Cosmarul profesorului Szabo Stefan a inceput in ziua de 7 august, cind cu o mare neliniste si tremur in glas a sunat-o la telefon pe directoarea Grupului Scolar "Liviu Rebreanu”, unde lucreaza, spunind ca este in concediu la copii si ca a primit un telefon de la o televiziune particulara, fiind intrebat ce parere are de hotarirea Ministerului, de a-i desface contractul de munca.

Aceasta masura s-a luat si impotriva altor colegi din tara, pentru ca au supraevaluat lucrarile de la proba scrisa, disciplina limba si literatura romana, la examenul de bacalaureat, iar ceea ce se credea o gluma proasta, s-a transformat in stupefactie si mai apoi in nopti nedormite, zbucium si chin.

Cand stii ca ai in spate ani multi de munca, faptul ca ai fost corect si ca nu te simti vinovat, ca deja cand doi vorbesc in soapta, ai impresia ca te pun la zid, ca pana mai ieri ai fost profesorul respectat de elevi, colegi si de Inspectorat, iar acum te topesti si curgi spre un noian de nimicnicie, iata niste stari ce nu sunt usor de trecut decit prin tarie de caracter .

Dupa telefoanele date de conducere pentru confirmare, vine de la Inspectorat si documentul oficial, adresa nr 821/08.08.2006, semnata "Inspector Scolar General Bondor Stefan” care insoteste adresa nr.11545/04.08.2006, semnata "Ministru Mihail Hardau”, adresata Inspectoratului Scolar Harghita.

Prin aceasta se propune desfacerea disciplinara a contractului de munca pe baza Legii 128/1997, privind Statutul Cadrului Didactic (art.116,lit f) a urmatorilor: "Datu Irina, Lic.Teoretic Kelemen Janos, Toplita; Szabo Stefan, Gsc. Liviu Rebreanu, Balan, Balan”, pentru supraevaluarea lucrarilor cu diferente de 3,5-4,5 puncte (acuzatiile referindu-se la 10 lucrari supraevaluate).

Au mai fost sanctionate opt cadre didactice pentru supraevaluari cu diferente intre 2,5-3,49, cu "diminuarea salariului de baza cumulat, cind este cazul cu indemnizatia de conducere, indrumare si control, cu pina la 15 %, pe o perioada de 6 luni (art.116.lit.c) si interzicerea participarii la comisii de evaluare pe o perioada de 3 ani.

De asemeni, s-a propus sanctionarea a doua cadre didactice cu avertisment (art.116, lit.b) si interzicerea participarii in comisii de evaluare pe o perioada de un an”, pentru supraevaluarea lucrarilor cu diferente de 1,5-2,9 puncte.

In baza Codului Muncii (art146,al 2), pe 17.08.2006, la Gr. Sc. L. Rebreanu din Balan se convoaca Consiliul Profesoral pentru alegerea Comisiei de cercetare, in vederea solutionarii propunerii de sanctionare a prof. Szabo Stefan, iar conform procedurilor legale aceasta comisie s-a constituit in urmatoarea componenta :

Panaite Aurora, dir.adj.- prof. gr.I ; Busuioc Stelian - inspector de specialitate,ISJ ; Barticel Gheorghe-prof. gr. I; Kovacs Tiberiu-prof.gr.I si Kadar Katalin-prof gr.I.

S-a trecut serios la treaba, s-au cerut materiale probatorii facandu-se audierea profesorului Szabo Stefan, alte investigatii si in permanenta s-au consultat cu conducerea judeteana a sindicatului, respectiv domnul Emil Cojocaru care a fost trup si suflet pentru stabilirea adevarului si respectarea legalitatii.

In data de 07.09. 2006 a fost convocata sedinta Consiliului Profesoral pentru a primi Raportul Comisiei de Cercetare si a se lua o hotarare cu privire la sanctionarea profesorului in cauza. Abia acum putem intra in spiritul titlului de mai sus.

Profesorul Szabo a spus ca din start s-a stabilit in comisia de evaluare, ca la subiectul al treilea care se refera la conditia intelectualului , se vor acorda puncte elevilor, care alegand romanul „Ion” de L. Rebreanu, se refera la familia invatatorului Herdelea si la preotul satului.

Dupa studierea lucrarilor reevaluate de o comisie facuta la Bucuresti din ordinul ministrului, s-a constatat ca profesorii evaluatori au dat 0 puncte din oficiu la candidatii care au ales acest subiect. Domnul profesor Szabo a facut parte si dintr-o comisie de reevaluare in urma contestatiilor si isi aminteste ca multi colegi au procedat astfel in avantajul elevului.

De ce o fi fost nevoie de formularea unor subiecte cu atata ambiguitate si de ce unii profesori sunt atat de rigizi? Nu cred ca sunt singurul care ma intreb dar am tras concluzia ca o parte din diferente de aici apar.

Daca aceasta este o greseala de conceptie iar acest subiect are o mare doza de subiectivism, ce-si poate gasi anumite scuze, sa urmarim fapte absolut nescuzabile:

- In urma protestului profesorilor sanctionati trimis domnului Ministru Mihail Hardau, soseste raspunsul Ministrului nr.851/23.08.2006 in care numele profesorului Szabo apare insotit de prenumele Irina in loc de Stefan (document oficial semnat de un ministru).

- Lucrarea B 476 are notele de la evaluatori 7,80 respectiv 8,00 iar in dreptul mediei 8,90. Rugati un elev de clasa a IV-a sa faca aceasta medie si va va spune cu siguranta 7,90. Ma intreb daca a gresit cineva care a calculat media, cel care a semnat pentru ca se poate gresi poate fi iertat acolo unde nu sunt implicatii?

Cred ca da dar nu inteleg cum sa ajunga asemenea lucrare pe mesele luxoase ale functionarilor ministeriali si sa se intoarca la un liceu dintr-un orasel uitat de lume unde o Comisie de Cercetare formata din profesori de calitate dar des huliti de cei de sus, descopera o greseala atat de vizibila ? este o rusine de neimaginat.

Lucrarea respectiva a fost reevaluata cu 4,40 si 4,70 puncte, facand diferentele reiese 3,50 respectiv 3,20 puncte. Daca se face media celor doua reevaluari si diferenta rezulta 3,35 puncte, sub 3.5 puncte care este baremul inferior pentru criteriul aratat de minister pentru sanctiunea disciplinara cu desfacerea contractului de munca, deci incadrarea celor doi profesori este gresita.

- Doua lucrari au trecut printr-o reevaluare datorita contestatiilor: lucrarea C 62 a avut initial media 7,20, iar dupa reevaluare a obtinut media 7,10 iar comisia de la Bucuresti a dat 6,20 iar lucrarea C61 a avut media initiala 7,40 dupa reevaluare a primit media 8,00 iar cei din Bucuresti au notat-o cu 6,50 ambele cu diferente sub marja legala de 1,5 puncte.

Intrebarea este cine sunt incapabilii... evaluatorii initiali, evaluatorii de la contestatii sau altii, cine de fapt a supraevaluat si cine e posibil sa fi subevaluat ?.- Din materialele primite de la minister rezulta: 4 lucrari cu diferente de 1, 5 puncte; 5 lucrari cu diferente intre 1,5 si 2.5 puncte si 4 lucrari cu diferente intre 2,5 si 3,49 puncte.

Nu s-au primit borderourile de la Minister pentru a se vedea situatia diferentelor reclamate ci niste ciorne cu mazgalituri si adnotari a caror copie de proasta calitate nu s-a putut folosi.

( Comisia a primit 13 lucrari desi au fost incriminate doar 10)

- Nu a fost trimis procesul verbal al Comisiei de reevaluare.

- Prin raspunsul dat de Minister nr.851/23.08.2006, la care am facut referire se arata textual: "Prin adresa nr.11545/ 4.08.2006, pe baza prerogativelor care ii revin, Ministerul Educatiei si Cercetarii a propus sanctionare cadrelor didactice care se fac vinovate de incalcarea prevederilor legale si a normelor elementare de deontologie profesionala in activitatea de evaluare a lucrarilor. Decizia de sanctionare revine Inspectoratului Scolar”.

Curat deontologie profesionala, daca cei care au intocmit acest raspuns si l-au pus sub nasul domnului Ministru sa-l semneze, nu stiu ca judetul Harghita este judet pilot si ca nu Inspectoratul desface contractul de munca, ci angajatorul, in speta Directorul unitatii.

Dupa mai multe discutii si aprecieri s-a propus nesanctionarea profesorului Szabo Stefan. In urma votului aceasta propunere a fost aprobata in unanimitate (Consiliul profesoral fiind in componenta completa).

Am vazut in atitudinea acelor oameni nu o solidaritate mascata de mila fata de un coleg, ci solidaritatea in indignarea generala asupra modului in care s-a anchetat acest caz, al presupusului mobil pe care nu l-am relatat, pentru ca reprezinta doar o ipoteza, iar noi prezentam numai date certe.

Am vazut solidaritate in dezaprobarea superficialitatii si a usurintei cu care la nivelele superioare se dispune in teritoriu (parca nu ar fi un sistem unitar, ci doua lumi distincte, in care una hotaraste si alta executa si nu conteaza cat de prost se hotaraste, ci cat de docila este executia), pana la urma solidaritate in crezul ca adevarul si dreptatea pot fi invingatoare.

Printre altele, am aflat ca doamna profesor Datu Irina, evaluatoare la prima mana a lucrarilor incriminate, se bucura de un mare prestigiu, participand ca evaluator la multe concursuri nationale si olimpiade la acelasi nivel, de altfel, am auzit si ca numai cu putin timp inainte de celebrul act ministerial, a primit o importanta distinctie pentru munca in domeniul evaluarii si a corectitudinii.

Iat-o acum in situatia desfacerii contractului colectiv de munca, alaturi de domnul prof. Szabo, nu din cauza exigentei ministrului, cred, ci mai degraba a prostiei, indolentei, superficialitatii unor functionari si cadre din minister, care prin asemenea gafe, pot produce niste efecte cu tragice si poate iremediabile consecinte.

Daca cei mici invata intotdeauna de la cei mari , daca cei de jos sunt intotdeauna condusi si invatati de cei de sus, daca toate astea le-am invatat ca un fundament logic, prin cazul prezentat am invatat ceva: ca nu stiu nimic fundamentat.