Dupa ce, separat, vineri seara si in cursul zilei de sambata, liberalii si-au tinut la Hotelul City Plaza sedintele Biroului Permanent Central si ale Delegatiei Permanente, iar democratii s-au intalnit, la Hotelul Rimini, cu reprezentantii Partidului Popular European si s-au reunit pentru lurarile Colegiului Director, seara a apartinut Aliantei, formula in care au ajuns la putere.

Incepand de joi, analistii politici si jurnalistii au facut previziuni cu privire la o iminenta intalnire intre liderii partidelor care formeaza Alianta.

S-a speculat ca nici presedintele Basescu nu va ramane departe de aceasta intalnire, extrem de necesara in noul context politic, si va descinde, intempestiv, la Cluj. Absenta presedintelui, insa, a facilitat intalnirea dintre liderii celor doua formatiuni, lipsind factorul principal de tensiune dintre ele.

Pe parcursul intregii zile de sambata, liderii democrati si liberali, precum si consilierii acestora analizau modul in care ar urma sa se petreaca marea intalnire, finalizata, in cele din urma, cu marea impacare.

Seara de sambata a debutat tot separat, democratii organizand un cocktail la Hotel Rimini, iar liberalii organizand o intalnire in grup restrans cu primarii liberali din judet si cu membrii Comitetului Executiv judetean Cluj. In timpul zilei, lideri reprezentativi ai celor doua partide lasau impresia ca vor sa caute solutii si locatii pentru o intalnire comuna.

Catre opinia publica a fost lansata versiunea ca, din cauza nuntilor numeroase si a altor evenimente, nu ar fi nici o locatie (restaurant) pentru o intalnire de asemenea anvergura.

La Cluj, inca nus-a deschis nici Golden Blitz, nici Potcoava si nici Vila Lac II. In cele din urma, democratii au cedat si au descins cu o delegatie impresionanta, la orele 23:15, in fieful liberal de la Restaurantul Aroma.

Emil Boc, Vasile Blaga, Adriean Videanu si Cristian Radulescu au luat loc la aceeasi masa cu premierul Tariceanu, senatorii Norica Nicolai, Varujan Vosganian si Teodor Melescanu, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, si presedintele PNL Cluj, Marius Nicoara.

Dupa 45 de minute de discutii protocolare si degustarea unor specialitati exotice de peste, liderii Aliantei DA au plecat din fieful liberal in mijlocul democratilor de la Hotelul Rimini. In timp ce presedintele Marius Nicoara a ramas alaturi de invitatii sai, delegatia liberalilor bucuresteni a fost insotita de deputatul PNL de Cluj, Horea Uioreanu.

Gestul democratilor, care au fost, din nou, pusi in situatia de a repara gafele atipicului presedinte Basescu, insotit de gestul liberalilor, a pus premisele unei noi mari impacari, cel putin pana la viitoarea, dar sigura, iesire in decor a presedintelui Traian Basescu.

De asemenea, un hop important ramane votul comun al celor doua camere pentru validarea viitorului sef al SRI, liberalii hotarand, la Cluj, sa spuna Nu! hotatat propunerii lui George Maior.