Cea mai mare investitie de infrastructura din tara, Proiectul Autostrazii Transilvania, va atrage benzinarii, structuri de cazare, care se vor concentra in locurile unde vor fi nodurile rutiere, a spus Bogdan Sgarcitu, purtator de cuvant al companiei Bechtel, cea care se ocupa de lucrare.

Divizia de distribu-tie a grupului Rompetrol, Downstream, isi va dezvolta lantul de benzinarii catre zonele de vest si de nord ale Romaniei. Investitiile s-au ridicat, in 2005, la 55 milioane de dolari, dintre care 43 de milioane pentru 30 de noi statii si modernizarea altor 130, preluate de la particulari.

Grupul a investit 10 milioane de dolari pentru a include, intr-un sistem de franciza, statiile de combustibil care apartin micilor intreprinzatori. La nivelul Clujului, patru statii particulare au intrat sub tutela Rompetrol.

Ungurii de la MOL, care si-au infiintat sediul din Romania la Cluj, au deschis deja doua benzinarii la Bors si la Oradea si vizeaza alte 12 statii pe traseul autostrazii, pentru care vor aloca 12 milioane de euro, in 2007. Ne intereseaza autostrada Transilvania!, a declarat Ghenadi Abalov, director comunicare al companiei ruse Lukoil.

Compania va investi 60 de milioane de dolari in cresterea numarului de statii din Romania la 350.

Beyfin Romania planuieste sa construiasca, pe traseul Brasov-Bors, o statie policarburant (benzina, motorina, gaz metan, gaz lichefiat), un bar, restaurant si un minihotel de 20 de camere, a declarat directorul Augustin Abrudan, Beyfin Romania. Investitia in proiect va ajunge la 2 milioane de euro. Beyfin va cumpara si terenuri in vecinatatea autostrazii, de la proprietari.

Lantul hotelier Continental Hotels este interesat de autostrada, pentru ca proiectul se pliaza pe politica proprie de extindere. Autostrada vine in ajutorul dezvoltarii noastre in zona respectiva, a declarat Diana Sirghi, reprezentant Continental.

In urmatorii patru ani, Continental va avea hoteluri la Cluj, Targu-Mures si Brasov si va investi, la nivel national, 66 de milioane de euro, pana in 2008, pentru modernizari si lucrari de constructie. Operatorul hotelier Rimini se gandeste la un motel pe autostrada, iar societatea Feleacul va dezvolta turismul de afaceri in structurile de primire aflate in zona obiectivului rutier.

Centrul financiar, la turatie maxima

Bancile s-au implicat si ele in Cluj. Banca Transilvania (BT) a deschis 8 unitati in judet, in acest an, ajungand la 30 in Cluj, Romexterra a inaugurat in 2005 o unitate in Turda, OTP Bank va deschide inca doua sucursale anul viitor, iar Alpha Bank alte doua unitati in ultimul trimestru din 2006. BT va investi intr-o cafenea bancara si in noul ei sediul de pe strada George Baritiu.

Banca a alocat fonduri pentru dezvoltarea retelei teritoriale, imbunatatirea sistemului informatic, marketing, a ajuns la o retea de 300 de sucursale si agentii, a instalat 443 de bancomate si

660 de cititoare de card la comercianti. Institutia bancara a ajuns la

000 de angajati. Citibank si Bank Austria Creditanstalt au aranjat un credit sindicalizat de 75 milioane de euro pentru BT, fonduri folosite pentru actiuni de dezvoltare. Banii obtinuti din BT vor merge si spre investitii private.

Directorul bancii, Robert Rekkers, va dirija 50.000 de euro catre crearea unui restaurant exclusivist in Capitala, iar, daca totul merge conform planului, a altuia la Cluj. ING va aloca resurse pentru racolarea de manageri pentru office-urile sale, BCR va finanta studentii si societatile de mici dimensiuni in vederea atragerii de fonduri de la UE.

La randul lor, societatile de servicii de investitii financiare (SSIF) si-au concretizat strategii de crestere a competitivitatii pe piata. BT Securities s-a mutat in complexul Maestro Business Center, pe 680 mp, si a angajat 71 de oameni, in timp ce colega sa, BT Asigurari, s-a extins si in cladirea unde isi are sediul o casa de moda.

Subsidiarele BT se vor muta in fostul sediu al Romtelecom, de pe strada Baritiu, cand lucrarile la cladire vor fi finalizate. Broker SA intentioneaza sa investeasca peste 500.000 de euro in sediul sau central de pe strada Einstein, care va cuprinde patru etaje, subsol, arhiva, curte, parcare de 8-11 locuri.

Grupul Imo, condus de fostul presedinte al BT, Iosif Pop, va crea o banca pe structura societatii de credit ipotecar IMOCredit si va avea, printre actionari, membrii fondatori ai fostelor societati de comunicatii Astral Telecom si Seltron, Sorin Ghite, Valentin Nicola si Mircea Ilea.

Informaticienii se extind

Prima grupare IT din Romania, plasata in Parcul Industrial Tetarom Cluj, va dispune de sediu de un milion de euro si de un buget special de promovare.

Transylvania Cluster va implica, pentru inceput, 460 de specialisti certificati din sase societati, care vor acoperi competente in servicii bancare, finante, investitii, comert electronic, supermagazine, guvernare electronica, asigurari sau telecomunicatii.

Compania clujeana Enterprise Business Solutions (EBS) asigura suportul informatic pentru concernele DaimlerChrysler, BMW, Universitatea din Berlin si a semnat, in primavara, un acord cu gigantul american Microsoft. EBS Romania a semnat un contract de 250.000 de euro cu compania germana KBIT pentru adaptarea la piata locala a unui sistem de gestiune.

EBS, cu 130 de angajati, a deschis sedii la Sibiu si Arad. Hewlett Packard (HP) l-a contactat pe primarul Emil Boc, prin Agentia Romana pentru Investitii Straine, in legatura cu o investitie de 40-50 de milioane de dolari anual, constand in echipamente de calcul si birotica, software si instruire de personal.

Proiectul vizeaza angajarea si pregatirea a 500 de absolventi cu studii superioare, in urmatorii doi ani, care ar urma sa furnizeze servicii de procesare de tranzactii ale companiei si ale clientilor sai din Europa, Orientul Apropiat si Africa.

Omul de afaceri clujean Arpad Paszkany, reprezentant al concernului TriGranit in Romania, incearca sa transfere sediul HP pe Europa Centrala si de Est in viitorul centru multifunctional Esplanada, din Bucuresti.

Eforturi pentru un nou complex expozitional

In cazul in care nu va cadea la pace cu muni-cipalitatea, Expo Transilvania isi va muta sediul in marginea sau chiar in afara municipiului, cu toate ca pozitia cea mai buna este cea actuala.

Expo si Camera de Comert au si alta varianta, un parteneriat cu concernul suedez IKEA, pentru a transforma actuala locatie intr-un complex care sa inglobeze un magazin de prezentare si un cartier de locuinte.

Ansamblul ar urma sa cuprinda un complex de 10-1* 000 mp pentru manifestari expozitionale, 15-20.000 mp pentru un urias magazin de prezentare de mobila a concernului suedez, un cartier de locuinte si o parcare pentru 1000 de masini. Silviu Prigoana, presedinte al Rosal Grup (infiintata la Cluj, sub numele General Impex), va cota la bursa societatea care salubrizeaza resedinta de judet a Clujului.

Rosal a castigat contractul cu municipalitatea clujeana, estimat la 10 milioane de euro, si a investit 2 milioane in utilaje si in angajati. Prigoana a alocat bani si pentru o sectie de productie de usi si mobilier din lemn in comuna Taga si detine cea mai importanta pensiune turistica din zona.

Centru farmaceutic mondial

Noul actionar principal al Terapia, Ranbaxy Laboratories Limited (India) si-a inchis fabrica din Irlanda pentru a se concentra asupra locatiei sale din Cluj.

Noul director, olandezul Peter Burema, a spus ca strategia vizeaza, pentru Terapia, productia de me-dicamente pentru tarile ex-sovietice si europene, urmata, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (UE), de ambalarea, verificarea si inserierea, in laboratoarele clujene, a medicamentelor pentru piata-vest europeana.

Ranbaxy pregateste re-ansarea produsului Faringosept in tarile din fosta Uniune Sovietica si lansarea unui portofoliu de produse in Europa. RLL a cumparat, cu 324 de milioane de lei, pachetul majoritar de 96,7% din Terapia, achizitie avizata de Consiliul Concurentei din Romania.

Francezii de la Danone, lider mondial pe piata produselor lactate proaspete, au investit 1,2 milioane de euro pentru primul centru de distributie din Romania, plasat in Cluj-Napoca si vor atragere fermierii locali, prin dotarea lor cu tehnologie moderna, pentru a-i livra laptele in detrimentul celorlalti concurenti.

Olandezii de la Friesland, care controleaza Napolact, au mutat sediul societatii in comuna Baciu si au investit in fabricile din Dej, Huedin si Taga, infiintand magazine, un depozit en-gros si zeci de puncte de colectare a laptelui.

Cel mai mare producator de caramizi din lume, concernul Wienerberger (Austria), va ridica o fabrica in comuna Tritenii de Jos, in valoare de 20 de milioane de euro. Fabrica va avea o capacitate de 140 de milioane de unitati pe an. Din impozitele pe cladiri si pe salarii, Wienerberger va varsa la bugetul comunei un milion de lei.

Grupul austriac a investit, in Romania, 38 de milioane de euro si a programat inca 60 de milioane in proiecte privind producerea de caramizi, pavaje si tigle. Automobile Componente Electrice a investit 1,8 milioane de euro pentru a deschide a doua fabrica in Romania, la Dej.

Tot la Dej, programul de investitii la Somes Dej a fost structurat pe modernizarea masinii de hartie - 9 milioane de euro si zece masuri cu efect de ameliorare a impactului asupra mediului, dintre care achizitionarea unui nou electrofiltru inseamna 3,5 milioane de euro.

Reorientari de activitate

Operatorul de productie si reparatii a mijloacelor de transport pe calea ferata Remarul 16 Februarie va infiinta, impreuna cu un partener olandez, o companie cu capital mixt cu sediul la Cluj, care va beneficia de finantare si din partea guvernului din aceasta tara.

Societatea detine un capital social de 5,1 milioane de lei, majorat, in aceasta vara, de la 3,3 milioane de lei, printr-o subscriere din partea actionarilor care si-au manifestat acest drept. Consiliul de Administratie (CA) al companiei de textile LCS Conf Cluj (fosta Flacara) va propune actionarilor divizarea in doua noi societati, dintre care una se va implica in domeniul imobiliar.

Una dintre firmele din grup, LCS Club, a oferit deja, spre inchiriere, o cladire moderna, ultrafinisata, situata in pe strada Somesului, amenajata ca spatiu de birouri de clasa A. LCS Conf a deschis si un magazin Falla in Galeriile Ferdinand, pentru care va aloca 160.000 numai pentru chiria pe trei ani. Unul dintre actionarii semnificativi ai LCS Conf a devenit omul de afaceri clujean Dorel Goia.

Holding-ul Mechel, controlat de miliardarul rus Igor Ziuzin, va investi 20 de milioane de dolari in combinatul siderurgic din Campia Turzii.

De la data preluarii activelor romanesti, Mechel a investit 34 de milioane de dolari la Campia Turzii pentru achitarea datoriilor bugetare, furnizorii de gaze naturale si energie electrica, modernizarea fluxului tehnologic si protectia mediului, suplinirea capitalului de lucru.

Turism de nivel superior

Opera Plaza, primul hotel de cinci stele, a fost inaugurat in acest an, dupa o investitie derulata prin societatea Hold Comert, detinuta de oamenii de afaceri Octavian si Calin Buzoianu. Opera Plaza este rezultatul unei investitii de 4,5 milioane de euro, desfasurata pe parcursul a trei ani, si are o valoare de piata de 7 milioane de euro.

Hotelul are 50 de camere si doua apartamente, o sala de conferinte de 150 de persoane, restaurant, terasa si piscina interioara, precum si parcare subterana supravegheata electronic. Pana la sfarsitul anului viitor, proprietarii vor crea o sala de conferinte de capacitate mai mare, pentru 300 de persoane.

Extinderea City Plaza, care va incepe de anul viitor, va inghiti 5 milioane de euro si va impune adaugarea a 50 de camere, hotelul ajungand, astfel, la 90 de camere. Vom face o aripa noua, cu camere si facilitati in plus, pe acelasi segment de patru stele, a explicat Nina Moldovan, general manager City Hotels.

Transilvania Development (TDV), proprietar al hotelurilor City Plaza si City Central, se va extinde cu un hotel la Predeal si un altul in Delta si testeaza Timisoara, Oradea si Sibiul. TDV vizeaza un nou segment de piata conferintele si evenimentele in afara oraselor.

Societatea Saf Adria va investi 10 milioane de euro intr-un hotel de cinci stele in cartierul Buna Ziua, la limita cu cartierul Andrei Muresanu. Investitia va incepe in primavara anului viitor, cu finalizare in doi ani. Hotelul, situat in cadrul unui complex de locuinte proiectat pe o suprafata de 7,2 hectare, va avea 380 de locuri, opt etaje, 176 de camere si opt apartamente.

Imobilul va fi amplasat pe un teren cu suprafata de 16.221 mp si va avea o suprafata construita de 5432 mp. In proiect se mai regasesc doua restaurante, de 400 si 200 de locuri, un club de noapte la subsol, precum si un centru de mentinere corporala cu bazin.

Complexul hotelier va dispune de 168 de locuri de parcare in garaj colectiv si alte 100 la suprafata, restaurant Belvedere la ultimul nivel, de 250 de locuri.

Ploaie de hoteluri

Proprietarii hotelului Napoca vor demara, in 2006, o investitie de 5 milioane de euro, in urma careia vor sa transforme hotelul intr-o structura de cazare de trei si patru stele. Investitia se refera si la crearea unor apartamente de lux la ultimul etaj, a unei sali de conferinte si a unei terase.

Societatea care administreaza hotelul Capitol, Elmafarm, unde actionar este Sabin Funar, fiul fostului primar, are in aceeasi zona un alt hotel, Capitolina. Noul hotel a fost deschis la sfarsitul lunii aprilie. Un alt hotel de trei stele, Delaf, s-a finalizat, in martie, pe strada Progresului, unitate cu 31 de camere si cu 62 de locuri, in apropiere de ISE.

Hotelul Seven, situat in cartierul Gruia, in zona denumita 7 strazi, va avea trei stele, va fi deschis intr-o luna si va avea 30 de camere, doua sali de restaurant cu 180 de locuri, bar si sala de conferinte. Investitia totala va fi de un milion de euro si va fi amortizata in 3-5 ani.

Concurenta intre mall-uri

Centrul multifunctional comercial Iulius Mall va avea 5

000 mp, o suprafata inchiriabila de 30.000 mp si o parcare de 1000 de locuri. Acest Centru va dispune de un supermarket, un cinematograf multiplex, 12 fast-food-uri, doua restaurante, cafenele, o gelaterie.

Pentru partea de entertainment, centrul va include sala fitness si spatiu de joaca pentru copii, patinoar, piscina, perete alpinism, aqua park (ski nautic, hidrobiciclete, restaurant pe lac), pista de role, terenuri de tenis. Centrul comercial va fi inaugurat in semestrul al doilea al anului viitor.

Proiectul, realizat in asociere cu Consiliul Judetean, presupune o investitie de 48 milioane de euro.

Arpad Paszkany este implicat in mai multe proiecte imobiliare, cele mai importante fiind Polus Center din Cluj si complexul Esplanada din Bucuresti. TriGranit va construi mai multe complexuri comerciale, cu denumirea Polus Center, in Cluj, Bucuresti, Arad si Constanta, investitia fiind de 2,5 miliarde de euro.

Centrul din comuna Floresti va cuprinde mai multe zone de recreere si comerciale, inclusiv hypermarket-ul Carrefour. Investitia initiala va fi de 150 de milioane de euro, din care comuna va primi anual 1,5 milioane numai din impozitul pe cladiri. Polus Center este proiectat pe 85.610 mp. Centrul va dispune de parcari de 2.500 de locuri.

Dupa deschiderea centrului, vor fi create 2.000 de locuri de munca, finalizarea constructiei fiind estimata in octombrie 2007. Polus Center va beneficia de un complex cinematografic multiplex cu opt sali, de jocuri electronice, casino, bowling, biliard, saloane de coafura, solar, sala de sport si fitness si farmacii.

Spatiul polivalent de 2.000 mp va putea gazdui concerte sau parade de moda, iar centrul va include si un loc de joaca. Printre companiile care vor beneficia de spatii in viitorul centru comercial se numara hypermarket-ul Carrefour, cu 16.000 mp.

Miza pe fotbal

Pe de alta parte, Paszkany a propus amenajarea, in Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca, a trei terenuri cu iarba si a altuia cu suprafata sintetica, printr-o investitie de 2 milioane de euro. Pe doua dintre cele gazonate ar urma sa isi desfasoare activitatea cei 300 de juniori. Investitia totala a firmelor lui Paszkany in clubul de prima liga CFR 1907 este de 5 milioane de euro.

Proiectul de modernizare a stadionului feroviar va implica 10 milioane de euro si presupune marirea capacitatii la 20.000 de locuri si instalatie de nocturna, fiind sustinut financiar si de Energobit, Domo, UPC-Astral, EBS, Posta Romana, Protherm sau Moeller.

O alta investitie in fotbal se profileaza din partea transportatorului local Ben&Ben, care a promis 5 milioane de euro pentru U Cluj, cu conditia ca aceasta sa promoveze in prima liga si sa atace cupele europene. Un proiect pentru reabilitarea stadionului municipal Ion Moina si a zonei adiacente, propus de americanii Global Development Partners, vizeaza o investitie de 500 de milioane de euro.

Invazie de magazine

Suprafata totala a viitorului magazin Cora este de 20.000 mp, din care aria de vanzare se intinde pe 9000 mp. Galeria comerciala va cuprinde 15 magazine. Hypermarket-ul va dispune de o parcare pentru 1300 de masini, va avea 60 de case de marcat si 600 de angajati. Magazinul se va deschide pana la sfarsitul acestui an, a declarat Camelia Safta, reprezentanta Cora.

Investitia este de 21 milioane de euro. Operatorul de hypermarket-uri Kaufland Romania a inaugurat primul sau hypermarket din municipiu, in cartierul Manastur, o investitie de 8,5 milioane de euro. Magazinul se intinde pe 5500 mp si include o parcare de 265 de locuri. Anul viitor va urma al doilea magazin din Cluj-Napoca, in cartierul Marasti. Sigma Shopping Center se deschide in acest weekend.

Investitia este de 6 milioane de euro, iar valoarea veniturilor anuale este de 1,2 milioane de euro. Din totalul de 8000 mp, suprafata inchiriabila este 6700 mp. Centrul va include 35 de magazine si va dispune de 250 de locuri de parcare.

Cea mai mare suprafata va fi ocupata de un magazin Plus, iar urmatorul jucator ca importanta, din punctul de vedere al suprafetei inchiriate, va fi compania New Life. Centrul mai dispune de doua cafenele si gazduieste primul restaurant cu specific sportiv din municipiu.