Doua dintre cele mai importante active ale societatii Nicolina Iasi vor fi scoase la licitatie in urmatoarele saptamani. Banii vor fi folositi pentru plata creditorilor.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care este actionarul majoritar al fabricii din Iasi, a decis scoaterea la vanzare a fabricii de utilaje de constructie si a sectiei de utilaje terasiere.

Pretul minim pentru primul activ este de 11,09 milioane de euro. Pentru cel de-al doilea, licitatia va porni de la pretul de 4,17 milioane de euro.

Fabrica Nicolina este producator de utilaje pentru industria miniera si pentru industria de constructii. De anul trecut, compania se afla in administrare speciala.

In prezent, compania din Iasi are restante pe patru luni la plata salariilor, a furnizorilor si a impozitelor.