Bolnavii de plamani sunt tratati la 3 grade C

de Luminita Silea     Ziua de Cluj
Marţi, 17 octombrie 2006, 0:00


(Foto: Ziua de Cluj)

Astfel, de mai bine de doua zile, spitalul a ramas fara apa si caldura. Vasile Muresan, directorul unitatii medicale, sustine ca, in prezent, s-au facut toate demersurile pentru a se introduce apa in instalatii si a se asigura un grad de decenta in vederea exercitarii actului medical.



De asemenea, el a vehiculat posibilitatea ca spitalul sa dea in judecata Societatea Termogaz Company Hateg si sa solicite daune.



De duminica, medicii si pacientii de la Spitalul de Pneumoftiziologie Leon Daniello au fost nevoiti sa faca fata, cel putin noaptea, unor temperaturi de 3-4o C. Mai mult, medicii din cadrul spitalului au fost nevoiti sa amane operatiile, iar multi pacienti si-au exprimat dorinta sa plece acasa.



In conditiile in care, in cadrul unitatii medicale, sunt spitalizati peste 200 de bolnavi, lucrurile sunt deosebit de grave. Vasile Muresan, directorul spitalului, sustine ca, la prima vedere, amanarea operatiilor nu ar constitui o problema, deoarece nu este vorba despre urgente.



Astea sunt companiile cu care lucram, societatea cu care noi am lucrat oferind pretul cel mai mic. Situatia, insa, este foarte neplacuta. Am dus radiatoare in saloane si am incercat sa oferim un minim de decenta, dar este foarte greu sa le explicam bolnavilor si sa-i convingem ca suntem bine intentionati, a precizat directorul.



Societatea promite predarea lucrarii de azi pe maine



Termogaz Company Hateg a contractat lucrarile aferente executarii instalatiei de incalzire a Spitalului de Pneumoftizio-logie Leon Daniello in urma unei licitatii organizate in 2003, valoarea lucrarilor fiind de aproximativ 200 de mii de euro. Vasile Muresan, directorul spitalului, a declarat ca societatea a executat o lucrare buna. Avem, in sfarsit, centrala noastra.



Este adevarat ca degeaba o avem daca in spital se ingheta de frig, este de parere Muresan.



Acesta adauga ca nu isi explica de ce societatea nu a predat lucrarea, avand in vedere faptul ca in caietul de sarcini erau termene clare, iar lucrarile au fost de calitate. Pe de alta parte, societatea promite ca in cel mai scurt timp centrala va fi pusa in functiune. Am avut ghinion zilele astea ca a fost frig, ce sa facem? De joi se va incalzi vremea.



Pe mine ma intereseaza sa asigur conditii si sa-i conving sa-si respecte termenul de predare. Desigur, por sa-i actionez si in instanta, dar, chiar si asa, penalitatile sau daunele vor fi obtinute peste doua luni, a conchis directorul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















79 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by