citate de unele fluxuri, premierul Tariceanu si-a manifestat dezacordul in legatura cu propunerea ministrului Vasile Blaga, de a-l numi pe liberalul Alexandru Boer in functia de director al DGIPI.

Reactia lui Tariceanu acutizeaza tensiunile dintre cele doua Palate si vine ca o riposta la propunerea de catre presedinte a unui membru important al opozitiei, senatorul PSD George-Cristian Maior in fruntea SRI.

BZA a aratat cu mult timp in urma ca Alexandru Boer, seful de cabinet al ministrului MAI, va fi vizat de Vasile Blaga pentru preluarea functiei de director al celui mai important serviciu secret al Internelor.

Pentru a contracara controlul absolut al presedintelui Traian Basescu asupra serviciilor secrete din MApN si MAI, Tariceanu l-a numit pe apropiatul sau Vasile Paun in fruntea DGIA. Cu toate acestea, Tariceanu s-a pus in dezacord cu propunerea ministrului Vasile Blaga privind numirea liberalului Alexandru Boer in functia de director al DGIPI.

Reactia lui Tariceanu acutizeaza tensiunile dintre cele doua Palate si vine ca riposta la propunerea prezidentiala a unui membru important al opozitiei, senatorul PSD George-Cristian Maior in fruntea SRI.

BZA a aratat cu mult timp in urma ca Alexandru Boer, seful de cabinet al ministrului MAI va fi vizat de Vasile Blaga pentru preluarea functiei de director al celui mai important serviciu secret al Internelor.

Numirile pe criterii politice la Directia Generala de Informatii a Armatei (DGIA) si Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) nu sunt privite cu entuziasm de catre ofiterii de armata, politie sau jandarmerie. Acestia se tem de imixtiuni ale liberalilor in actul de comanda si de platire a unor polite impotriva adversarilor politici.

Cu toate acestea, liberalii au reusit sa-si impuna favoritii in fruntea serviciului secret al Armatei. Cu toate ca propunerea privind sefia DGIPI facuta publica de ministrul MAI, Vasile Blaga vizeaza un tanar liberal, premierul Tariceanu si-a exprimat dezacordul cu privire la aceasta nominalizare.

Sub pretextul ca nu doreste numiri politice la serviciile secrete, Calin Popescu Tariceanu a incercat sa riposteze vizavi de propunerea unui senator PSD in fruntea SRI cu care a iesit la rampa Traian Basescu in urma cu doua zile. Jocurile de culise care vizeaza nominalizarea noului sef al DGIPI din MAI nu au luat sfarsit.

In urma rebeliunii clujeanului Virgil Ardeleanu, bihoreanul Vasile Blaga a ramas vaduvit de mana sa dreapta din minister. Ministrul democrat Vasile Blaga l-a propus in fruntea serviciului secret al MAI pe consilierul sau Alexandru Boer, omul de casa al senatorului PNL Varujan Vosganian.

Ca urmare a sovaielilor democratilor, confruntati cu oportunitatea pastrarii unor securisti in agentiile guvernamentale, liberalii au trecut la atac si au purces la impartirea unor functii in fruntea serviciilor secrete a caror nominalizare intra in competenta premierului.

In 2005 au reusit spargerea fostei UM 0962 (Directia Generala de Informatii a MI) in doua structuri mamut, cu efective impresionante: Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) si Directia Generala Anticoruptie (DGA). Cele doua directii generale demilitarizate sunt formate din fosti militieni de economic si procurori ceausisti cu promovari spectaculoase dupa Revolutie.

In structurile acestora sunt sute de ofiteri superiori (comisari si chestori) din fosta Militie Economica, platiti cu salarii si sporuri de periculozitate speciale, de minim 800 de Euro lunar, a caror justificare nu a fost dovedita in fata contribuabilului de catre ministrul de resort.

Este binecunoscut cazul directorului adjunct al DGA, Remus Span, demis de ministrul Blaga in decembrie 2005 din cauza suspiciunilor privind interventia sa pe langa mai multi procurori in favoarea unor politisti cercetati pentru comiterea unor infractiuni.

Intrucat in serviciile secrete o mana o spala pe alta, comisarul sef Remus Span a fost “aspru pedepsit” cu o functie de executie in cadrul altei structuri a MAI.

De asemenea, chestorul Gheorghe Burian, prim adjunctul sefului DGIPI si sef al Diviziunii de Protectie Interna, demascat de ziarul nostru ca ex- activist de frunte in Consiliul Politic Superior al Armatei RSR, a fost trimis la “munca de jos”, mai exact ca general si adjunct cu munca informativa al sefului SPP.

Puiul Vulpii, refuzat de Tariceanu

Valul demisiilor la varful celor mai importante servicii secrete din luna iulie a.c. l-a prins si pe chestorul cu patru stele Virgil Ardelean, seful DGIPI.

Spectaculoasa demisie a clujeanului Ardelean a fost urmata de promovarea acestuia in functia de coordonator a ambelor servicii secrete din MAI, DGIPI si DGA, similar cu fosta sa functie din UM 0962, unitate militara din care s-au desprins cele doua directii generale. Dupa plecarea lui Ardelean din fruntea DGIPI, in presa au aparut zeci de supozitii privind succesorul acestuia.

Democratul Vasile Blaga l-a nominalizat pe seful sau liberal de cabinet, tanarul Alexandru Boer, in varsta de 32 de ani. Insa mana dreapta a ministrului Blaga, chiar daca este liberala, a fost refuzata de premierul Tariceanu.

La cateva ore dupa ce ministrul Blaga a facut publica preferinta sa privind sefia DGIPI, premierul Calin Popescu Tariceanu i-a comunicat ca nu este de acord cu propunerea si nu-l sustine pe Alexandru Boer.

Desi este membru PNL, Boer - in prezent director de cabinet al lui Vasile Blaga - nu este dorit de Tariceanu, motivul invocat de seful Executivului este ca ar vrea in fruntea acestui serviciu o persoana independenta politic. Boer s-a nascut la 9 aprilie 1974 in Brasov.

Boer este absolvent al Facultatii de Stiinte Politice si Administrative din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj la grupa coordonata de analistul Dan Pavel, ulterior membru fondator al PAR.

Ajunge un apropiat al profesorilor Vasile Puscas si Vasile Dancu, actuali parlamentari PSD, insa alege aripa dreapta a politicii si se inscrie in Partidul Alternativa Romaniei, condus de tridentul Laurentiu Ulici - Varujan Vosganian - Adrian Iorgulescu.

La alegerile locale din vara anului 1996, sufera o usturatoare infrangere in calitate de sef de campanie al candidatului PAR la functia de primar al Clujului, Marcel Lazareanu. Dupa castigarea alegerilor generale de Conventia Democrata, PAR obtine locuri in Camera Deputatilor si in Senat, un portofoliu ministerial si cateva functii de secretar de stat.

Dupa absolvirea studiilor universitare, Boer devine secretar al PAR Cluj si coordonator pentru judetele limitrofe. Dupa schimbarea denumirii partidului in Uniunea Fortelor de Dreapta (UFD), Boer devine sef de cabinet al parlamentarului Varujan Vosganian si membru in Consiliul National al UFD.

In 2003, UFD scade in sondaje la 0,3% ca urmare a decesului lui Laurentiu Ulici si a parasirii partidului de catre factiunea condusa de Paul Ghitiu. Valeriu Stoica si Theodor Stolojan salveaza UFD-ul de la disparitie prin absorbirea acestuia in PNL.

Drept multumire, dupa ce au ajuns la putere in 2004, Vosganian si Iorgulescu, fostii copresedinti UFD sunt astazi cei mai infocati adversari politici ai lui Stoica si Stolojan, motiv pentru care abilul Tariceanu i-a rasplatit cu demnitati parlamentare si ministeriale.

Pentru a contracara controlul absolut al presedintelui Traian Basescu asupra serviciilor secrete din MApN si MAI, Tariceanu l-a numit pe apropiatul sau Vasile Paun in fruntea DGIA, insa faptul ca Alexandru Boer este seful de cabinet al ministrului PD, Vasile Blaga, pare sa fi cantarit mai greu decat apartenenta acestuia la PNL.

Criza s-ar putea finaliza printr-o noua propunere venita din partea ministrului Blaga.

Turnir a la Basescu

La fel de imprevizibil ca “partenerii” liberali, insa cu ceasul dat inainte, presedintele Traian Basescu a propus pentru sefia SRI, respectiv SIE, un parlamentar PSD si un om de incredere al Cotroceniului. Liberalii au ramas muti de uimire in fata propunerii senatorului PSD George-Cristian Maior in functia de director al SRI.

Daca sefia celui mai important serviciu de informatii intern al Romaniei a fost alocata de Basescu opozitiei, propunerea pentru fotoliul de director al SIE a fost mai putin surprinzatoare pentru ca vizat este consilierul prezidential pe probleme de politica interna, Claudiu Saftoiu.

Reactiile politicienilor la propunerile facute publice in urma cu doua zile de catre presedintele Traian Basescu sunt impartite, in functie tabara din care acestia fac parte.

Reactii contradictorii

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a declarat ca nominalizarile facute de presedintele Traian Basescu pentru conducerea SRI si SIE - George Maior si Claudiu Saftoiu - sunt potrivite

Liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, a declarat ca prin numirea unui senator PSD in fruntea Serviciului Roman de Informatii Traian Basescu “ isi bate joc” de milioanele de alegatori pe care “i-a scos din case” impreuna cu PNL pentru a denunta partidul-stat si a inlatura PSD-ul de la putere.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca social-democratii intentioneaza sa propuna ca aceasta premiera de numire a unui reprezentant al opozitiei la cel mai important serviciu de informatii al Romaniei sa se tranforme intr-o regula.

Deputatul PD Cluj, Daniel Buda, considera ca nominalizarile facute de presedintele, Traian Basescu, in fruntea serviciilor secrete dovedesc ca acesta luat o decizie extrem de echilibrata, care arata inca o data maturitatea politica a celui care conduce Romania la ora actuala.

Numinalizarea lui Cristian Maior dovedeste ca presedintele “s-a dezbracat de orice haina politica atunci cand a facut aceste alegeri”.

In ce priveste propunerea lui Alexandru Boer la conducerea DGIPI , Daniel Buda declara ca acesta este un bun profesionist in ce a realizat pana acum, este absolvent al scolii de la Cluj si e doar meritul lui personal ca a reusit sa ajunga un bun profesionist si la nivel national.

Deputatul PNL, Horea Uioreanu, sustine ca atat Claudiu Saftoiu, cat si Cristian Maior au studii in domeniu, au o experinta care a fost decisiva in alegerea lor de catre presedintele Traian Basescu. Propunerea lui Alexandru Boer “este o bucurie” pentru Horea Uioreanu, deoarece acesta este liberal si e deosebit de muncitor.

Despre tanarul liberal propus pentru DGIPI, Horea Uioreanu spune ca a lucrat foarte bine in campania electorala la cabinetul lui Varujan Vosganian si a fost mana dreapta a acestuia.

Presedintele PC Cluj, Petru Calian e de parere ca sunt doua situatii posibile in cazul alegerilor lui Traian Basescu. In primul rand e posibil ca acesta sa fi dorit sa se apropie din nou de PSD, deoarece s-a desprins din acest partid si “de aceea a ales un om din esalonul 3-4 al perioadei comuniste”.

A doua varianta posibila e aceea ca presedintele a dorit sa fie impartial si sa arate ca e apolitic. Privitor la Alexandru Boer, presedintele PC Cluj crede ca este foarte bine ca a fost numit un clujean pentru ca toti clujenii care ajung la Bucuresti fac treaba buna.

Senatorul UDMR, Eckstein Kovaci Peter, ne-a declarat ca gaseste nepotrivit felul in care Traian Basescu a luat aceste decizii, adica fara a se consulta cu membrii Coalitiei si din acest motiv in Parlament lucrurile se vor “involbura”. Cei din Coalitie s-au simtit profund neglijati de presedinte prin felul in care acesta a facut nominalizarile la serviciile secrete.

Senatorul PSD, Vasile Dancu ne-a precizat ca s-a ajuns cu aceasta decizie la o stare de normalitate in politica romaneasca.

Romania avea nevoie de experienta lui Cristian Maior, sustine Vasile Dancu, care il considera pe acesta cel mai mare specialist pe probleme de securitate deoarece are numeroase studii publicate in strainatate si o colaborare foarte buna cu universitatile americane pe acest domeniu.

In ce il priveste pe Alexandru Boer, acesta i-a fost student senatorului Vasile Dancu si a fost chiar “un student stralucit”. Propunerea lui in acesta functie denota ca se produce in sfarsit un schimb de generatii in politica romaneasca, iar Alexandru Boer, este in opinia senatorului PSD “un sef de generatie foarte destept cu un simt etic extraordinar”.