Afacerile Primariei Sibiu, in familie

de Traian Deleanu     Ziarul de Sibiu
Joi, 28 septembrie 2006, 0:00


Unele lucrarile de reabilitare a scolilor din Sibiu au fost date unor firme unde asociati sunt rudele ale angajatilor Primariei. Exemplu - firma sotului sefei de dezvoltare economica a Primariei, Carmen Nicula. Catre Coninvest Trade au mers anul acesta doua contracte de lucrari, toate atribuite prin cerere de oferta.

ZIARUL de Sibiu va dezvalui in editiile viitoare cum afacerile politicienilor aflati la putere se intersecteaza cu banii contribuabililor

Afacerile Primariei, in familie

Unele lucrarile de reabilitare a scolilor din Sibiu au fost date unor firme unde asociati sunt rudele ale angajatilor Primariei. Exemplu - firma sotului sefei de dezvoltare economica a Primariei, Carmen Nicula. Catre Coninvest Trade au mers anul acesta doua contracte de lucrari, toate atribuite prin cerere de oferta.

Potrivit unui raspuns emis de Biroul de presa al Primariei Sibiu, anul acesta, din lucrarile de investitii cu finantare de la bugetul local, SC Coninvest Trade SRL a primit doua lucrari.

Este vorba de inlocuirea tamplariei cu lemn stratificat si geam termopan si renovarea fatadei la Colegiul National Gheorghe Lazar, lucrare in valoare totala de 550.000 de lei noi si de renovarea fatadei la Liceul de Artam lucrare in valoare de 120.000 RON. Ambele contracte au fost atribuite catre Coninvest Trade prin cerere de oferta.

Semne de intrebare

La SC Coninvest Trade SRL asociat in proportie de 100 la suta si administrator totodata Eugen Cornel Nicula, sotul lui Carmen Nicula, sefa serviciului de dezvoltare economica si relatii externe a Primariei Sibiu. Intrebata daca are vreo legatura cu incheierea celor doua contracte intre Primaria Sibiu si firma sotului ei, Carmen Nicula a evitat un raspuns clar.

„Niciodata nu m-am interesat de acest lucru, nu am nici o legatura, eu, personal. Va rog sa vorbiti cu sotul meu”, a declarat Carmen Nicula, contactata telefonic. Sotul acesteia, Eugen Cornel Nicula, nu a putut fi contactat, in datele Ministerului Finantelor Publice, in cartea de telefoane sau pe interenet nefiind trecut nici un numar de telefon valabil pentru SC Coninvest Trade SRL.
Semnele majore de intrebare ale acestor cotracte sunt legate in special de modul lor de atribuire. Lucrarile pe care SC Coninvest Trade le-a primit la Colegiul National Gheorghe Lazar au o valoare totala de 550.000 RON, adica peste 150.000 de euro.

Potrivit Ordonantei de Urgenta 60 din 2000, un astfel de contract ar fi trebuit acordat nu prin cerere de oferta, ci prin licitatie publica, deoarece valoarea totala a acestuia depaseste 100.000 de euro.

„Autoritatea contractanta are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferta numai in cazul in care valoarea estimata, fara T.V.A., a contractului de achizitie publica este mai mica decat echivalentul in lei a urmatoarelor praguri: a) pentru contractul de furnizare: 40.000 euro; b) pentru contractul de servicii: 40.000 euro; c) pentru contractul de lucrari: 100.000 euro”.
Acest pasaj din OUG 60 este modificat de OUG 34 din 2006, privind achizitiile publice, in sensul ca ridica stacheta acordarii contractelor de lucrari pe baza cererilor de oferta pana la un maxim de 250.000 de euro.

Noua OUG 34 din 2006 a intrat in vigoare abia in iulie anul acesta, deci toate semnele indica faptul ca SC Coninvest Trade a beneficiat de lucrarile la Gheorghe Lazar pe baza mai vechii ordonante. Care mentinea limita de 100.000 de euro.

Lege cu dus-intors

Carmen Nicula este functionar public. In Statutul functionarilor publici, stabilit de Legea 188 din 1999, incompatibilitatile sunt destul de vag tratate.

Mai pe larg, incompatibilitatile sunt tratate in Legea 161 din 19 aprilie 2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Potrivit articolului 72 din aceasta lege, „persoana care exercita functia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau functii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligata sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu ia sau sa nu participe la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produce un

folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul I”. Despre functionarii publici, lucrurile sunt lasate, insa, mai in ceata.

Atributiile lui Carmen Nicula

Participa impreuna cu organele abilitate, la elaborarea, promovarea si dezvoltarea programelor de interes local, inclusiv prin procesul de privatizare in domeniul economic.
Intocmeste, colaborand dupa specific cu celelalte compartimente, unitati aflate sub autoritatea consiliului local si alte institutii (F.P.S., Camera de comert, Directia de statistica, Patronale etc.) studii, si programe de dezvoltare sectoriala economico-sociala.
Asigura desfasurarea contactelor dintre conducerea institutiei si reprezentantii unor organe si organisme neguvernamentale, departamentale, firme, asociatii, institutii, reprezentante diplomatice, cetateni straini.

Traian DELEANU






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















526 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by