In judetul Constanta nici un barbat nu-si mai bate nevasta, amanta, iubita, concubina, prietena sau copiii. Concluzia care probabil va mira este rezultatul faptului ca, in loc sa existe preocuparea infiintarii sau mentinerii centrelor de primire a victimelor violentei domestice, in judetul Constanta ele sunt desfiintate.

Directorul Directiei pentru Protectia Copilului si Asistenta Sociala, Petre Dinica, nu are raspunsuri sau este rar de gasit atunci cand trebuie sa raspunda unor intrebari incomode. Ca de exemplu cine ii protejeaza pe copiii maltratati sau cine ar putea oferi consolare femeilor batute de cei cu care isi impart viata chinuita.

Insa, Petre Dinica are si un fel de scuza - sa zicem - avand in vedere ca din datele statistice al Politiei reiese ca foarte putine femei sunt agresate de soti. Mai exact, in primul semestru al anului 2006, doar 60 de femei au fost inregistrate in evidenta Inspectoratului Judetean de Politie Constanta ca fiind victime ale incidentelor cu violenta.

Iar din aceasta cifra, mai trebuie precizat, sunt incluse victimele accidentelor, victimele talhariilor, victimele violurilor, asa incat la final ramane o cifra extrem de mica a femeilor care au fost batute de soti si s-au si prezentat la Politie pentru a da declaratii in acest sens.

Grosul insa al femeilor care sunt batute prefera insa sa nu se ajunga la Politie, pentru ca - gresit gandesc ele - ulterior ajung acasa la aceiasi indivizi recalcitranti. Aceasta fiind cruda realitate, ajungem insa la ideea ca Petre Dinica ar fi trebuit sa aprofundeze cu mai mult simt de raspundere fenomenul violentei in familie.

Femeile batute prefera sa mearga la un centru in care sa fie consolate, unde sa primeasca sfaturi, poate chiar convinse sa-si schimbe viata. Din pacate insa, in acest moment ele nu mai au la ce usa sa bata. Pana nu de mult, in zona Tomis II din Constanta, mai exact pe strada Lacramioarei nr.1, se afla sediul unei institutii care se ocupa de problemele persoanelor molestate.

Acest sediu acum nu mai exista, cum nu mai exista nici biroul din incinta Spitalului Judetean, care se ocupa de acelasi gen de probleme. Motivul desfiintarii acestor unitati este simplu. Nu au mai existat fonduri.

Mai trebuie spus ca fondurile ce tineau „in viata” centrele care ofereau consiliere chiar si barbatilor violenti, hotarati la un moment dat sa se „lecuiasca” de meteahna, erau oferite de o fundatie. Cu alte cuvinte, nici un leut care sa vina de la Directia lui Dinica sau de la alta institutie „responsabila” a judetului. Adica... nimanui nu-i pasa.

Si la Mangalia, aceeasi situatie dramatica

Situatia similara cu cea a Constantei si la Mangalia, unde nu a existat niciodata vreun centru de primire a victimelor violentei domestice, desi politia inregistreaza, zilnic, cazuri de sotii si copii agresati de „capul familiei“.

Marea majoritate a victimelor nu depun plangere, pentru ca tot ele sunt cele care trebuie sa se intoarca la domiciliu, intrucat legislatia nu prevede nimic in ceea ce priveste obligativitatea parasirii locuintei de catre agresor.

La intoarcere, in cazul in care l-ar reclama pe bataus, tot femeia ar fi cea agresata, astfel ca, de cele mai multe ori, ea „inghite“ bataia sau scandalul si renunta la plangere, cel putin asa afirma politistii din Mangalia. Politia nu ar putea oricum decat sa il amendeze pe agresor, iar banii pentru sanctiune ar fi platiti tot din bugetul familiei.

La randul sau, psihologul Carmen Faliboga afirma ca marea majoritate a copiilor care asista la scene de violenta in familie devin introvertiti, nu se pot integra nici in randurile celorlalti copii, dar nici in societate in general.

„Ulterior, multi dintre ei vor „aplica“ acelasi tratament propriilor sotii si copii, iar acest cerc vicios ar putea dura la nesfarsit“, afirma Carmen Faliboga. Desi in urma cu aproape un an o fundatie umanitara, „Magdalena Deijs“, incepuse deja amenajarea unui sediu adecvat pentru victimele violentei domestice, proiectul a ramas un balon de sapun.

Cladirea (in care fundatia a si investit 300 de milioane de lei vechi), in care urma sa fie amenajat adapostul a fost evacuata de zecile de familii de rromi care locuiau abuziv aici (cladirea apartine patrimoniului national), iar la ora actuala, desi un pic modernizat, imobilul este pustiu, cu lacatul pe usa.

O initiativa ulterioara nu a mai existat, iar Mangalia, municipiu cu 40.000 de locuitori, ramane un oras fara un refugiu pentru femeile si copii agresati in familie.

Probabil, o explicatie la fel de puerila ca aceea „servita“ pentru inchiderea Centrului Maternal din localitate - „nu exista subiecti care sa justifice mentinerea in stare de functionare a sediului“ - poate fi valabila si in cazul acesta: oameni pasnici in judetul Constanta, care nu isi bat nevestele si nici copiii. Numarul mic de reclamatii la politie reprezinta o buna motivatie...