Parlamentului European nu aparea, ieri, nici o informatie referitoare la o astfel de expozitie, care poarta titlul "Sibiu. Tanar din 1191". In plus, nici calitatea fotografiilor nu este tocmai de invidiat, potrivit specialistilor.

Comisarul guvernamental pentru SCCE, Sergiu Nistor, a iesit si el cu un comunicat de presa in care a amanat pana la sfarsitul lunii prezentarea campaniei de promovare a SCCE.

"Calendarul de pregatire a campaniei este respectat, o serie de puncte fiind deja finalizate (in principal aspecte de creatie) (...) Domnului Ministru i se va prezenta spre aprobare propunerea de promovare a programului (produse, creatii, media plan etc.) pana la sfarsitul lunii septembrie, urmand ca la inceputul lunii octombrie campania sa fie prezentata public si demarata”, sustine Sergiu Nistor.

"Lumea sa lase scandalurile”

Coordonatorul general al proiectului, Cristian Radu, spune ca nu a urmarit foarte atent declaratiile belicoase aparute prin presa. „Eu zic ca, din punctul nostru de vedere, al Asociatiei de la Sibiu, ne-am facut treaba si nu sunt probleme. Singura ar fi ca lumea sa nu se mai lase atrasa in scandaluri, ci in ceea ce are fiecare de facut.

Pentru ca ar cam fi timpul sa se apuce de treaba”, a declarat Cristian Radu.

Din punctul de vedere al lui Victor Rebengiuc, membru al juriului, calitatea proiectelor nu poate fi pusa la indoiala. „Eu am vazut proiectele pe partea de teatru. A fost de unde sa alegem, iar de aprobat au fost aprobate proiectele acelor oameni despre care stim cu totii ca sunt capabili”, a declarat Rebengiuc.

In ce priveste operatorii culturali de la Sibiu, in afara nemultumirilor punctuale exprimate de Corneliu Bucur, nimeni nu a dat vreo declaratie. Oricum, institutii culturale precum Uniunea Artistilor Plastici sau Uniunea Scriitorilor din Sibiu lipsesc aproape cu desavarsire de pe lista organizatorilor de proiecte de anul viitor.

Ministrul vine azi la Sibiu

Ministrul Culturii a anuntat ca va face, vineri, o vizita la Sibiu, pentru a vedea la fata locului in ce stadiu se gasesc lucrarile de restaurare a cladirilor, curtilor si gangurilor din centrul vechi. „S-au dat bani multi acolo si vreau sa vad ce s-a facut.

Nu fac o deplasare festivista, cu aer de taiat panglici, vreau sa vad in ce stadiu se gasesc lucrarile si sa iau masurile care se impun”, a explicat Iorgulescu.

Comentarii negative

Din cele 24 de fotografii trimise pentru aceasta expozitie, cei de la GAV Scholz&Friends au trimis si presei patru. Doua dintre acestea le-am prezentat unui profesor de fotografie, care sa isi prezinte o opinie referitoare la calitatea artistica si tehnica a acestor compozitii. Comentariile nu sunt deloc pozitive.

"Brukhental’s Mona Lisa este o incercare slaba de a realiza o viziune artistica a suprapunerii culturale, a integrarii oamenilor in spatiul cultural mai larg al Sibiului. Viziunea stearsa a «Mona Lisei» vrea sa lase impresia de personificare, de suprapunere culturala. Compozitional, exista prea mult spatiu negativ, iar unghiul de fotografiere ar fi putut fi ales mai bine.

Cred ca ar fi fost mult mai eficienta concentrarea obiectivului doar pe miscarea personajului incadrata de rama tabloului”.

"Freie Stand, fotografia cu porumbeii, este cea mai slaba fotografie din cele patru. Ideea nu este deloc originala si a fost folosita de prea multe ori. Totusi, daca ar fi fost realizata mai bine din punct de vedere tehnic, ar fi avut un oarecare efect. Miscarea din imagine este prea putin accentuata pentru a fi o fotografie de arta si prea mare pentru a fi buna tehnic.

Focusul putin prezent pe porumbelul din partea de sus a imaginii nu salveaza fotografia care are cel mai mult de suferit din cauza compozitiei uniforme date de plasarea la mijloc a liniei caselor si impartirea egala a spatiului din imagine”.