Presedintele Comisiei speciale este consilierul PSD Dan Canta, care s-a aratat extrem de deschis. Am vorbit deja cu el, i-am inmanat toate datele ofertei societatii americane Global Development Partners, iar de aici incolo astept solutii, a spus Nicoara. La randul sau, Dan Canta ne-a informat ca urmeaza sa se aseze la masa de negocieri cu reprezentantii acestei companii.

Canta mai spera ca licitatia pe care CJ intentioneaza s-o organizeze va aduce multi alti investitori.

Reabilitarea stadionului municipal Ion Moina devine, din nou, un obiectiv prioritar pentru administratia judeteana clujeana. De aceasta data, presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, a decis sa delege o comisie speciala care sa negocieze conditiile de asociere cu potentialii investitori, astfel incat sa nu mai poata fi acuzat ca ar urmari alte interese.

Pentru a inlatura orice suspiciune ce ar putea plana asupra mea, nu ma mai implic deloc, a spus Nicoara, explicand ca de prea multe ori i s-a reprosat ca se lasa condus de alte interese in ceea ce priveste reabilitarea stadionului Moina.

Pe de alta parte, Nicoara apreciaza ca, indiferent de informatiile aparute in presa, ce pun la indoiala credibilitatea americanilor de la Global Development Partners, propunerea acestei companii trebuie si ea luata in considerare de catre Comisia speciala, mai ales ca, pana in prezent, Consiliul Judetean nu a primit nici o alta oferta concreta de investitie.

Usa deschisa pentru investitori

Consilierul PSD Dan Canta este cel care va coordona aceasta Comisie. El a declarat ca a discutat cu presedintele Marius Nicoara si ca a analizat propunerea de investitie ce include reabilitarea stadionului municipal, iar hotararea luata a fost aceea de a accepta o discutie directa cu conducerea companiei.

Am primit un dosar cu mai multe date referitor la intentia de investitie a companiei Global Development Partners. Am analizat cu atentie oferta si, chiar daca aceasta nu detaliaza posibilitatea realizarii investitiei, propunerea trebuie tratata cu interes, spune Canta. Atata timp cat va fi organizata si o licitatie la nivel international, Canta este sigur ca se vor mai ivi si alti investitori.

Suntem deschisi la propunerea americanilor, insa sunt sigur ca vor mai fi si altele, poate chiar din partea unor investitori locali, a spus Canta. Acesta a apreciat ca ceea ce doreste Global Development Partners, si anume reamenajerea intregii zone Podul Napoca - Parcul Rozelor, implica un studiu amanuntit si o investitie de aproximativ 500 de milioane de euro.

Pentru realizarea unei astfel de investitii este nevoie de garantii foarte mari din partea unei banci serioase. Fara garantii bancare, Consiliul Judetean nu va putea sa accepte o astfel de propunere, a asigurat Canta.

Reamintim ca intentia companiei Global Development Partners de a reabilita stadionul Ion Moina si intreaga zona a Podului Napoca - Podul Garibaldi a fost vehiculata inca de la inceputul acestei veri.

Ulterior, compania nu au mai dat nici un semn, iar ZIUA de Cluj a publicat mai multe informatii care puneau sub semnul intrebarii capacitatile financiare ale Global Development Partners.

Presedintele CJ, Marius Nicoara, a declarat, dupa vizita la Cluj a premierului Calin Popescu Tariceanu, ca, in cazul in care problema stadionului nu va fi solutionata printr-o asociere cu un posibil investitor, premierul s-a angajat sa sutina proiectul din bugetul central. Tariceanu m-a asigurat ca va cauta niste sume cu care sa ne sprijine in problema stadionului, a comentat Nicoara.