Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a alocat, de la inceputul mandatului pana acum, 57,28 miliarde lei vechi, bani ce au ajuns fie la fundatii, fie la persoane fizice, fie pentru organizarea de diferite evenimente * In anul 2004, de la castigarea mandatului de catre administratia Boc pana la sfarsitul anului, au fost alocate 4,96 miliarde lei vechi, in anul 2005 s-au alocat aproape 23 de miliarde, iar in acest an primaria a cheltuit deja aproape 30 de miliarde de lei vechi * Consiliul Judetean Cluj a fost mai zgarcit in ceea ce priveste aruncatul cu bani in stanga si in dreapta

“Vedeta” alocarilor de la Consiliul Local este Consortiul Organizatiilor Studentesti care a primit 18,76 miliarde lei vechi din care 700 milioane pentru organizarea “Lunii studentului clujean”, 60 de milioane pentru lansarea cardului studentesc StudCard si 18 miliarde pentru subventionarea transportului in comun prin StudCard.

Cine cere primeste

Bugetul local pentru anul 2004 a fost de 3.152,38 miliarde lei vechi. Din aceasta suma, 4,96 miliarde lei vechi au fost alocati pentru diferite cauze sau mai bine zis pentru cine a cerut.

Cea mai mare suma alocata de CL pe 2004 a fost de 960 milioane lei pentru sprijinirea materiala a copiilor sarmani si a persoanelor nevoiase din municipiul Cluj-Napoca, prin acordarea de pachete, cu ocazia Sarbatorii de Craciun iar cea mai mica suma, de 10 milioane de lei vechi, a fost alocata pentru reeditarea volumului “Lumea intr-un cartof”.

Tot in 2004 au fost alocate 900 milioane lei vechi pentru organizarea manifestatiei de 1 Decembrie.

Pentru imbunatatirea conditiilor de viata a 165 de rromi, municipalitatea clujeana a alocat 440 milioane lei vechi, pentru cofinantarea proiectului “Sa ne cunoastem trecutul, sa ne intelegem prezentul si sa ne construim viitorul” au fost alocate 20,38 milioane lei vechi, sportivul Ioan Torok a primit 85 milioane lei in vederea participarii la Expeditia Romaneasca in Himalaya, iar pentru realizarea Monumentului Rezistentei Anticomuniste a fost alocata in 2004 suma de 500 milioane lei vechi. Sportiva Oana Ban a fost premiata de CL cu suma de 100 milioane lei vechi si s-au alocat cate 5 milioane de lei pentru fiecare cuplu care a sarbatorit 50 de ani de casatorie in anul respectiv.

15 milioane la “Dracul”

In anul 2005, bugetul municipiului Cluj-Napoca a fost de 3.491 miliarde lei vechi. Dintre acestia, municipalitatea clujeana a alocat aproximativ 23 de miliarde. Cea mai mare suma alocata in 2005, 3 miliarde lei vechi, a fost pentru organizarea Festivalului International de Film “Transilvania” (TIFF), iar cea mai mica, de 6 milioane de lei vechi, a fost alocata pentru Scoala nr.21 pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare si cazare la festivitatea de premiere a Concursului national “Mihai Eminescu” la Bucuresti.

CL a mai alocat anul trecut, printre altele, 15 milioane de lei vechi pentru editarea romanului “Dracul” de Dan Marius Dragan, 872 de milioane de lei vechi pentru acoperirea costurilor de editare a revistei “Apostrof”, 800 milioane lei vechi pentru sustinerea campaniei locale antidrog si 22 milioane lei pentru acoperirea costurilor de deplasare si organizarea de jocuri de artificii din cadrul proiectului “Promovarea valorilor culturale si traditionale ale rromilor in societatea civila”.

Doua posturi de televiziune locale au primit cate 50 de milioane de lei de la bugetul local pentru a transmite in direct slujba de Paste, iar pentru construirea monumentului Rezistentei Anticomuniste s-au alocat alte 500 milioane de lei vechi.

De asemenea, CL a dat o mana de ajutor in vederea reconstruirii unor case in urma inundatiilor din judetul Timis, prin alocarea sumei de 500 milioane lei vechi.

Pentru organizarea manifestarii “Zambet de copil” municipalitatea a alocat 116 milioane lei vechi, pentru organizarea Festivalului International de Teatru “Man In Fest” si editarea revistei cu acelasi nume s-au alocat 746 milioane lei vechi, pentru editarea revistei Helikon s-au alocat 574 milioane lei vechi, iar pentru editarea revistei Echinox s-au alocat 230 milioane lei vechi.

Sapte scriitori clujeni au primit 19 milioane lei vechi pentru deplasarea la Moscova la Bulgakoviada, iar Oana Ban a primit si in 2005 100 milioane lei vechi ca premiu din partea CL.

Teatrul de papusi “Puck” a primit 145 de milioane de lei vechi pentru organizarea festivalului International de teatru de papusi si marionete, iar pentru organizarea Festivalului National “Eterna Epigrama” s-au alocat 325 milioane lei vechi.

Tot anul trecut, CL a alocat 250 milioane lei vechi pentru organizarea evenimentului “Zilele Clujului”, un miliard de lei vechi pentru sarbatorirea Zelei Nationale a Romaniei, 100 de milioane pentru festibalul Delahoya si 350 milioane pentru manifestarile dedicate zilei de 24 ianuarie.

La finele anului trecut s-au mai alocat 120 milioane lei pentru organizarea serbarii “Pomul de Craciun” pentru copiii angajatilor Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.

Ca in fiecare an, si in 2005 au fost premiate cu cate 5 milioane lei vechi cuplurile clujene care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta si cu cate 20 de milioane de lei vechi persoanele care au implinit varsta de 100 de ani. O eleva de la Liceul de Coregrafie a primit 200 de milioane de lei vechi pentru acoperirea cheltuielilor de studii la Scoala Nationala de Balet din Londra.

25 de miliarde intr-o zi

Anul acesta, bugetul local al municipiului Cluj-Napoca este de 4.693,6 miliarde lei vechi. Din aceasta suma, CL a alocat deja 30 de miliarde de lei vechi. Intr-o singura sedinta de CL, in luna martie, s-au alocat nu mai putin de 25,156 miliarde lei vechi.

Din acesti bani, 22 de milioane au fost alocati pentru doi studenti clujeni in vederea organizarii proiectului “Alternative Europene - Studenti romani in UE” pentru bilete de avion si asigurarea cheltuielilor publicitare, 180 de milioane pentru trei elevi de la liceul de informatica pentru transport si taxa de inscriere la concursul de inventica din SUA, 14 milioane lei pentru Teatrul de papusi “Puck” pentru asigurarea transportului copiilor la spectacole, 3 miliarde pentru TIFF, 120 milioane pentru proiectul educational “Cartea Liceanului”, 2,5 miliarde pentru organizarea Galelor MTV, 1,32 miliarde pentru achizitionarea de pachete cu ocazia sarbatorilor Pascale si 18 miliarde pentru Consortiul Organizatiilor Studentesti pentru subventionarea transportului in comun prin StudCard.

Si in acest an s-au alocat cate 5 milioane cuplurilor care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta si cate 20 de milioane pentru persoanele care au implinit varsta de 100 de ani.

Moderatie la CJ

Daca primaria s-a dovedit a fi extrem de darnica in ceea ce priveste “donarea” banilor publici, nu acelasi lucru se intampla in “ograda” Consiliului Judetean (CJ) Cluj. Astfel, din 2004 pana in 2006 inclusiv, CJ a donat doar 500 RON pe an pentru elevii care se pot mandri cu diplome obtinute in cadrul olimpiadelor nationale.

In plus, in 2005 si in 2006, CJ a oferit cate un premiu de excelenta in valoare de 100 RON pentru doi elevi care au reusit sa obtina rezultate exceptionale la concursurile scolare internationale.