Le-au trebuit liberalilor mai bine de un deceniu pentru a se aseza din nou la aceeasi masa si sub aceeasi unica sageata albastra.

Batranul lider liberal, acuzat, ce-i drept, ca a cedat si a colaborat, Mircea Ionescu Quintus, a reusit sa-i aseze pe aceeasi orbita politica pe impetuosii liberali Campeanu, Balaceanu-Stolnici, Patriciu, Tariceanu, Catarama, Stoica, Stolojan, Musca, Orban, Pacurariu, Olteanu sau Boureanu.

Atunci, batranul Quintus s-a retras, fiind absolut convins ca si-a indeplinit misiunea, urmand ca cei ce vor urma sa nu mai cada in greselile trecutului. Credinta desarta avand in vedere ultimele evolutii de pe scena liberala.

Liberalii romani, dominati de personalitati distincte, dar nici una indeajuns de puternica pentru a deveni o autoritate respectata, au avut si au in continuare aceeasi problema de 16 ani. Nu-si recunosc liderul sau poate nici macar nu-l au.

Atunci, la inceputul anilor ‘90, au plecat din PNL, sau au fost alungati Patriciu, Tariceanu si Catarama, pentru a forma PNL-AT. Tinerii liberali, la randul lor, nu au rezistat prea mult impreuna si au format Noul Partid Liberal (NPL), condus de Viorel Catarama, si PL ’93, sub comanda liderului radical liberal de atunci, ajuns intre timp oligarh, Dinu Patriciu.

Au mai plecat liberalii lui Cerveni si a mai aparut pe piata o struto-camila sub numele de Partidul National Social Liberal, cunoscut ulterior sub titulatura de PNL Cerveni. Au mai fost dati afara Valeriu Stoica si Radu Stroe, avand vina infiintarii Grupului de Reforma Morala.

A plecat si primul presedinte al liberalilor de dupa ’90, Radu Campeanu, care a format la randul sau o alta disidenta, sub numele de PNL Campeanu, de altfel ultima care a revenit la matca in toamna lui 200

In afara acestor disidente liberale care, in cele din urma, in toamna lui 2003, au fost reunite, s-a adaugat liberalilor in 1997 si gruparea condusa de Manolescu, sub numele de Partidul Aliantei Civice (PAC) -singurul partid de sorginte civica constituit in Romania dupa 1990.

Pentru ca, in sfarsit, dreapta romaneasca liberala sa se aseze sub acelasi stindard, in 2003, au fost absorbit` in PNL si Uniunea Fortelor de Dreapta (UFD), fosta Partidul Alternativa Romaniei, condusa de Vosganian si Iorgulescu.

Acum, dupa mai putin de doi ani de guvernare a Aliantei, cu un premier totodata si presedinte de partid liberal, si cu un presedinte al Camerei Deputatilor de asemenea liberal, cu ministri liberali la Finante, Agricultura, Sanatate, Externe, Relatia cu Parlamentul, Aparare si cu o multime de secretari de stat, PNL pare un partid care se reintoarce in

trecut. Nu au invatat nimic liberalii, nici din coabitarea inoportuna si complet inutila cu FDSN-ul lui Iliescu, intre toamna lui ‘91 si toamna lui ‘9* Nu au invatat nimic liberalii nici din guvernarea nefericita dintre ‘96 si 2000, cand un alt mare partid istoric (PNTCD) a redevenit doar istorie.

Parca le-a luat Dumnezeu mintile, si refuza sa analizeze istoria recenta.

Cum altfel am putea cataloga ceea ce se intampla in acest moment in PNL? Doi fosti presedinti ai partidului, Stoica si Stolojan, au fost exclusi din partid (ma rog, in cazul primului este vorba doar de zile), doi deputati tineri, de perspectiva, Boureanu si Turcan, au fost de asemenea alungati, iar doua personalitati puternice care mult timp s-au identificat cu

liberalii, Musca si F . Alexandru, au parasit, de asemenea, PNL.

Departe de mine gandul de a face apologia acestor indivizi enumerati mai sus. Cred sincer, cu o singura exceptie, Cristian Boureanu, ca toti ceilalti nu au nici cea mai mica legatura cu liberalismul de dreapta.

Dar trebuie, totusi, sa semnalam ca cel putin patru dintre cei enumerati mai sus sunt personalitati extrem de puternice care, fara indoiala, vor putea sa coaguleze in jurul lor pe acei soldati liberali nemultumiti sau frustrati de politica dusa de gruparea Tariceanu. Nu de asta avea nevoie liberalismul romanesc in acest moment.

Fara indoiala, Uniunea Federativa, sau, ma rog, acel pol de centru dreapta, sau cum s-o fi numind el, platforma a exclusilor sau a frustratilor, depinde din ce parte privesti, nu are alt scop decat pe acela de a transforma PNL-ul lui Tariceanu intr-un al doilea PNTCD, adica in acea formatiune politica in capul careia sa

se sparga oalele intregii guvernari a Aliantei DA. Laturile au fost deja aruncate in capul echipei Tariceanu, intr-un atac fara precedent, la care ar trebui sa priveasca cu invidie reprezentantii opozitiei impotente de tip PSD si PRM.

Practic, intreaga responsabilitate a unei guvernari cu plusuri, dar si cu multe minusuri a fost aruncata, ieri, in direct, la ora de maxima audienta, pe umerii PNL si ai premierului Tariceanu, probabil cel mai bun incasator din istoria politica a Romaniei moderne.

Ceea ce social-democratii lui Geoana nu au fost in stare sa cristalizeze ca si greseli ale guvernarii, au facut-o fratii liberali grupati in jurul lui Stolojan si Stoica.

Promovarea unor interese de grup, o structura de tip oligarhic, capitalism de cumetrie de tip PSD, alocarea resurselor in mod netransparent, absenta strategiei post-aderare, absenta unei strategii de dezvoltare pe termen mediu si lung, interventia tarzie si neprofesionista in cazul inundatiilor, in cazul aviarei sau modul pompieristic in care echipa premierului a propus retragerea

trupelor romanesti din Irak au fost doar cateva dintre acuzele la adresa premierului in exercitiu, Tariceanu, si a echipei acestuia (Olteanu, Atanasiu, Voicu, Motreanu, Flutur, Antonescu, Orban sau Stroe).

Si toate astea se intampla in timp ce celalalt responsabil al guvernarii, Partidul Democrat, creste in sondaje si duce o politica agresiva de absorbtie.