Cu toate ca avionul este cel mai convenabil mijloc de calatorie si potrivit statisticilor, cel mai sigur, pasagerii care aleg sa calatoreasca prin Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom SA nu prea au motive sa se increada in laudele care apar pe site-ul oficial al companiei aeriene, la sectiunea “Despre Tarom - la inaltimea cerintelor”.

Tarom pretinde ca acorda o atentie deosebita calitatii tuturor serviciilor oferite pasagerilor si ca punctualitatea si castigarea increderii pasagerilor in serviciile oferite sunt intr-un permanent proces de perfectionare, pentru a veni in intampinarea cerintelor pasagerilor. Materialul “Dispar bagaje la TAROM“ aparut in publicatiile Trustului GAZETA nu a ramas fara ecou.

Au existat chiar si voci care au perceput relatarile despre cursele de cosmar ale Tarom ca fiind un atac elaborat, atac ce avea ca tinta Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom. Cu toate acestea, faptul ca in ceasul al doisprezecelea Tarom si-a revizuit politica in sprijinul pasagerilor este un beneficiu indiscutabil.

Tarom, ca la Braila

Pierderea bagajelor nu este un lucru extraordinar, aceste neplaceri apar si in cadrul altor companii aeriene internationale. Problematic este insa cum reuseste fiecare companie sa faca fata unei asemenea situatii si in ce mod sunt tratati pasagerii.

In mod evident, nu prin testarea rabdarii sau prin nepasare si indiferenta, precum la Tarom. Astfel - potrivit informatiilor GAZETEI - datorita mediatizarii facute de catre Trustul GAZETA, Tarom a decis sa lucreze mai mult la capitolul atitudinea angajatilor vizavi de calatori si, implicit, bagajele care ii insotesc pe acestia.

Dupa ce GAZETA a tras un semnal de alarma cu privire la lipsa de profesionalism a angajatilor Tarom, calatorii cursei Frankurt - Cluj din data de 24 septembrie 2006 si-au recuperat bagajele dupa patru zile de la aterizarea pe Aeroportul International Cluj- Napoca.

Mai mult, sursele GAZETEI ne-au asigurat ca reprezentantii companiei Tarom si-au schimbat intr-un timp extrem de scurt comportamentul fata de pasagerii care au ales sa calatoreasca cu Tarom in data de 24 septembrie 2006.

In mod foarte curios, pana in momentul in care GAZETA nu a facut public cum Tarom isi da practic cu firma in cap, angajatii companiei nu s-au sinchisit sa raspunda la intrebarile propriilor clienti cu privire la o rezolvare cat mai prompta a buclucaselor bagaje ratacite pe aeroportul din Frankfurt.

Cei care pana acum declarau sus si tare ca nu se tem nici de o posibila confruntare cu mass media, s-au deranjat totusi pentru a contacta telefonic pasagerii si pentru a le cere scuze pentru cele patru zile in care au fost nevoiti sa astepte ca si bagajele lor sa ajunga la Cluj-Napoca.

Smecherii a la Tarom

Potrivit acelorasi surse, practica de tergiversare a transportului de bagaje este un lucru obisnuit la compania Tarom. Astfel, se pare ca Tarom si-ar fi suplimentat numarul de scaune in aeronave, implicit numarul de pasageri imbarcati pentru o cursa.

Astfel, transportul de bagaje devine imposibil deodata cu posesorii de drept ale acestora, din cauza greutatii care ar depasi cota maxima admisa suportata de aeronava. Concret, pentru a-si spori incasarile, Tarom transporta mai multi pasageri, bagajele acestora fiind aduse la destinatie la cateva zile mai tarziu.

Contactat telefonic, directorul Aeroportului International Cluj, David Ciceo, a declarat ca Tarom nu si-a suplimentat numarul de locuri si ca efectueaza curse regulate tot cu 48 de pasageri. “Din cate stiu eu, compania Tarom nu si-a suplimentat numarul de locuri. Probabil atunci cand vor introduce AirBus 318 la Cluj, numarul locurilor din aeronave va creste”, a declarat Ciceo.

Cu toate ca David Ciceo este directorul Aeroportului si deci are o legatura profesionala directa cu cei de la Tarom, plangerile celor care zboara cu aceasta companie sunt numeroase, inclinand balanta in defavoarea Tarom.

Vitejii Tarom-ului

Saptamana trecuta, GAZETA va relata cum pasagerii cursei Frankfurt- Cluj Napoca din data de 24 septembrie 2006 s-au trezit la sosire fara bagaje, fiind nevoiti, ca bonus, sa suporte indolenta angajatilor TAROM.

Astfel, o banala cursa s-a transformat intr-un adevarat calvar, acutizat de indiferenta si dezinteresul angajatilor Companiei Nationale de Transporturi Aeriene Romane Tarom SA, carora “li se rupea” de explicatiile cerute de catre pasageri cu privire la bagajele lipsa.

Sub pretextul unei aeronave mult prea incarcate de a transporta bagajele celor ce calatoreau, unul dintre angajatii TAROM a avut chiar si tupeul sa declare ca “Puteti sa aduceti presa si televiziunile ca nu ne pasa!”.

La imbarcarea pe Aeroportul din Frankfurt, pasagerii care urmau sa calatoreasca cu Tarom spre Aeroportul International Cluj-Napoca au observat lipsa din zona a motocar-ului care duce bagajele la avion. Pasagerii au semnalat acest lucru angajatilor TAROM, primind insa asigurari ca bagajele vor ajunge la Cluj fara probleme.

Din nefericire, bagajele nu au ajuns la destinatie, cei care au calatorit in aceea zi fiind nevoiti sa ramana in incinta Aeroportului Cluj- Napoca aproximativ inca o ora dupa aterizare, pentru a completa un formular de constatare, ce continea mentiunea ca transportarea bagajelor pe perioada unei calatorii nu implica responsabilitatea TAROM.

In alta ordine de idei, GAZETA a semnalat acum cateva luni, cum TAROM a reusit sa testeze limitele rabdarii pasagerilor pe ruta Bucuresti - Cluj din data de 1 iunie 2006, cand ghinionistii ce au platit 220 de euro pentru o cursa directa si rapida, au primit in schimb zeci de minute de intarzieri si asteptari, o mica escala la Timisoara, toate aceste mici neplaceri transformand o cursa de 55 de minute, intr-un calvar de trei ore.

Potrivit site-ului oficial al Ministerului Finantelor Publice, pentru Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane Tarom SA singurul an din 2000 incoace in care a inregistrat profit a fost 2004. In rest, Tarom a lucrat in pierdere, acest lucru fiind explicabil, potrivit oficialilor Tarom, prin faptul ca Tarom si-a reinnoit flota.

Oricum, in 2004, Tarom a avut o cifra de afaceri ametitoare, de 8.114 miliarde lei vechi si un profit de 513 miliarde lei.

In 2003 Tarom a inregistrat pierderi de 343 milioane ROL la o cifra de afaceri de 7.281 miliarde ROL, in 2002, la o cifra de afaceri de 6.523 miliarde ROL pierderile au fost de 1.002 miliarde ROL, in 2001 pierderile au fost de 1.285 miliarde lei (cifra de afaceri de 5378), iar in 2000, la o cifra de afaceri de 4.007 miliarde ROL, Tarom a avut pierderi de 735 milioane ROL.