O femeie de afaceri din judetul Bihor, implicata in mai multe afaceri cu prejudicii de zeci de miliarde de lei, a fost condamnata de Tribunalul Timis la zece ani de puscarie pentru inselaciune cu instrumente de plata fara acoperire.

Este vorba despre Lenuta Borza (48 ani), administrator la SC "Durof" SRL Oradea, aflata in atentia anchetatorilor banateni inca din anul 2001, pentru escrocarea cu 25 de miliarde lei vechi (aproape un milion de dolari) a mai multor agenti economici, intre care si SC "Comtim" SA Timisoara.

Patroana a fost trimisa in judecata printr-un rechizitoriu intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, dupa care dosarul a facut un adevarat "tur de forta" prin instantele banatene. Prima condamnare penala a avut loc in 2001, iar dupa atacarea solutiei Tribunalului, cauza a ajuns la Curtea de Apel.

Instanta superioara a casat hotararea de condamnare la zece ani si a trimis dosarul spre rejudecare inapoi la tribunal. Din nou, aceeasi solutie: zece ani puscarie si tot asa. Pentru a treia oara in ultimii cinci ani, cauza s-a reluat la acelasi Tribunal, fara ca magistratii sa modifice in vreun fel cuantumul pedepsei.

Reluarea la nesfarsit a unor procese este o alta slabiciune a sistemului judiciar romanesc, sunt de parere unii dintre judecatorii banateni, dovada si cazul de fata. Borza Lenuta a fost acuzata ca a emis, in perioada februarie Ð august 1999, mai multe file CEC si bilete la ordin fara acoperire, in valoare totala de aproximativ 25 de miliarde lei vechi, pagubind mai multe societati timisene.

Potrivit procurorilor, patroana oradeana a achizitionat de la aceste firme cantitati impresionante de produse din carne, pentru care a emis instrumente de plata fara nici o valoare.

Numele femeii apare, insa, si intr-un dosar instrumentat in Bihor, care vizeaza tranzactii fabuloase cu carburanti si in care este mentionat si Adrian Tarau, fiul celebrului ex-prefect de Bihor.

Dosarul, supranumit "Gheorghe Banhazi - Lenuta Borza", s-a aflat pe rol la Judecatoria Oradea, iar printre martori a fost citat chiar Tarau junior, despre care s-a spus ca nu ar fi fost strain de tranzactiile derulate.

Totodata, s-a stabilit ca firma lui Banhazi, "Durof" SRL (aceeasi societate prin care s-au dat si "tepele" din Timis), a achizitionat, in 2002, de la SNP "Petrom" Arad o cantitate de 1.000 de tone de benzina, fara ca valoarea marfii sa fi fost vreodata achitata.

Cea mai mare parte din cantitatea de carburant ar fi ajuns ulterior la firma "Antoil OIL" SRL din Oradea, al carei administrator si patron era chiar Adrian Tarau. El ar fi vandut marfa prin benzinariile apartinand firmei sale.