Monitorul de Cluj a incercat sa afle cu ajutorul unor fosti studenti romani care au studiat si in strainatate la universitati de prestigiu cit adevar contine parerea sefului statului.

Din pacate, competitia la nivel global este nemiloasa

Dragos Popa urmeaza cursurile unui program de doctorat in stiinte politice la Universitatea Carleton din Ottawa, Canada. El a obtinut o diploma de licenta in jurnalism la Universitatea „Babes-Bolyai“.

"Presedintele Basescu a avut dreptate cind a spus ca universitatile din Romania ar trebui sa ajunga macar in primele 500 din lume. Desi nu toate interventiile sale publice sint tocmai salutare, prezenta luare de pozitie este mai mult decit oportuna.

Putem discuta la nesfirsit metodologia utilizata de institutiile care realizeaza asemenea ierarhii si gradul in care acestea dau dovada de capacitatea tehnica sau de doza necesara de impartialitate.

Problema ramine: este binecunoscut faptul ca Europa intreaga are doar vreo doua universitati in «Top 10» mondial (majoritatea revenind, evident, Statelor Unite), iar distanta dintre acestea si universitatile romanesti este de ani-lumina.

Nu e usor sa realizezi asemenea ierarhii, iar dezbaterea legata de topuri propuse la nivel national in diverse tari din lume continua sa fie fierbinte.

In Canada, de pilda, asistam in momentul de fata la un conflict deschis intre majoritatea universitatilor notabile si principala revista de interes general, «Maclean’s», care realizeaza un top anual al institutiilor de invatamint superior.

Nu trebuie uitate, insa, doua elemente-cheie ale acestei dezbateri, in Romania si oriunde altundeva de altfel: rezultatele programelor de cercetare (care se traduc, de multe ori, in articole in revistele internationale de specialitate) si gradul de satisfactie al studentilor si absolventilor de facultati.

Pe baza ambelor criterii, universitati mari si relativ cunoscute la nivel national si regional continua sa fie la coada oricaror clasamente internationale serioase.

Universitatea din Bucuresti, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iasi sau Universitatea «Babes-Bolyai» din Cluj-Napoca sint institutii de prestigiu - nu contesta nimeni acest lucru. Din pacate, competitia la nivel global este nemiloasa, iar Clujul nu e Cambridge, Massachusetts.“

In Romania, un profesor are garantata raminerea in sistem pina la pensionare

Dacian-Gratian Gal este doctor in Istorie la Universitatea „Babes-Bolyai“ si la Universitatea Paris III - Sorbonne Nouvelle. A absolvit Facultatea de Istorie, Facultatea de Stiinte Politice si Facultatea de Drept de la UBB.

"Invatamintul superior romanesc mai are de parcurs importante reforme, atit structurale, cit si de mentalitate. Chiar daca in ansamblu invatamintul universitar romanesc este departe de cel occidental, totusi, exista atit cadre didactice, cit si studenti care, o data ajunsi in universitatile occidentale, fac fata si sint competitivi.

Dupa parerea mea, exista doua explicatii ale acestei realitati. Pe de o parte, profesorii sau studentii romani ajunsi in universitatile occidentale au la dispozitie toate conditiile materiale pentru a se putea consacra exclusiv studiului si cercetarii. In Romania, atit profesorii, cit si studentii trebuie sa desfasoare si alte activitati pentru a putea avea un venit decent.

Greutatile materiale ale studentului roman il impiedica pe acesta sa se ocupe exclusiv de studiu, de cercetare, trebuind sa desfasoare o activitate aducatoare de venit. Baza materiala - de la aparatura, laboratoare pina la carti - a universitatilor occidentale nu suporta nici o comparatie cu cea a universitatilor romanesti.

Pe de alta parte, profesorii si studentii romani reusesc in universitatile occidentale, pentru ca acestea functioneaza exclusiv dupa regulile competentei profesionale si ale concurentei. In Romania, din pacate avem suficienta coruptie si conflicte de interese in invatamintul universitar.

Modul in care se realizeaza accesul profesional in sistemul universitar romanesc nu tine intotdeauna si exclusiv doar de pregatirea profesionala. Romania ar avea nevoie de o lege a conflictului de interese in invatamintul universitar, precum si de mecanisme de promovare care sa impiedice migratia inteligentei la universitatile din strainatate.

In prezent, in Romania, un cadru didactic o data intrat in invatamintul superior, oricare ar fi mijloacele prin care a intrat in sistem - profesionale sau nu -, are garantata raminerea in sistem pina la pensionare, indiferent de modul in care isi face datoria, indiferent daca se perfectioneaza sau nu in continuare, indiferent de numarul publicatiilor stiintifice.

Este nevoie de o evaluare periodica menita sa stimuleze activitatea didactico-stiintifica a cadrelor universitare si sa asigure innoirea continua a corpului profesoral.

Un profesor care nu si-a modificat cursul de dinainte de 1989 - evident avind in vedere si disciplina -, care nu a urmat un stagiu de cercetare la o universitate occidentala de renume trebuie sa faca loc altuia mai dinamic si cu o mentalitate deschisa spre nou si spre cunoastere.

Nu in ultimul rind, invatamintul superior romanesc are nevoie de o schimbare de mentalitate atit la nivelul cadrelor didactice, dar si la nivelul studentilor. Este nevoie de mai mult respect, din partea ambilor parteneri. Avem nevoie de un nou tip de «civilizatie universitara».

Elementul deosebit fata de universitatea romaneasca pe care l-am sesizat la doua universitati franceze al caror student am fost - Universite Paris IV - Sorbonne si Universite Paris III Sorbonne Nouvelle - il constituie tocmai acest respect.

Acesta rezulta atit din prestatia profesorului in sala de curs si de seminar (reinnoirea permanenta a tematicii, prezenta, inovativitatea metodei) - inclusiv la examen -, dar si din atitudinea studentului fata de profesor si fata de universitate.

Apreciez in mod deosebit modelul «verificarii continue», care, pe de o parte, presupune un dialog constant intre profesor si student, iar pe de alta parte, il determina pe student la un studiu constant si permanent, obligindu-l sa renunte la asimilarea cunostintelor in salturi si mai ales inaintea examenului“.

O universitate americana iti aduce orice carte intr-o saptamina

Marius Radean, licentiat in Teologie la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde a urmat si cursuri la Drept, are o bogata experienta in universitati din strainatate.

A absolvit sectia de Relatii Internationale a University of Arkansas at Little Rock, a studiat un semestru la „Karl-Franzens“ Universitaet din Graz, Austria, iar in prezent este masterand la Florida State University, SUA.

"Pot spune cu certitudine ca universitatile romanesti sint cu mult in urma in cel putin doua privinte: finantarea si perspectivele. Intii de toate, universitatile noastre nu sint finantate la nivelul nevoilor lor, din motive obiective si subiective, asupra carora nu ma voi opri acum.

Voi da doar citeva exemple asupra modului in care o finantare adecvata poate influenta decisiv activitatea academica.

Aproape fiecare student are aici (n.r., in Statele Unite) acces nelimitat - daca il tin puterile, chiar 24 din 24 de ore! - la Internet si la baze de date imense: majoritatea articolelor publicate vreodata sint disponibile si la o «distanta» de doar un click.

Daca ai nevoie de vreo carte sau un articol, bibliotecile universitatilor gazduiesc milioane de volume, iar daca nu gasesti materialul dorit, universitatea se imprumuta de la alte biblioteci si ti-l aduce, de obicei intr-un interval de o saptamina.

Deosebirea cea mai importanta este, insa, diferenta de perspectiva. Universitatile americane pun accentul pe aplicabilitatea informatiilor acumulate si pe cercetare, iar la acest aspect chiar si universitatile europene, nu doar cele romanesti, sint deficitare. In America este foarte rar sa intilnesti «sistemul de sesiune» pentru examinare.

Cunostintele acumulate la curs sint mereu testate prin teme si proiecte care au drept scop sublinierea faptului ca nu invatam de dragul informatiilor, ci pentru a putea sa le gasim justa aplicabilitate. O data ce ai intrat la masterat si apoi, mai departe, la doctorat, accentul se schimba pe de acumularea de informatii pe cercetare, pe aportul individual pe care il poti aduce in disciplina ta.

De exemplu, unul dintre elementele pe care trebuie sa il ai la dosar cind aplici pentru un post de doctorand este o «scrisoare de intentie», in care arati care este domeniul tau de interes, care este experienta ta pina in acel moment in domeniul respectiv si, in linii mari, care este proiectul tau pentru doctorat.

Nu sint putine ocaziile in care universitatea obtine finantare din partea unor firme private sau ONG-uri pe baza acestor proiecte inaintate de viitorii doctoranzi. Pentru a se asigura ca munca viitorilor doctoranzi va produce intr-adevar rezultate de calitate, primele cursuri sint de metodologie: de ce este nevoie pentru a obtine concluzii stiintifice.

Aceste reguli se aplica nu doar in «stiintele exacte», ci si in psihologie, sociologie, stiinte politice si alte materii «umaniste».

Daca problema finantarii pentru universitati depinde intr-o mare masura de factori externi si, cu siguranta, va lua timp, reorientarea spre programe care sa sublinieze importanta fenomenului de cercetare poate sa fie o decizie interna a universitatilor clujene. Aceste programe, dezvoltate corespunzator, vor aduce atit finantare, cit si prestigiu“.

Exigenta din momentul admiterii decide reputatia universitatii

Codruta Cuc, doctorand UBB, licentiata a sectiei de Romana-Japoneza din cadrul Facultatii de Litere din Cluj-Napoca, bursiera a Fundatiei „Japonia“ la Osaka, bursiera a Fundatiei „Korea“ la Universitatea din Seul.

"Metodele de selectie, atit pentru admiterea la universitate, cit si pe parcursul studiilor, sint esentiale pentru reputatia si nivelul de competitivitate al unei universitati. Facultatile din Universitatea «Babes-Bolyai» au renuntat in ultimii ani, aproape in majoritate, la examenele de admitere.

Consecinta imediata a acestui fapt este acceptarea in facultati a unor studenti carora le lipsesc complet cunostintele elementare din domeniul pentru care au candidat. Singurul criteriu de selectie existent acum - mediile din liceu si de la Bacalaureat - nu garanteaza cunostinte specifice intr-un anumit domeniu.

Schimbarea a adus cu sine scaderea nivelului de dificultate al cursurilor, in conditiile in care exista goluri de umplut si pasi de recuperat in formarea intelectuala a studentilor.

Fiind anul trecut bursiera intr-un institut de limba japoneza pentru straini, in Osaka, am aflat ca in Japonia admiterea la facultate este atit de dificila incit pregatirea pentru examen constituie pentru adolescenti un lung travaliu, epuizant si infricosator.

Miza este enorma: a fi acceptat intr-una din universitatile recunoscute drept prestigioase iti garanteaza, in momentul absolvirii, avantaje precumpanitoare intr-o alta competitie hotaritoare, aceea a locurilor de munca. La fel se intimpla in Coreea de Sud, pentru ca exigenta din momentul admiterii decide, in fond, reputatia universitatii si un grad mai inalt de competitivitate.

Mai mult, universitatile din aceste tari sint intr-o cursa continua, care trece dincolo de granitele nationale: exista un clasament oficial al universitatilor din Asia, ceea ce inseamna competitia pentru recunoastere si efortul permanent de a-si dovedi, pe plan international, capacitatea de oferta.

Cred ca, in acest moment, universitatilor din Romania le lipseste capacitatea de oferta pentru studentii straini, pentru ca programele de studiu existente acum pentru ei sint doar o imitatie jalnica a cursurilor in limba romana.

Si cit timp universitatile noastre nu isi ridica standardele de selectie - de admitere, dar si pe parcursul anilor de studiu, pina in momentul absolvirii - nu isi vor gasi locul intr-o eventuala clasificare - fie si doar europeana - decit pe pozitii mediocre“.

Diferente de organizare

Mirela Calbaza-Ormenisan este absolventa a Facultatii de Istorie si Filosofie a Universitatii „Babes-Bolyai“ si doctorand in Filosofie romaneasca. A studiat la Universitatea din Paris, in cadrul Facultatii de Litere si Stiinte Umane.

"Prima diferenta pe care am sesizat-o a fost cea de organizare. Acolo am primit de la bun inceput toata documentatia de care aveam nevoie, de la bibliografie la datele examenelor sau brosuri cu tot ceea ce inseamna cursul respectiv.

Acest aspect se reflecta si in atitudinea profesorilor, desi, poate, mi s-au parut mai atenti si mai implicati pentru ca erau deja obisnuiti cu studentii romani, dar mai ales in modul cum decurgea examinarea. Stiai foarte bine ce ai de facut, ce informatie si in cita masura trebuie parcursa, asa ca nu erau sanse ca la examen sa ai surprize majore, cum se intimpla aici...

Aveam, intr-adevar, multa aparatura si se putea lucra mult pe calculator, insa, acum am inteles ca asa ceva exista si la noi. Daca s-ar schimba ceva in programul de acum de la filosofie, as zice ca ar trebui axat pe elaborarea unui «program de studii pas cu pas».

S-ar cere, in acelasi context, mai mult efort din partea cadrelor didactice pentru organizarea seminariilor, sa se poata lucra efectiv acolo. Pe de alta parte, ar fi nevoie si de mai multa implicare din partea studentilor, sa faca si ei efortul de a se prezenta si de a citi cursurile si publicatiile din bibliografie“.

Avem universitati de buzunar

Tudor Salagean a absolvit Facultatea de Istorie-Etnologie din cadrul UBB. A studiat la Universitatea „La Sapienzia“ din Roma, unde s-a specializat in Etnologie si Istorie medievala, si la Universitatea Central-Europeana din Budapesta.

"Comparat cu cel european, invatamintul universitar romanesc ar putea fi cu greu considerat altfel decit mediocru. Numeroasele universitati de buzunar care au aparut dupa 1990 nu i-au adus cu siguranta nici un serviciu.

Doar citeva dintre universitatile romanesti, cu profesori bine pregatiti - printre acestea si «Babes-Bolyai» - le pot oferi studentilor sanse acceptabile. Nici acestea nu sint, insa, la nivel european, mai ales din punctul de vedere al resurselor umane si al managementului.

Cel mai mult m-a impresionat in strainatate organizarea bibliotecilor universitare si faptul ca ofera toate facilitatile pentru studiu. O documentare care dureaza aici mai multe zile se poate face acolo intr-una singura“.

La Universitatea din Moscova intra cei cu bani sau cei foarte inteligenti

Mihaela Lovin este doctorand UBB, licentiata a Facultatii de Litere, specializarea Romana-Rusa, absolventa a masteratului de Cultura si civilizatie slava, bursiera a Guvernului Roman in Federatia Rusa si beneficiara a unui grant de cercetare in 2005 la Institutul de Limba si Literatura rusa „A. S. Puskin“ din Moscova.

"Nu am certitudinea ca afirmind mediocritatea invatamintului romanesc presedintele Basescu a avut in vedere semnificatia nuantata a calificativului la care a facut apel.

Argumentul statistic pe care se bazeaza afirmatia (nici o universitate romaneasca nu se afla in topul 500 al institutiilor performante) ar putea trimite spre perceptia comuna a termenului mediocru, adica ceea ce se plaseaza intre doua extreme, mediu. Se neglijeaza astfel nuantele adiacente, care il configureaza pe mediocru in integralitatea sa: comun, banal, lipsit de valoare.

Faptul ca universitatile romanesti sint medii sau submedii nu este descoperirea domnului Basescu, caruia i se atribuie in context doar meritul franchetii cu care afirma adevaruri jenante, considerate de bonton a fi cosmetizate.

Fara a-si propune, Basescu a atins rana banalitatii invatamintului universitar romanesc, banalitatea izvorita din individualism, din lipsa de entuziasm, de initiativa, banalitatea ca nuanta a mediocrului. Acesta ar fi, cred, plusul institutelor de literatura moscovite privite comparativ cu Literele romanesti.

La Moscova, Literatura (de valori diferite, cum e si firesc) se simte, se traieste, fie predata, fie invatata sau ca hobby. La Institutul de Literatura «A. S. Puskin» din Moscova, cei care si-au ales Literatura ca profesie vorbesc despre ea cu patosul, aproape anacronic si incomod celui nepasionat, al oamenilor care nu s-ar fi inchipuit altceva decit literati.

Cit despre MGU (celebra Universitate de Stat din Moscova), aflata pe locul 7 in «Top 500», incercarile mele repetate de a patrunde in cladire inselind vigilenta pazei sau pacalind-o cu prezentarea unui carnet de student eliberat de Institutul «Puskin» s-au dovedit naive.

Nereusita a accentuat alura de institutie intimidanta pe care MGU o are, chiar si pentru o buna parte din studentii rusi.

Pentru a studia la Universitatea de Stat din Moscova, mi se explica, se impun doua alternative: fie extrem de multi bani, fie o inteligenta care sa faca toti banii.

Iar asta trimite la diferenta evidenta dintre locul 7 si universitatile romanesti din 500 plus, unde cercul vicios functioneaza perpetuum mobile: nu exista entuziasm pentru ca nu este contagios pentru studenti (sa fii student e ieftin si nu necesita talent) si nu exista performanta pentru ca, printre altele, s-a anemiat entuziasmul si nevoia de a-l transmite“. (M. C.)

Studentii romani, intrecuti de asiatici

Stephen Fisher este plecat din Romania din 1940. A predat la Harvard nu mai putin de 18 ani, unde a si absolvit Istoria, in 1945. La cei 82 de ani, el inca sustine conferinte pe diferite teme.

"Ma consider un produs al invatamintului liceal romanesc interbelic, care avea, fara exagerare, un nivel de exceptie. Consider ca universitatile romanesti au destui profesori de calitate, iar studentii romani cu care am stat de vorba sint niste tineri foarte interesanti.

Sint, insa, si universitari care fac aceasta cariera pentru ca nu sint capabili de nimic altceva. Studentii si absolventii romani care vin in Statele Unite au, in general, un nivel foarte bun, mai ales cei din domeniul stiintelor exacte.

Cei mai numerosi specialisti in aceste domenii provin, insa, din tarile asiatice, de care universitatile romanesti nu se arata inca prea interesate. Este foarte greu pentru universitatile din Romania, care sint inca sarace, sa intre in competitie cu marile universitati ale lumii, cu bugete de miliarde de dolari“.