"Mama Omida" in halat alb

de Marius Nica     Republicanul
Marţi, 26 septembrie 2006, 0:00


Experiment sinistru



Un banal control medical periodic l-a adus pe un ploiestean in pragul depresiei, dupa ce a aflat ca mai are de trait doar zece ani. Pentru ca avea probleme respiratorii, Cristinel C., de 37 de ani, a mers la centrul medical privat MediUrg din Ploiesti ca sa faca un set complet de analize. Printre acestea s-a numarat si un test cu spirometru, un aparat folosit pentru studiul ventilatiei pulmonare.



"M-au pus sa suflu in tubul unui aparat conectat la un calculator, apoi mi-au dat o diagrama. Nu prea intelegeam eu ce insemnau graficele respective, dar cind m-am uitat atent la diagnostic am vazut ce scria in limba engleza: durata de viata estimata - 10 ani (n.r. - vezi facsimil). Mi s-a facut rau pentru ca nu ma consideram un om atit de bolnav incit sa ma curat pina la implinirea virstei de 47 de ani", spune pacientul, ingrozit de verdictul pe care i l-au dat medicii de la MediUrg.



Dupa ce si-a revenit din soc, omul a trecut pe la mai multi medici, care i-au spus ca are o forma usoara de raceala. Aceasta nu reprezinta, insa, o maladie atit de grava incit sa se gindeasca la incheierea unui testament.



"Diagnostic relativ"



De partea cealalta, directorul serviciului medical de urgenta MediUrg, doctorul Cristian Vintilescu, sustine ca estimarea duratei de viata este relativa si are un caracter subiectiv. "Acel aparat interpreteaza graficele obtinute in functie de respiratia pacientului.



Bolnavul nu trebuie sa-si faca griji, chiar daca acea previziune poate speria la prima vedere. ~n mod normal, dupa efectuarea testului cu spirometru, bolnavul trebuie sa consulte un medic specialist", spune doctorul Vintilescu. Pentru a-i scuti pe viitorii pacienti de emotiile unui diagnostic subiectiv si sinistru, directorul MediUrg promite ca va seta aparatul astfel incit "destinul" sa nu mai fie tiparit.



Astfel, bolnavul va fi scutit de emotiile acestui test, pentru care serviciul incaseaza 10 lei. Adrian Caramida, vicepresedintele Colegiului Medicilor Prahova, sustine ca nu stie pina acum de existenta pe piata a unui aparat care sa prezica cit timp mai are de trait un pacient.



"Acum aud pentru prima data de asa ceva. Se pot face niste estimari pe baza unor bilanturi medicale, dar numai de catre medici si in cazul unor afectiuni grave", a declarat medicul Caramida.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















134 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by