Magistratii Curtii de Apel Alba Iulia au respins miercuri, 13 septembrie, recursul declarat de inculpatii din "Dosarul Hydra" impotriva masurii arestarii preventive, dispusa de Tribunalul Hunedoara. Dupa ce, la mijlocul lunii iunie, au fost retinute si apoi arestate 27 de persoane, in luna august alti 13 acuzati au ajuns dupa gratii.

Zilele trecute, in urma cercetarilor efectuate de politistii si procurorii de la DIICOT, alte 5 persoane au fost trimise dupa gratii, declarand recursul judecat ieri. Sala de judecata s-a dovedit neincapatoare, acuzatii fiind plasati in boxa si printre scaune, izolati cu cordoane de "mascati" de rudele lor, care asistau la sedinta.

Potrivit surselor judiciare, este dosarul cu cel mai mare numar de arestati intr-o singura cauza din Transilvania.

Acestia fac parte, conform acuzatiilor formulate de anchetatori, din grupari rivale, care aveau ca "obiect de activitate" principal sustragerea de materiale feroase si neferoase din incinta SC "Siderurgica" SA Hunedoara, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea linistii publice sau chiar tentativa de omor, dar si infractiuni mai "elaborate", cum ar fi delapidare, spalare de bani, sau

luare de mita, procurare si distribuire de droguri de mare risc, etc. Peste toate acestea s-a mai adaugat si constituirea in grup infractional organizat, printre cei arestati regasindu-se chiar agenti si sefi de schimb de la firma care asigura paza combinatului siderurgic.

Traseul fierului vechi era destul de simplu: acesta parasea combinatul practic "peste gard", ajungea la cateva firme de colectare, iar acestea il revindeau societatii. Aceasta "suveica" era profitabila pentru toata lumea, cu exceptia statului.

Completul de judecata a deliberat pana in jurul orei 17.30, la final recursul declarat de catre cei 45 de inculpati impotriva masurii arestarii preventive fiind respins.