Cazul nu este unic in tara. In acest an, agentia Astra Bettings a trecut printr-o intimplare de aceeasi natura.

Cota uriasa la un meci dubios

Partida dintre Colon si Argentinos Juniors, contind pentru „Apertura“ campionatului argentinian de fotbal, s-a disputat simbata trecuta.

Echipa gazda beneficia la casa de pariuri GS BET de o cota spectaculoasa, respectiv 210, cam de 100 de ori mai mult decit o cota normala! „Am intrebat baiatul de la casa despre cota respectiva, iar el mi-a zis ca asa ii apare si lui in calculator, asa ca am pariat“, marturiseste unul dintre pagubiti.

Echipa gazda, Colon Santa Fe, aflata pe un loc retrogradabil, a produs surpriza, cistigind partida cu scorul de 3-1. Cei trei pariori inraiti care au jucat meciul respectiv s-au intors la casa de pariuri ca sa-si ridice banii, insa aici, stupoare! Pe lista afisata, echipa gazda era cotata doar cu 2,10, adica o cota de 100 de ori mai mica decit cea initiala.

Pariorilor li s-a explicat faptul ca a existat o eroare in baza de date si din aceasta cauza cota a aparut gresit. Iar in loc de sumele pe care trebuiau sa le primeasca, sume ce totalizau peste 60 de milioane de lei vechi, celor trei li s-au propus sume de 100 de ori mai mici decit cele tiparite pe biletele de pariu jucate.

Cei trei jucatori au refuzat, insa, aceasta situatie, iar unul dintre pagubiti a inaintat o plingere la Garda Financiara Cluj.

Regulament confuz

Directorul general al GS BET, Gheorghe Sorin, sustine ca, „in momentul in care cineva joaca un bilet, este automat de acord cu toate prevederile regulamentului nostru“.

Regulamentul, avizat de Ministerul de Finante, are, insa, prevazuta o clauza mai delicata: „In caz de erori la tiparirea Biletului sau erori ale datelor introduse in baza de date, Organizatorul (n.r., casa de pariuri) isi rezerva dreptul de a valida meciurile respective la Cotatiile corecte, chiar daca descoperirea erorilor apare dupa finalizarea evenimentului sau va oferi o Cotatie de 1,00 (n.r., cota nula, ce nu influenteaza suma pariata) meciurilor in cauza“.

Eroarea mentionata in regulamentul firmei reprezinta, in opinia directorului GS BET, „orice dife-renta cu mai mult de 1 punct fata de cotatiile aceluiasi meci la alte case de pariuri“, in timp ce o „cotatie corecta este o medie a cotatiilor unui eveniment de la mai multe case de pariuri din tara“.

Aceste clarificari ale termenilor nu apar nicaieri in regulamentul casei de pariuri, fapt care trezeste suspiciuni in rindul pariorilor. „Pot sa invoce orice eroare si tu sa ramii fara banii pe care in mod normal i-ai cistigat“, afirma unul dintre pagubiti.

Meciul buclucas, refuzat de marile case de pariuri din Europa

Un meci de fotbal considerat de pariorii inraiti drept „dubios“ a stat in spatele intregului scandal in care este implicata agentia de pariuri GS BET. Colon Santa Fe se afla la un pas de retrogradare, in timp ce Argentinos este situata pe la mijlocul clasamentului. Gazdele au deschis scorul in minutul 7, prin Ramirez, si l-au majorat printr-un penalti executat de Hernandez.

Replica celor de la Argentinos a sosit in minutul 35, prin golul lui Niell, pentru ca in minutul 57 acelasi Ramirez sa incheie partida cu scorul de 3-1 in favoarea gazdelor. Partida „dubioasa“ nu a fost trecuta pe listele multor agentii de renume din Europa si chiar din tara noastra, din cauza blaturilor frecvente efectuate la acest nivel. GS BET a decis, totusi, sa treaca pe lista meciul.

Pariuri cu scintei

Datorita oportunitatile pe care le ofera, anume cistigarea unor sume frumusele in timp record si fara nici un fel de efort, pariurile sportive sint la mare moda printre romani. Casele de pariuri din tara au fost, insa, protagonistele unor scandaluri de mare amploare.

In urma cu citiva ani, agentia Horizont a fost inchisa si patronul condamnat la mai multi ani de inchisoare pentru spalare de bani. Metoda folosita pentru a invirti banii a fost parierea pe un anumit eveniment chiar inainte ca el sa se incheie.

De asemenea, existau si anumite meciuri mai speciale la care nu aveau acces decit „apropiatii casei“, meciuri care, bineinteles, beneficiau de cote spectaculoase.

Cel mai recent scandal a fost iscat in jurul casei de pariuri Astra Bettings, care a refuzat sa plateasca, in luna martie, o suma de 250 de milioane de lei vechi, invocind, de asemenea, o eroare de soft si bazindu-se pe un regulament ambiguu.