Anul trecut s-a dovedit prolific pentru bogatii Sibiului, care au devenit si mai bogati. ZIARUL de Sibiu continua sa va prezinte evolutia afacerilor in anul 2005 detinute de cei mai instariti oameni din Sibiu. Familia Vonica, prin brandul Polisano, se remarca de departe prin cifra de afaceri ametitoare realizata in 2005: circa 378 mil. de lei, adica 105 milioane de euro.

Afacerile cu benzinarii au adus de asemenea patronilor cresteri importante ale afacerii.

In ZIARUL de azi puteti citi despre milioanele de euro ale lui Aurel Albu (Trans Car), Ioan Ghise (Ana Oil), Ciprian Albu (Trans Europa), Florin Muntean, (Rombat), Familia Vonica (Polisano), familia Bota (Libertatea si Victoria), Dumitru Domnariu (Euroil), Nicolae Minea (Palace Dumbrava) si Hans Martin Mueller (Sobis Solutions).

Aurel Albu, Trans Car:

Afaceri de 21 mil. de euro

Omul de afaceri Aurel Albu a facut avere alaturi de Ilie Carabulea si, din informatiile actuale inca este actionar important la Transcom International, la Trans Car Atlantic Travels, Banca Carpatica si Horticola International. Potrivit revistei Capital, Aurel Albu a debutat in afaceri acum 12 ani, prin intermediul SC Trans Car SRL.

Firma a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri importanta, de 76,7 milioane de lei (21 milioane de euro), in crestere cu 13 la suta comparativ cu 2004, cand a avut un rulaj de 67,6 mil. de lei (18,8 mil. de euro). Castigul realizat de societatea Trans Car SRL in 2005 s-a apropiat de 1 milion de lei (278.000 de euro).

Ioan Ghise, Ana Oil

Afaceri in crestere cu 6,3 mil. de euro

Afacerile patronului Ana Oil merg din record in record. Dupa ce in 2004, firma lui Ioan Ghise a inregistrat o cifra de afaceri record de 71,1 milioane de lei (19,7 mil. de euro), 2005 a adus o urcare semnificativa a stachetei.

Cifra de afaceri a companiei Ana Oil a trecut in 2005 de 94,3 milioane de lei (peste 26 milioane de euro), ceea ce reprezinta o crestere de circa 32 la suta, adica 23,2 mil. de lei (6,3 mil. de euro). Ana Oil detine mai multe benzinarii, un magazin cu profil alimentar si auto, non-stop, un restaurant cu peste 150 de locuri si un motel de cu 25 de camere.

Afacerile lui Ghise s-au dezvoltat anul trecut mai ales prin modernizarea si relansarea hotelului Parc, de pe strada Scoala de Inot.

Ciprian Albu, Trans Europa:

Afaceri in scadere cu 43 la suta la 1,2 mil. de euro

Anul trecut a fost un an mai prost pentru afacerea familiei Albu. In 2005, Trans Europa, firma lui Ciprian Albu, a avut un profit de doar 92.000 de lei noi (920 miliarde de lei vechi), la o cifra de afaceri de 4,47 mil. de lei (putin peste 1,2 milioane de euro). Asta dup ca in 2004, rulajul efectuat prin firma Trans Agape a trecut de 6,3 mil.

de lei, iar profitul aferent lui 2004 a fost de 880.000 de lei. Trans Europa este un nume cunoscut in intreaga tara, fiind un una din principalele legaturi rutiere ale romanilor cu restul Europei.

Florin Muntean, director general Romgaz,

actionar BAT Medias

Inainte de a fi deputat sau director general la Romgaz, Florin Muntean a facut afaceri de succes. Detine actiuni la societati de investitii financiare si la mai multe banci importante din tara. Valoarea acestor actiuni era evaluata in 2004 la 1,3 milioane de lei (360.000 de euro).

Florin Muntean este si un actionar important la societatea BAT Medias care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 12,4 milioane de lei (3,45 mil. de euro), in crestere cu aproximativ 15 la suta comparativ cu anul 2004. Proiftul inregistrat de BAT Medias in 2005 a trecut de 1,26 mil. de lei (350.000 de euro).

Castigul realizat de BAT Medias anul trecut marcheaza o crestere spectaculoasa de peste 55 la suta, fata de 812.000 de lei, cat a fost profitul in 2004.

Familia Vonica, Polisano

Cifre de afaceri ametitoare

Daniela si Ilie Vonica aveau in 2004 o avere de peste 35 de milioane de dolari, potrivit Top 300 Capital. Polisano inseamna singurul spital privat din Sibiu si contracte de distributie in toata tara a produselor farmaceutice. De asemenea, Ilie Vonica a deschis de curand un show-room Citroen, in Selimbar, prin firma 38 Materna SRL.

Firma Polisano a realizat pe 2005 o cifra de afaceri pe care putine firme din Sibiu o pot atinge, peste 378 milioane de lei (105 milioane de euro). Anul care a trecut a adus o crestere spectaculoasa a afacerii Polisano, in conditiile in care in 2004, cifra de afaceri a firmei era de “doar” 298,6 milioane de lei (aproape 83 mil. de euro).

Cresterea de 26,5 la suta reprezinta de fapt o suma de 22 de mil. de euro. La un rulaj care tinde spre 400 de mil. de lei, Polisano a inregistrat in 2005 un profit de 35 milioane de lei (aproape 10 milioane de euro).

Familia Bota:

Cifre de afaceri apropiate la Libertatea si Victoria

Cele mai importante afaceri derulate de Milena si Nicolae Bota sunt legate mai ales de fabricile Victoria SA si, respectiv de Libertatea SA. Potrivit revistei Capital, familia Bota a reusit in 2004 o cifra de afaceri de aproape 20 de milioane de euro. Afacerile familiei Bota mai cuprind si alte societati importante din Sibiu.

Fabrica de dulciuri Victoria SA a relizat pe anul 2005 o cifra de afaceri de 6,3 mil. de lei (1,75 milioane de euro), in usoara scadere fata de anul 2004, cand rulajul financiar a trecut de 7,5 milioane de lei (peste 2 mil. de euro). Profitul fabricii Victoria pe 2005 nu a fost unul semnificativ.

Pe de alta parte, societatea sibiana Libertatea SA a avut in 2005 o cifra de afaceri de aproximativ 7,7 mil. de lei (2,13 mil. de euro), in scadere semnificativa fata de 2004, cand a avut o cifra de afaceri de 12,6 milioane de lei (3,5 mil. de euro). Cumulat, Libertatea SA si Victoria SA au avut in 2005 cifra de afaceri de 5,25 milioane de euro.

Dumitru Domnariu, Euroil:

Afaceri de 22,6 mil. de euro

Dumitru Domnariu lucreaza alaturi de cumnatul sau, iar firma pe care o gestioneaza impreuna a avut anul trecut o cifra de afaceri de 81,4 mil. de lei (22,6 milioane de euro), cu 22,8 milioane de lei mai mult decat in 2004. Profitul Euroil din 2005 insa abia a trecut de 1,3 mil. de lei (360.000 de euro). Omul de afaceri controleaza prin firma sa 20 de benzinarii.

Nicolae Minea, Palace Dumbrava

Cifra de afaceri de 2,1 mil. lei

Cifra de afaceri realizata prin Hotelul Palace Dumbrava s-a apropiat anul trecut de 2,1 milioane de lei. Afacerea lui Minea este considerata la mare pret datorita hotelului si restaurantului pe care le detine in Padurea Dumbrava, unul din cele mai selecte locuri din judet, hotelul fiind evaluat la peste trei milioane de dolari.

Hans Martin Mueller, Sobis Solutions

Crestere a afaceri cu 21 la suta

Din grupul financiar Sobis fac parte patru societati importante, completate de minune de investitia facuta la Pastravaria Albota, care a inregistrat o crestere importanta in 2005. Investitorul de origine germana si-a dezvoltat afacerea si in 2005 cand prin firma Sobis Solutions a relizat o cifra de afaceri de 10,8 milioane de lei (circa 3 milioane de euro).

Rulajul financiar din 2005 este cu 21 la suta mai mare decat cel din 2004, care a fost de 8,9 mil. de lei (2,48 mil. de euro). Profitul inregistrat de Sobis Solutions anul trecut a fost de 113.760 de lei, aproape la acelasi nivel cu cel realizat in 2004.

Laurentiu PARNICA