Fiind implicat pe piata IT din Romania, am patit ca altii. Angajam studenti in anul trei, care emigrau dupa ce terminau facultatea. Am fosti angajati plecati in SUA, Canada, Portugalia, Australia, spune Gavrea.

Pentru a opri acest val, s-a gandit sa creeze un incubator de afaceri si un consiliu de consultanti, avand la baza Centrul de Dezvoltare Manageriala al Universitatii Babes-Bolyai, extins la toate universitatile clujene.

Intentia este sa aducem aici oameni de afaceri importanti. Ideea este de a avea un consiliu care sa-si ofere serviciile catre aceste societati, chiar sa stabileasca societ`tile care vor intra in incubator. Acesti profesori vor lua studentii, inca de pe bancile scolii, si ii vor forma, a explicat directorul Tetarom. Vrem sa dam absolventilor sanse reale.

Tetarom va oferi firmelor nou infiintate spatii de inchiriere la preturi foarte mici. Administratorul parcurilor industriale va oferi servicii societatilor de incubare.

Firmele vor veni luni dimineata si vor spune de cate pixuri si hartie au nevoie. Tetarom va face cumparaturi en-gros si le va vinde en-detail, fara adaos. Le va pune la dispozitie scannere, imprimante, copiatoare, faxuri, sali de conferinta si de protocol. In primavara, toate vor fi functionale, a precizat Gavrea. M-am zbatut mult sa pun in practica ideea de parc industrial.

Multi n-au crezut in asta, isi aminteste directorul Tetarom. Consiliul Judetean (CJ) Cluj si-a dat acordul de-abia in urma unei vizite in Ungaria.

Am dus cu mine doua autocare de consilieri judeteni in vizita la parcul industrial Videoton, din Ungaria. Au inceput sa ma ia in serios cand au aflat ca 70% din veniturile forului judetean din regiunea respectiva provin de la acest parc. Am vrut sa schimb ceva si m-am implicat in politica, pentru a incerca sa determin autoritatile sa construiasca o infrastructura prielnica investitorilor.

Pana acum, am atras 100 de milioane de euro si vor fi create 3000 de locuri de munca, a precizat Gavrea.

Sansa ratata la prima pozitie

Clujul putea fi pe primul loc in privinta parcurilor industriale, dar s-a miscat greu cu legislatia. Totusi, in normele metodologice privind parcurile industriale, se regasesc cateva dintre ideile mele.

Cu toate acestea, am fost o oaie neagra la Bucuresti, pentru ca am intrebat de ce se distribuie banii de la centru, de ce trebuie gestionate proiectele de minister si, de ce nu, de CJ, de catre primarii sau de catre agentiile de dezvoltare regionala. Cu toate acestea, sper intr-o descentralizare reala in Romania. Nu mai vreau sa stau la coada, la granita, intre Romania, Ungaria si Austria. Uniunea Europeana va rezolva multe disparitati.

Noi suntem clar atinsi de fenomenul globalizarii si in bine, si in rau, este de parere directorul Tetarom. Conteaza mult si faptul ca am intrat in NATO, asta a deschis calea investitiilor in Romania. La targul Cebit de la Hanovra, am promovat Tetarom cu pliante si CD-uri. Intrebarea neamtului de la stand a fost sunteti membri NATO? Cand veti fi, vom veni si noi sa investim.

Parcul Tetarom 1 se intinde pe 27 de hectare, in vecinatatea Muzeului Etnografic.

Aici au concesionat teren 32 de societati din domeniul tehnologiei informatiei, electronica, automatica si electrotehnica. Cateva societati si-au inceput deja activitatea in parcul Tetarom 1, iar altele sunt in faza, de constructie sau de obtinere a autorizatiei, a precizat Gavrea. Conform documentatiei de specialitate, suntem parc stiintific. Vrem foarte mult sa incercam cercetari avansate.

Comisia Europeana aloca fonduri impresionante pentru inovare tehnologica si pentru cercetare pentru ca UE a ramas in urma Statelor Unite si a Japoniei. Este un adevarat curent in acest spirit.