In timp ce in alte zone ale tarii, Altex a decis sa inchida magazine, din cauza lipsei profitabilitatii, in judetul Sibiu, grupul de firme continua lucrarile pentru deschiderea unui al treilea magazin, pana la sfarsitul anului.

Grupul Altex a decis sa inchida, recent, sase magazine din tara, motivul principal fiind faptul ca aceste magazine nu aduceau profit companiei, potrivit datelor publicate de companie in Monitorul Oficial. Altex a inchis magazinele din Baia Mare, Husi, Miercurea-Ciuc, Petrosani, Sighetu-Marmatiei si Turda, informeaza agentia NewsIn.

Decizia de a inchide aceste centre comerciale a fost luata pentru optimizarea vanzarilor si a profitabilitatii, dupa cum au aratat reprezentantii grupului Altex. In acelasi timp, Altex intentioneaza sa isi optimizeze activitatea prin largirea suprafetelor unor magazine cu potential Media Galaxy si Altex Megastore, dupa cum arata presedintele Altex, Dan Ostahie.

Reteaua Media Galaxy numara in prezent 12 magazine, iar pana la sfarsitul anului, Altex va deschide inca doua magazine Media Galaxy, la Constanta si la Sibiu, cu suprafete de aproximativ 2.500-3.000 de metri patrati fiecare.

Altex este prezent in orasul Sibiu inca din 2004, cu un spatiu de desfacere a produselor localizat langa Turnul Sfatului. De asemenea, grupul de firme s-a aratat recent multumit si de potentialul pietei mediesene.

Altex a modernizat magazinul din Medias si l-a relansat cu putin timp in urma, aratand ca zona Medias este o zona cu potential pentru afacerile companiei si ca dezvoltarea activitatii in Sibiu este un punct in strategia proprie.

"Noua forma sub care se prezinta magazinele Altex a fost conceputa pentru a sugera ideea de modernitate fiind rezultatul strategiei de dezvoltare a companiei", se arata intr-un comunicat care facea referire la relansarea magazinului din Medias.

Altex a completat gama de produse disponibile in magazinul din Medias cu cele mai noi aparitii din domeniul IT&C, electronice si electrocasnice, apartinand unor branduri renumite si a “botezat” relansare cu o serie de promotii. Lansarea magazinului Media Galaxy, din complexul comercial de la Selimbar este asteptata in luna noiembrie a acestui an.

Altex a fost lider pe piata de profil in 2005 cu o cifra de afaceri de 274,3 de milioane euro.