Silvarom este una din abonatele Ministerului Educatiei si Cercetarii, dar este abonata si la sesizarile legate de proasta calitate a mobilierului pe care il produce. Pe de alta parte, ministerul a fost dotat cu mobilier bine finisat, furnizat de aceeasi societate.

Societatea bucuresteana Silvarom a devenit una din favoritele inspectoratelor scolare din Romania. Anul trecut, Silvarom a castigat un contract generos, in valoare de 320.000 de lei, in calitate de furnizor de mobilier, cu ISJ Cluj. Silvarom a fost agreata si in judetele Timis, Satu Mare si Maramures. La licitatia de anul trecut, reprezentantii ISJ Cluj au incercat sa descalifice Silvarom.

Societatea a reusit sa se impuna, la fel ca si in celelalte judete, datorita caietului de sarcini, care a fost intocmit de ISJ Cluj in conformitate cu normele transmise de catre minister. Mircea Menhardt, unul dintre administratorii societatii, a recunoscut faptul ca Silvarom a castigat licitatiile tocmai datorita caietelor de sarcini.

Mai mult, Mircea Menhardt a mentionat ca Silvarom a furnizat si o parte din mobilier pentru Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC). Saptamana aceasta, ISJ Cluj a organizat licitatia pentru dotarea scolilor cu mobilier. In cursa pentru contractul cu inspectoratul s-a inscris si Silvarom, castigatoarea de anul trecut.

In editia de ieri am prezentat modul ciudat prin care oferta Silvarom a disparut, societatea fiind descalificata in extremis. Reprezentantul societatii a declarat ca nu va contesta licitatia. Nu e bine sa ne certam cu oamenii din teritoriu, poate mai colaboram in viitor, a declarat Mircea Menhardt.

La o simpla analiza a afacerilor derulate de Silvarom si inspectoratele scolare se disting urmatoarele caracteristici: inspectoratul intocmeste un caiet de sarcini, dupa un model prestabilit de minister, Silvarom liciteaza si prezinta pretul cel mai bun, tot Silvarom doteaza si ministerul cu mobilier. In caietul de sarcini apar, insa, cateva aspecte interesante.

Spre exemplu, in Maramures, Silvarom a castigat in 2005 si 2006 contractul de furnizare a mobilierului scolar in baza unui caiet de sarcini care continea cateva precizari precum cifra de afaceri a societatii, dar s-au evitat mentiuni referitoare la calitatea mobilierului. Directorii de licee din Baia Mare au reclamat ca mobilierul livrat de Silvarom este de proasta calitate.

Silvarom a furnizat peste 800 de mese pentru laboratoare de informatica ce nu respectau standardele necesare. Mai mult, intre 2001-2003, Silvarom a furnizat in Baia Mare table scolare care, dupa trei luni de folosire, s-au degradat, fiind nefolosibile. Mircea Menhardt a mentionat ca Silvarom a livrat marfa la normele stabilite in caietul de sarcini. Exista procese verbale de predare-primire.

Noi nu am primit nici o reclamatie, a declarat reprezentantul Silvarom. Calitatea proasta a mobilierului a fost reclamata de catre directorii de licee, asa cum era normal, la ISJ Maramures. In mod ciudat, reclamatiile au ramas in fisetele Inspectoratului, aceeasi institutie care a organizat si licitatia.