De la fotografia unui pescar, realizata in 1910 de Romulus Vuia, pina la cele imortalizate la recentul festival al cartofului de la Risca, fototeca are si meritul de a fi cea mai mare din tara, reunind nu mai putin de 42.000 de fotografii.

Fotografii din studii pe teren

"O fotografie etnografica isi atinge scopul doar in masura in care este insotita de date scrise referitoare atit la ceea ce cuprinde, timpul si imprejurarile in care a fost realizata“, explica Ioan Tosa, sef de sectie in cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Inaintea aparitiei aparatului de fotografiat, acest rol il indeplinea desenul, insa, paradoxal, vechiul procedeu se dovedea mai eficace in multe cazuri, fiind executat de specialisti in domeniu, constienti de aspectele esentiale care se cer asternute pe hirtie. Primele fotografii din colectia muzeului clujean dateaza din anul 1910 si au fost realizate de catre Romulus Vuia.

"A fost numit profesor la Hateg. Fiind preocupat, ca si tatal sau, de cultura populara, a facut cercetari pe teren in Padureni si in Tara Hategului. A descoperit cu acest prilej impletitul cu bete, o tehnica foarte veche de tesut briie“, relateaza Tosa.

1.230 de obiecte si 60 de fotografii etnografice au reprezentat, in 1923, obiectul primei expozitii etnografice din Romania. Dupa sfirsitul primului razboi mondial, Vuia este angajat la Universitatea „Regele Ferdinand“ din Cluj-Napoca, unde in 1924 isi da doctoratul avind ca teza tocmai studiile din cele doua zone etnografice.

"Atunci, in Transilvania functionau 14 muzee, dintre care doua erau etnografice, la Sibiu si la Cluj“, adauga cercetatorul. In acel moment, se incuraja imbogatirea patrimoniului muzeal nu atit prin achizitia de colectii particulare, cit prin efectuarea unor cercetari de teren.

Tot in 1923 are loc o campanie de cercetari in Banat, apoi, in 1925, in Maramures, prilej cu care a fost imbogatita considerabil si colectia de fotografii, denumita, generic, fototeca.

Colectie de "martori“

"Vuia a stabilit un sistem in cadrul caruia pentru fiecare fotografie erau notate toate datele explicative, localitatea, titlul, denumirea obiectului sau obiceiului fotografiat. Pentru inscriere, s-a realizat un registru-inventar, un depozit de filme si o cartoteca“, explica Tosa.

A rezultat astfel plasarea fiecarei imagini intr-un cadru de carton, unde se trec respectivele explicatii, denumit „martor“. La Cluj a functionat si prima si, multa vreme, singura catedra de etnografie din tara, in cadrul actualei Universitati „Babes-Bolyai“ (UBB).

In anii care au urmat a fost cercetat si fotografiat aproape intreg Ardealul, insa la facultate se predau si notiuni de etnografie ale unor zone de pe alte continente. „Romulus Vuia avea nevoie de material ilustrativ pentru cursuri, asa ca a luat legatura cu directorii altor muzee din Europa pentru a face schimb de publicatii si material foto“, relateaza cercetatorul clujean.

Pe baza acestor intelegeri, fototeca muzeului a fost imbogatita cu imagini etnografice de al muzee din Serbia, Cehoslovacia, Austria sau Polonia. De asemenea, un mare numar de fotografii au fost realizate cu prilejul cercetarilor pentru alcatuirea sectiei in aer liber din Hoia.

Apogeul, dupa colectivizare

Reactia oamenilor din comunitatile traditionale in fata aparatului de fotografiat nu era una de respingere. „Din a doua jumatate a secolului XIX incoace tinerii faceau armata, aparusera institutii unde se mai civilizau. La oaste puteau chiar sa isi faca poze pe care le trimiteau acasa, asa ca erau de acord sa apara si in imaginile etnografilor“, relateaza Tosa.

Cea mai fructuoasa activitate in cadrul realizarii fototecii Muzeului Etnografic al Transilvaniei a fost, paradoxal, cea imediata colectivizarii. „La inceputul fiecarui an se faceau planuri, cit se cerea atit se si dadea, iar leul avea aceeasi valoare si peste un an“, precizeaza cercetatorul.

"In perioada de dupa colectivizare mai existau inca batrini care au creat bunurile traditionale. Primul lucru pe care il faceau tinerii era sa isi modernizeze casele...“, povesteste acesta, precizind ca in era interbelica, oamenii acordau mai multa importanta casei si grajdului, acestea reflectind vizibil bunastarea familiei.

Constructia caselor trebuia facuta, dupa indicatiile comunistilor, dupa aceleasi tipare. Lucrurile vechi erau depozitate in poduri, vindute „daca aveau cui“ sau arse, fapt ce a dus la o mai mare deschidere spre darea acestora in folosinta muzeelor.

Dupa ’89, odata cu deschiderea granitelor, mare parte din aceste valori au fost duse in strainatate, vindute strainilor ce au venit special dupa ele, astfel ca, „in ultimii 15 ani au disparut mai multe obiecte si fapte etnografice decit in cei 40 de ani de comunism“.

Fotografia etnografica, o ultima solutie

Aflindu-ne in „ceasul al 12-lea al etnografiei“, dupa cum se exprima Tosa, cind „lucrurile aruncate nu se mai pot recupera“, singura solutie de salvare din aceasta situatie ar mai fi, in opinia acestora, fotografia. „Daca tot nu sint bani pentru muzee, ar trebui macar sa se gaseasca fonduri pentru fotografierea valorilor care au mai ramas“, propune acesta.

"De pilda, acum nu mai este voie sa se cultive cinepa, asa ca instrumentele cu care se prelucra aceasta au inceput sa dispara fara sa fi fost clasate sau macar fotografiate in totalitate“, afirma acesta.

Un alt fenomen ingrijorator, pe linga renuntarea la traditii in mediul rural, este migratia tineretului din satele romanesti. „Noi mai avem inca valori si nu le pretuim, in vreme ce alte tari le-au pierdut de mult...“, conchide Ioan Tosa cu amaraciune.

Fotografii cu traditii in devenire

Pe linga zecile de mii de imagini cu obiecte, costume, case sau obiceiuri din fototeca Muzeului Etnografic al Transilvaniei, specialistii de aici au adaugat in ultimii ani si altele, de la evenimente care au inceput a se organiza de curind si se doresc a deveni traditii in urmatorii ani.

Astfel, cele mai noi fotografii au fost imortalizate la Festivalul Cartofului de la Risca, desfasurat cu mare fast si aflux de personalitati locale si judetene in urma cu doua saptamini.